Egalitatea șanselor în educație

Educația   este fundamentul unei societăți echitabile și prospere, iar asigurarea egalității șanselor pentru toți elevii reprezintă un obiectiv esențial al sistemului de învățământ. Acest principiu presupune crearea unui mediu incluziv, adaptat nevoilor diverse ale elevilor, astfel încât fiecare copil să aibă acces la oportunități de învățare de calitate, indiferent de statutul socio-economic, gen, etnie sau dizabilități. Educația a fost considerată un mijloc de egalizare susținându-se că va conduce la dispariția diferențelor de putere și avere între membrii societății și va oferi șanse egale tuturor pentru ocuparea locului dorit în societate. Cercetările sociologice pe acest subiect au arătat că “educația tinde să exprime și să reafirme inegalitățile existente, în mult mai mare măsură decât încearcă să le schimbe”.

Egalitatea șanselor în educație se referă la eliminarea barierelor care împiedică elevii să își atingă potențialul maxim. Accesul echitabil la resursele educaționale este esențial pentru dezvoltarea competențelor și integrarea socială. În acest context, cadrele didactice joacă un rol crucial în promovarea unui sistem educațional incluziv, bazat pe echitate și sprijin individualizat. De la naștere, până la a ajunge o persoană cu un rol bine stabilit în societate, fiecare om parcurge o cale sub acțiunea educației. Educația unui individ nu ar trebui să fie influențată de familia în care s-a născut sau de regiunea geografică. Cu toate acestea nu există o omogenitate în educație. Eterogenitatea educației nu se fundamentează pe nedreptate, ci este determinată de structura societății. O educație omogenă se poate realiza într-o societate nediferențiată, iar dacă am dori să realizăm o omogenitate a educației, aceasta ar presupune o întoarcere la “societățile preistorice”, după cum afirma Durkheim.

Privind în istorie putem observa că educația a variat în diferite perioade de timp și culturi, dar totuși a existat un fond comun al educației ( manifestat prin practici, idei și sentimente) ce a fost transmis tuturor copiilor, indiferent de categoria socială din care făceau parte. Spre exemplu, în Evul Mediu, nobilii, burghezii, țăranii și sclavii erau educați în funcție de categoria socială din care făceau parte, dar cultura religioasă era aceeași pentru toți, indiferent de clasa socială. Această diferență în educație, poate mai puțin vizibilă și intenționată, este regăsită și în zilele noastre. De exemplu, copiilor din mediul rural nu li se oferă aceleași șanse de a răspunde ofertei școlare ca și copiilor din mediul urban.

Un rol important în dezvoltarea societății românești și în încercarea de egalizare a șanselor, l-a avut Alexandru Ioan Cuza prin promulgarea Legii instrucțiunii. În țara noastră aceasta a fost prima lege ce prevedea desfășurarea învățământului gratuit și obligatoriu pe durata a patru ani, învățământul secundar de șapte ani și învățământul universitar pe durata a trei ani. Această lege sancționa cu amendă părinții care nu își înscriau copiii la școală sau părinții ai căror copii nu frecventau școala obligatorie.

Posibilitatea tuturor copiilor de a studia în toate tipurile de școli nu este considerată o dovadă a egalității șanselor în educație. Un fenomen analizat de sociologi în acest sens este faptul că numărul indivizilor care ajung la un anumit nivel de învățământ nu este proporțional cu efectivele categoriilor de origine. În general membrii categoriilor sociale superioare reușesc să atingă un nivel mult mai înalt al educației într-un număr mult mai mare decât reprezentanții unei categorii sociale mai joase. Acest fenomen este prezent în toate tipurile de societăți, chiar și în cele în care există gratuitate școlară la toate nivelurile și care promovează egalitatea șanselor.

Acest fenomen este rezultatul structurării sistemului de învățământ în trepte. Astfel dacă aproape toți copiii unei generații intră în treptele obligatorii, numărul elevilor scade pe măsură ce înaintăm către treptele superioare. Această scădere este determinată de evaluările ce au loc pentru a trece la o treaptă superioară și care se finalizează cu menținerea în sistem sau cu eliminarea. Pe locurile puține care rămân și formează vârful piramidei se vor clasa elevii ce provin dintr-un mediu social superior.

Eliminarea inegalității șanselor nu poate fi realizată complet nici prin gratuitatea sistemului de învățământ, ceea ce ne conduce la a spune că școala nu poate anula inegalitatea șanselor dintr-o societate bazată pe organizare ierarhică.

Reușita sau nereușita școlară a elevului depinde în mare măsură de moștenirea culturală (valori, clasa socială sau grupul social de apartenență) preluată de copil de la familia sa. Reușita școlară a elevilor poate fi influențată de ceea ce se întâmplă la nivelul instituțiilor de învățământ. Numărul mare de elevi dintr-o grupă și personalul insuficient sau formarea unor grupe/clase de nivel influențează reușita școlară a elevilor. În clasele/grupele care depășesc numărul ideal de copiii se poate observa imposibilitatea de a oferi șanse egale tuturor copiilor, profesorul fiind predispus să lucreze doar cu o parte din copii. Acest fenomen apare inevitabil și nu rezultă dintr-o rea intenție a cadrului didactic. Astfel nu se acordă șanse egale copiilor care fac parte dintr-o grupă supradimensionată în comparație cu cei care fac parte dintr-o grupă normală, unde cadrul didactic are oportunitatea de a lucra cu fiecare elev în parte. Reușita școlară este influențată și de relația profesor-elev, percepută în termenii teoriei etichetării.

Egalitatea șanselor în educație este un obiectiv fundamental care necesită angajament din partea tuturor actorilor implicați în procesul educațional. În calitate de cadre didactice, avem responsabilitatea de a adapta strategiile pedagogice, de a combate prejudecățile și de a asigura un mediu de învățare echitabil pentru toți elevii. Numai printr-o abordare incluzivă și prin eforturi constante putem contribui la formarea unei societăți mai echitabile și mai prospere.

 

Bibliografie:

Zamfir Cătălin & Vlăsceanu Lazăr (coord), 1993, Dicționar de sociologie, București: Babel.
Anthony Giddens, 2007, Sociologie, Alfa All.
Balan Carmen Cornelia, 2004, Sociologia Educației Suceava, Editura Universității .
Popovici Dumitru, Sociologia educației, 2003, Ed. Institutul European, Iași.
Giovanni Sartori, 1999 Teoria democrației reinterpretată, Ed. Polirom, Iași.