Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Conform explicației din DEX, termenul „cuvânt” reprezintă o „unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor”. Însă, acesta ar putea fi definit ca fiind o mare putere ce ne oferă minunata posibilitate de a ne exprima propriile idei, sentimente, stări sau trăiri sau chiar de a crea amintiri, evenimente deosebite din viața noastră care influențează societatea.
Am putea compara „cuvântul” cu o baghetă a unui magician: așa cum acesta se folosește de ea pentru a crea lucruri, așa și oamenii se pot folosi de cuvânt pentru a crea lucruri sau momente frumoase. Dar „cuvântul”, la fel ca magia, dacă nu sunt folosite cu grija, pot aduce consecințe neplăcute, atât celor care le folosesc, cât și celorlalți. De aceea, câteva cuvinte frumoase pot crea o stare de bine, o stare liniștitoare, pe când, cuvintele negative rostite pot răni. Este adevărat faptul că (,) cu ajutorul cuvintelor ne exprimăm emoțiile, ceea ce simțim, însă, dacă avem o emoție negativă, nu putem să o transmitem și celorlalți, pentru că prin furie, nervi sau supărare, îi putem răni pe ceilalți, dar nu trebuie nici să ne ascundem propriile sentimente. Dacă avem emoții pozitive, este minunat să transmitem și celorlalți, îi putem ajuta și pe ei să se simtă mai bine. Orice sentimente ne-ar asalta sufletul, ele trebuiesc asumate și transmise prin cuvintele atent alese pentru a nu avea consecințe supărătoare.
Întregul proces educativ are în centrul său copilul cu nevoile, trebuințele lui și în consecință se adresează fiecărui copil din grădiniță. Programa activităților din grădiniță oferă libertatea educatoarelor de a-și alege tipul de activități, metode și procedee în acord cu particularitățile de vârstă și individuale. Activitatea cu copiii trebuie desfășurată într-o atmosferă destinsă unde copiii să se manifeste spontan, să gândească și să acționeze în funcție de situație, în majoritatea cazurilor prin joc didactic, apoi prin trecerea spre activități complexe, pentru a-i pregăti spre integrarea școlară, înfruntarea problemelor vieții, a societății.
În cadrul procesului instructiv-educativ, predarea-învățarea se află într-o relație de interdependență cu evaluarea. Ea ghidează acțiunea cadrului didactic și a copilului și contribuie la adaptarea deciziilor legate de optimizarea procesului de predare-învățare. Deci în cadrul actului instructiv-educativ, evaluarea are o foarte mare importanță. Trebuie cunoscută noțiunea de evaluare, operațiile, funcțiile și relația predare-învățare-evaluare în învățământul preșcolar, metodele tradiționale de evaluare, metodele complementare, particularitățile instrumentelor de evaluare în grădiniță, înregistrarea datelor evaluării în ciclul preșcolar. Vă propun să completați o grilă de observare pentru aprecierea obiectivă a progresului preșcolarilor. Eu am întocmit astfel de fișe de observație și de progres pentru fiecare copil. Anumite valori pe care mi-am propus să le dezvolt la copil, au fost atinse: dragostea și respectul față de tot ce îl înconjoară, onestitatea, integritatea, loialitatea față de ceilalți, generozitatea, cinstea, bunătatea, munca în echipă și asumarea responsabilităților. Acestea au fost surprinse prin planul strategic stabilit: formarea unor comportamente prevăzute de programă; informarea părinților legată de specificul dezvoltării psihofizice și intelectuale a copiilor preșcolari, întocmirea unor activități educative, proiecte, participarea la concursuri, manifestări artistice și cultural sportive, negocierea conflictelor, lucrul în echipă, activitățile de loisir, întâlniri și festivități cu membrii familiei, activități de consiliere și îndrumare, evaluare continuă.
În general, timpul liber, în definiția operațională formulată de Joffer Dumazedier (apud. I., Jinga; I., Negreț; 1999; p.121), este timpul rămas după ce s-a răspuns obligațiilor școlare sau profesionale, familiale, sociale, timp în care se desfășoară un ansamblu de ocupații alese de individ din proprie voință, fie pentru a se relaxa sau delecta, fie pentru a participa voluntar la viața socială. Pentru copii, timpul liber petrecut în familie este acea parte a timpului rămas în afara pregătirii temelor, lecțiilor, precum și a sarcinilor și îndatoririlor casnico-gospodărești, iar pentru părinți este acea parte a timpului liber rămas în afara îndeplinirii obligațiilor și sarcinilor casnico-menajere și casnico-gospodărești.
