Conceptul de creativitate, unul dintre cele mai fascinante concepte cu care a operat vreodată știința, este încă insuficient delimitat și definit. Aceasta se explică prin complexitatea procesului creativ, ca și prin diversitatea domeniilor în care se realizează creația. După unii autori, acest lucru se întâmpla ori de câte ori o noțiune este difuzată de la un grup restrâns de specialiști la o populație mai largă, pierzându-și astfel caracterul univoc, stabilitatea și rigoarea. Nu este vorba de un proces de degradare, ci de asimilare a gândirii logice individuale la gândirea socială.
Creativitatea este modul de a crea idei fantastice și pline de culoare . Este arta frumosului prin care ne exprimăm gândurile , ideile și sentimentele.
Copiilor le place să descopere lumea, ei găsesc ceva frumos în toate lucrurile. Orice copil are o dorință naturală de a descoperi lumea încă de la vârstă fragedă deoarece aceștia sunt curioși și sunt mereu în mișcare.
Copiii gândesc creativ în mod instinctiv. Deși nu au experiență de viață, ei privesc lucrurile în felul lor, le văd din mai multe perspective.
Copiii creativi au o anumită sensibilitate în domeniul percepției și adesea au un comportament social bun. Le place să se implice în lucruri noi, au o dorință vizibilă de a-și imagina lucrurile într-un mod complet diferit. Manifestările creativității vor varia la ei în funcție de mediu și de vârstă.
Copiii creativi sunt adesea foarte inteligenți și se remarcă prin: originalitate, spontaneitate, alegerea unor soluții neobișnuite, curajul de a se exprima în mod diferit, dorința de a experimenta lucruri noi, abilitatea de a face față unei probleme, sensibilitate emoționala față de o problemă, curiozitate față de lucrurile noi.
Creativitatea este un mod de expunere sincer, deoarece nu toți se pot exprima în cuvinte, ci prin creație se pot juca cu gândurile lor devenind o aventură. Forme de creativitate:
Creativitate intuitivă – capacitatea de a crea ceva nou, idei și fantezii;
Creativitate narativă – capacitatea de a povesti sau de a inventa povești;
Creativitatea copiată – Copilul imită și reproduce ceva deja existent sau creează ceva similar unui lucru pe care l-a descoperit;
Creativitatea sau gândirea productivă – abilitatea de a rezolva anumite probleme destul de complexe și astfel înțelege rapid anumite informații care îl vor ajuta să facă față la noi provocări.
Forumul Economic European a publicat un raport în 2016 în care se arăta avansarea creativității de pe locul 10 în 2015, pe locul 3, ca cea mai importantă abilitate la locul de muncă, până în 2020. În ceea ce privește abilitatea numărul unu necesară pentru a reuși la locul de muncă rezolvarea de probleme complexe, aceasta face parte, tot din spectrul creativității și a gândirii creative.
„Toți copiii se nasc artiști, provocarea e să rămânem artiști pe măsură ce creștem.” (Pablo Picasso)
- Publicat de:
Buhaș Carmen
Profesor înv. primar, la Colegiul Național Mihai Eminescu, Oradea.