Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Nicolae Iorga spunea, Cultura unui om se formează, în primul rând, prin lectură. De aceea, din frageda copilărie, e bine să iubim cartea, să o citim, să o păstrăm cu grijă, ca pe un bun de preț.
Începând din perioada preșcolarității mici, copiii trebuie să fie familiarizați cu cărțile, iar cea mai eficientă metodă de a-i face pe cei mici să le îndrăgească este citirea poveștilor. Modalitatea prin care aceștia se pot apropia de cărți este cu ajutorul adulților, urmându-le parcursul. Lectura expresivă a părinților sau a cadrelor didactice este calea prin care copii descoperă un univers fabulos în care orice devine posibil și în care pot evada dând frâu liber imaginației.
Îmbinarea realului cu fantasticul încântă pe copii. Ea răspunde visului și imaginației lor atât de active. [1]
Basmul este cea mai accesibilă specie la această vârstă. Acțiunea basmului plină de întâmplări imprevizibile îl atrag pe copil de la început. Copilul care ascultă sau citește el însuși un basm la vârsta copilăriei, simte cu intensitate maxima nu doar etapele acțiunii ci și empatizează cu personajele prezentate. Astfel trăirile sufletești sunt tranșant divizate spre bunătate sau răutate, istețime sau prostie.
Educația are drept scop să dea sufletului și corpului întreaga frumusețe și perfecțiune de care sunt susceptibile. (Platon)
Expresia cei șapte ani de acasă este folosită în ultimul rând în sens negativ. Deci, contează sau nu educația primită de copil de către familie?
Fiecare copil este unic, motiv pentru care, educația unui copil va avea la bază un echilibru între regulile stabilite de părinți și personalitatea celui mic. Familia va impune reguli realiste și va explica ce consecințe vor apărea atunci când nu sunt respectate. Este prima școală a copilului, părinții fiind profesorii care conturează personalitatea copilului, care contribuie la dezvoltarea din punct de vedere fizic, intelectual, emoțional, moral.
Într-un mediu bun educativ, copilul învață să se cunoască, învață cum să simtă față de ceea ce se întâmplă și cum reacționează ceilalți la sentimentele lui. Există studii care demonstrează că felul în care se comportă părinții, fie că este vorba de disciplină aspră sau de reacții empatice, are consecințe profunde și de durată pentru viața emoțională a copilului. În mijlocul familiei copilul își construiește scara de valori și îți formează cele mai importante deprinderi de comportament: respect, cinste, ordine.
Ultimul an a fost pentru sistemul de învățământ preșcolar în general, o provocare cu multe necunoscute, în care partenerii educaționali au încercat să găsească soluțiile cele mai potrivite pentru a minimaliza efectele nedorite ale închiderii grădinițelor, asupra educației și dezvoltării timpurii a copiilor. În acest context s-au înscris și eforturile noastre de a antrena copiii în activități didactice și educative, care să-i țină ancorați în preocupări ludice de învățare și dezvoltare prin intermediul tehnologiei și a internetului, potrivit nevoilor de vârstă și individuale.
Pe toată perioada pandemiei, când grădinița și-a închis porțile, cadrele didactice au proiectat, organizat și desfășurat cu preșcolarii activități didactice online sincron și asincron în parteneriat activ cu familia. Proiectarea acestor tipuri de activități, selectarea resurselor și inserarea lor în activitățile sincron a fost o provocare, deoarece nimic nu ne pregătise pentru astfel de demersuri pedagogice.
Practicile stereotipe și clișeele didactice care apar în activitatea didactică se datorează rutinei, dorinței de a rămâne într-o falsă zonă de confort, comodității, superficialității, lipsei creativității, conducând implicit la o generalizare artificială, ignorând diversitatea lumii sociale și naturale.
Cuvântul clișeu, deseori trimite la ideea de banalitate, de repetare excesivă, la șablon, la uzură sau rutină. Adesea, unii profesori nu reușesc să amelioreze achizițiile învățării din cauza rutinei pe care nici măcar nu o conștientizează.
De exemplu, la orice disciplină de studiu ne-am referi, expunerea conținuturilor învățării reprezintă o practică din care copiii nu au de învățat, întrucât li se prezintă doar noțiuni teoretice lipsite de substanță, pe care le este dificil, uneori chiar imposibil, să le înțeleagă și să le aplice.
Într-o lume în care latura inteligenței emoționale este tratată cu o seriozitate tot mai acută, în special în rândul copiilor, doresc să prezint pe scurt abordarea pe care consider că ar trebui să o avem noi, cadrele didactice, în calitate de îndrumători ai copiilor pentru acest drum frumos, numit: viață. Deseori am auzit adulți încercând să liniștească un copil supărat, prin cuvinte de genul: „nu mai plânge, că se uită copiii la tine!” sau „uite, fetița este mai mică și nu plânge… te faci de rușine!”
În calitate de cadre didactice, părerea mea este că trebuie să avem întotdeauna în vedere contextul creat și disponibilitatea emoțională oferită. Criticarea emoțiilor exteriorizate sau a reacțiilor trebuie ghidate, nu suprimate. Copiii trebuie să știe că emoțiile lor sunt luate în serios - așa cum de fapt și sunt, pentru ei. Poate că pentru un adult este nejustificat să plângi după o jucărie, dar pentru un copil este o problemă reală și trebuie tratată ca atare. Mai mult, în calitate de cadre didactice trebuie să educăm și să dezvoltăm inteligența emoțională la acești copii prin exemplul personal. Eforturile noastre vor fi în zadar dacă teoria este predată fără a fi aplicată - de exemplu, i se poate explica unui copil cum trebuie să reacționeze atunci când experimentează sentimentul furiei, dar dacă adultul nu va aplica principiile predate, nici copilul nu o va face. Am asistat la triste imagini în care adultul își pierdea controlul emoțional în fața copilului și, fie folosea cuvinte nepotrivite, fie manifesta reacții violente sau pline de răutate sau ură față de alte persoane. Acest comportament putea fi observat mai apoi în reacțiile copiilor lor - comportament condamnat de părinți, pedepsit și aducător de nelămuriri: „oare de unde a învățat să se comporte în felul acesta?”
Prima școală a copilului este familia care are responsabilități clare și diverse. Ea este cea mai importantă dintre toate instituțiile educaționale. Căminul este locul în care trebuie să înceapă educația copilului. Aici este prima lui școală. Avându-i pe părinți drept învățători, aici copilul va învăța lecțiile care-i vor fi călăuză în viață - lecții despre respect, cinste, ascultare, autocontrol. Influențele educaționale ale familiei constituie o putere hotărâtoare spre bine sau spre rău.
Familia constituie mediul în care copilul se naște, trăiește primii ani ai existenței personale, se dezvoltă și se formează pentru viață. Ea reprezintă un prim instrument de reglare a interacțiunilor dintre copil și mediul social. Are rolul central de asigurare a condițiilor necesare trecerii prin stadiile de dezvoltare ale copilăriei și care stau la baza structurării personalității individului.