Organizarea timpului liber petrecut în familie a copiilor, apare ca una dintre sarcinile importante ale părinților, deoarece ei trebuie să le asigure copiilor diverse activități cu un predominant conținut educativ, adaptate desigur, particularităților de vârstă, dar orientate în direcția formării și dezvoltării intereselor și aptitudinilor, a refacerii potențialului lor fizic și psihic.
Într-o lume invadată de mijloace electronice, lectura trebuie privită nu numai ca o capacitate a oamenilor de a descifra și folosi informațiile tipărite, ci și ca o abilitate de viață, ca un comportament ce contribuie la menținerea și îmbunătățirea stării de sănătate și a echilibrului mental.
Din perspectiva învățării, procesul fundamental al devenirii umane, cititul sau lectura contribuie la dezvoltarea vocabularului, a concentrării și a raționamentului, la formarea unei atitudini empatice, dar și a percepției sociale, și, nu în ultimul rând, la dezvoltarea inteligenței emoționale. Pe scurt, lectura ajută la dezvoltarea intelectuală, cognitivă, emoțională și socială a unui om.
Până nu demult era încetățenită ideea că lectura sau cititul debutează odată cu intrarea copilului în școală. În ultima perioadă, este unanim acceptată părerea conform căreia cititul debutează înainte de debutul școlarității prin așa-numită literație emergentă, ce reprezintă dezvoltarea timpurie, în cadrul familiei, a unor abilități de citit-scris la copii. Mai corect ar fi să numim aceste abilități ca abilități de pre-literație ce apar în paralel cu dezvoltarea limbajului, a vorbirii și a auzului la copiii de vârstă mică. Toate aceste activități asigură un debut foarte bun copiilor în școală, care la vârstă de 5-7 ani, pot face față cu succes învățării cititului deoarece stadiul pre-citirii (al pregătirii pentru citit) a fost deja parcurs.
Pe lângă inteligența logico-matematică și cea lingvistică ce pot fi măsurate și comparate cu ajutorul testelor de determinare a coeficientului de inteligență (IQ), mai există și alte tipuri de inteligență numite inteligențe emoționale.
Dr. Howard Gardner, profesor de educație la Universitatea Harvard, sugerează că noțiunea tradițională de inteligență bazată pe testarea coeficientului de inteligență este prea limitată și susține că există un spectru larg de inteligențe, printre care și inteligența interpersonală. O persoană care are un nivel ridicat al acestui tip de inteligență reușește să colaboreze foarte bine cu cei din jurul său, obținând un randament maxim în cadrul activităților de grup. O astfel de persoană, atunci când are o problemă, nu zice: Lasă-mă puțin să mă gândesc și apoi îți transmit concluzia, ci Să discutăm împreună această problemă pentru a o înțelege mai bine.
Această inteligență interpersonală are patru componente esențiale: organizarea grupurilor, negocierea soluțiilor, relațiile personale, analiza socială. O astfel de persoană poate fi un excelent lider, un mediator, un partener sau un consilier. Pentru cadrul didactic, ar fi ideal ca toate aceste componente să fie bine dezvoltate. Meseria sa implică un contact direct cu un grup de persoane și trebuie să știe cum să gestioneze relațiile cu aceștia. Copiii sunt influențabili și schimbători, iar dorința lor de afirmare nu trebuie să intre în conflict cu autoritatea învățătorului.
Dintre cele trei componente ale spiralei educației, predare-învățare-evaluare, cea din urmă este considerată un subiect sensibil în orice sistem de învățământ deoarece efectele acțiunilor evaluative se fac simțite nu numai în interiorul sistemului educațional, ci și în afara sistemului.
Pe de alta parte, între instruire-învățare-evaluare există o relație de intercondiționare reciprocă, fiecare dintre ele realizându-se prin raportare la celelalte. Nu este corect să evaluăm ce nu s-a predat, respectiv învățat, dar nici nu are sens să se predea, respective învăța, ceea ce nu se evaluează.
Este știut faptul că evaluarea își dovedește necesitatea din cel puțin trei perspective: a cadrului didactic responsabil de formarea elevilor, a elevului și a societății ca beneficiară a “produselor” sistemului educațional.