Istorie
- Detalii
- Categorie: Istorie
Considerații introductive
Evul Mediu în România a reprezentat perioada în care semințele națiunii române au fost sădite adânc în pământul istoriei. Ca un copac viguros, națiunea română a crescut din același trunchi, îmbrățișând valorile și aspirațiile unui popor unit în drumul său spre identitatea națională. Fiecare act de rezistență și fiecare efort al conducătorilor români au fost cărămizi fundamentale în construcția statalității și afirmării unei națiuni în devenire.
În acest peisaj al Evului Mediu românesc, documente precum „Pravilniceasca condică” devin surse valoroase ce ne dezvăluie detalii despre organizarea socială și juridică, ilustrând structurile și normele care au fundamentat națiunea română.
Contextul și caracteristicile documentului „Pravilniceasca condică”: Origine, autor, și audiență
În secolul al XVIII-lea, când iluminismul își exercita influența asupra Europei, un val de schimbări culturale și ideologice a cuprins întreaga societate, accentuând dorința de reformă și de modernizare, de afirmare clară a drepturilor și libertăților individuale. În acest context, și Țara Românească, avându-l ca domnitor pe Alexandru Vodă Ipsilanti, s-a aliniat mișcării de transformare juridică. Alexandru Vodă Ipsilanti, de origine greacă din Constantinopol, a arătat o atenție deosebită în această privință, fiind un om de cultură și poliglot.
Inițial, Alexandru Vodă Ipsilanti a deținut funcția de dragoman al Porții Otomane, o poziție de prestigiu care implica sarcini de traducere, ghidaj oficial și diplomație între Imperiul Otoman și statele creștine. După ce a fost numit domn al Țării Românești în 1774, Alexandru Vodă Ipsilanti s-a stabilit la București împreună cu cortegiul său și, pentru a-și consolida domnia, a întreprins negocieri cu boierii români. La scurt timp după instalare, în 1775, Ipsilanti a emis un hrisov, o culegere de legi, cunoscută sub numele de „Pravilniceasca condică”. Această prestigioasă lucrare, numită oficial „Sintagmation nomicon” în limba greacă și „Mica rânduială juridică” în limba română, a fost un monument al modernizării și organizării justiției. Inspirată de înțelepciunea strămoșilor și încrustată cu precepte sagace, această compilație duală în greacă și română a însemnat un pas semnificativ către redobândirea demnității și dreptății în societatea românească.
- Detalii
- Categorie: Istorie
Cooperare, conflict și unire într-un context internațional complex
Evul mediu a reprezentat o perioadă de formare a naționalităților și chiar de înflorire a lor, sub semnul „tinereții etnologice”, cum Eminescu scria. Constituirea societății românești nu a fost un cadou al providenței, ci o sinteză de contradicții dintre pretențiile rivalilor de a cuceri pământul țării românești și luptele conducătorilor români de a transforma un „pământ al nimănui” într-o ființă statală. Așa cum a relevat Șerban Papacostea, mergând pe firul unei constatări a lui Nicolae Iorga, „statul românesc a fost expresia unei națiuni în devenire, (...) produsul unui singur și aceluiași popor, cel român.”
Disputa dintre marile puteri contemporane pentru revendicarea teritoriului românesc este o rezultantă a importanței poziției geo-strategice a Țării Românești și a Moldovei. Marile drumuri ale comerțului internațional dintre Occident și Orient străbăteau statele medievale românești, care participau direct la exploatarea comerțului pontic. Prin legăturile comerciale pe care le mijlocea, Brașovul, Lwowul, Dunărea de Jos și Marea Neagră reprezentau puncte economice esențiale. Potrivit lui Șerban Papacostea, pentru Ungaria, anexarea Țării Românești reprezenta o necesitate, întrucât, la începutul secolului al XIII-lea, Veneția îi blocase accesul la Marea Adriatică. Regele Bela al IV-lea scria, în memoriul înaintat lui Inocențiu al IV-lea, că urmărea să își extindă stăpânirea „cât se întinde Dunărea, până la marea constantinopolitană”.
Interesul Poloniei asupra teritoriului Moldovei este generat de obiectivul de a ocoli vămile tătărești, precum și vicisitudinile politice din lumea tătară. În desfășurarea schimbului cu lumea orientală, Lwowul îndeplinea, față de regatul polon, funcția pe care Brașovul o avea în sistemul de relații comerciale internaționale ale regatului ungar. Odată cu întregirea teritorială a Moldovei spre gurile Dunării și spre mare, prin anexarea Cetății Albe, este atestat cel dintâi contact politic dintre moldoveni și Caffa, centrul sistemului genovez pontic.
- Detalii
- Categorie: Istorie
Voievodul cărturar Neagoe Basarab, a fost contestat mult timp, din păcate, chiar de către iluștri istorici și filologi români, atât ca om politic, cât și ca autor al Învățăturilor, considerate drept un amalgam de colaje din texte stereotipice religioase adunate de un monah în secolul al XVII-lea între pereții chiliei sale și care nu avea cunoștință de realitățile societății feudale din prima jumătate a secolului al XVI-lea, drept urmare lucrarea nu prezenta interes pentru istorie și literatură.
A.D. Xenopol înfățișează domnia lui drept „o lungă urmare de ceremonii religioase” și de aceea, Neagoe „nu mai avea răgazul trebuitor pentru a se mai îndeletnici și cu alte afaceri. (A.D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, ed. A III-a, vol. IV, București, p. 178)
Politica lui Neagoe era caracterizată de același autor astfel: către turci slugărie înjositoare, către unguri închinare după principiul bisericesc... capul plecat sabia nu-l taie (A.D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, ed. A III-a, vol. IV, București, p.179), dovedind necunoașterea realităților sociale din prima jumătate a secolului al XVI-lea și neînțelegând abilitatea politică a domnitorului muntean.
Chiar mai mult, paternitatea Învățăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, acest „falnic monument de literatură politică, filosofie și elocvență la străbunii noștri”, așa cum o numise B.P. Hașdeu cu mult înainte, Învățături care sintetizează spiritul românesc, a fost contestată la începutul secolului trecut de către Demostene Russo „despuindu-l pe voievod și de calitățile lui ca om de cultură.” (Manole Neagoe, 1971)
Și astfel, unei opere care era nu doar cel mai valoros document ce lumina istoria Evulu Mediu românesc din secolul al XVI-lea cu mentalitățile lui, organizarea politică și socială, ci și „expresie generală a vechii civilizații românești”, așa cum o numește Dan Zamfirescu, îi era negată adevărata valoare și nefolosită îndeajuns.
- Detalii
- Categorie: Istorie
Rolul studenților teologi și al elevilor Blajului în pregătirea și convocarea Marilor Adunări Naționale de la Duminica Tomii și cea din 3/15mai 1848, de pe Câmpia Libertății
În Transilvania, Revoluția din 1848-1849 a avut o temeinică pregătire ideologico-politică, datorită faptului că atât condițiile social-politice erau mai „maturizate” (Augustin Bunea), cât și existenței unui program național revoluționar, formulat de Episcopul martir Ioan Inocențiu Micu-Klein, fundamentat și difuzat prin lucrările lor de corifeii Școlii Ardelene, călugării mănăstirii Sfânta Treime din Blaj: Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ion Monorai, de numărul impresionant de profesori, dascăli și studenți ai școlilor Blajului, sistematizat și prezentat în fața Dietei Transilvaniei de episcopul Ioan Bob în SUPPLEX LIBELLUS VALACHORUM din 1971, semnat și de episcopul Gherasim Adamovici.
În 1845, vizitând Blajul, scriitorul francez Augustine de Gerando, punea Gimnaziul și Liceul Episcopal teologic de aici alături de celelalte instituții de învățământ ale „națiunilor istorice” din Ardeal, considerând Blajul, prin școlile sale „capul și inima unei națiuni”.
În Liceul Episcopal din Blaj, astăzi Facultatea Teologică a Bisericii Române Unite cu Roma, între anii 1832-1848 au frecventat și absolvit 675 de tineri. Ce idei și sentimente sădeau în sufletele tinerilor studioși profesorii lor, ne-o spune și preotul profesor Ioan Rus în cartea sa „Icoana Pământului”, manual de geografie și istorie universală, „prima carte adevărată de geografie” (Ștefan Manciulea), în anul 1842: „Stările de împrejur au început a se schimba și românii nu mai pot rămâne în starea lor de până acum. Lumea a început a îmbrăca alt veșmânt, orizontul se răzbună de toate părțile, lumina cam printre nori pătrunde și spre Răsăritul Europei și promite ca ura și neștiința nu va mai putea fi perete despărțitoriu între popoare”. După ce arata că guvernul acționa spre desnaționalizarea românilor prin introducerea limbii maghiare în școli și biserici, el spune:,, Lăsați-ne să învățăm românește, de ne voiți binele!...omul, un popor e dator a-și apăra limba în forma în care își apără viața.”