Lectura în cadrul orelor de limba română

Se știe că la ora actuală se citește din ce în ce mai puțin. Condițiile care au determinat mutații profunde în gustul tinerilor, care ignoră din ce în ce mai mult cartea, sunt cele cunoscute. Nu amintesc aici decât avansul uluitor al vizualului care a transformat cartea dintr-un prieten într-un obiect uitat. E clar, așadar, faptul că, într-o epocă a culturii imaginii, în care elevii noștri se lasă din ce în ce mai ispitiți de audiovizual, în special de internet, literatura a început să piardă teren. Din ce în ce mai puțini cititori se refugiază în lumea însemnată cu cerneală tipografică, în care se oglindește atât de frumos realitatea.

 E evident că profesorul de literatură nu poate face abstracție de schimbările majore pe care le aminteam, doar în trecere, mai sus, și care nu constituie decât o parte dintre provocările pe care la ora actuală textul literar le constituie în sine. Și mai ales de faptul că, pentru beneficiarul direct al demersului didactic, elevul, acest text literar este încorsetat, rigid, lipsit de importanță etc., doar pentru că lectura și interpretarea lui sunt obligatorii la examenul de finalizare a studiilor gimnaziale sau liceale.

 Eficiența pedagogică, atât desfășurarea, cât și rezultatele procesului de învățământ, depind de metodele alese de cadrul didactic, de inteligența cu care profesorul ar trebui să își aleagă cea mai potrivită dintre metode. Un profesor de literatură trebuie să studieze cercetările de dată recentă din domeniul didacticii. Cunoașterea acestora și aplicarea lor pot transforma o secvență didactică searbădă într-una plăcută pentru elevi și, în consecință, eficientă ca rezultate.

Este clar că o oră clasică de literatură, cu o desfășurare inevitabilă: ascultarea temei, predare, eventual evaluare, nu satisface nici gustul, nici exigențele din ce în ce mai mari ale elevului, odată ce acesta este conștient de faptul că nu i se mai poate impune rolul pasiv în procesul învățării, că nu este un simplu ascultător, ci un beneficiar al actului didactic, un partener în comunicarea cu profesorul.

Pornind de la aceste schimbări, putem să reconfigurăm ora de literatură, să o organizăm în conformitate cu triada structurală Evocare – Realizarea sensului – Reflecție, să exersăm cu elevii strategiile didactice interactive pentru comprehensiunea textelor epice.

Accentul pus pe activitatea în grupe, pe metodele interactive ca Jurnalul cu dublă intrare, Pălăriile gânditoare, Starbust, Scheletul de recenzie etc. s-au dovedit esențiale pentru reușita demersului didactic, căci ele conferă elevului certitudinea propriei implicări în învățare, îl responsabilizează și îl determină să citească.

Literatura îi apropie pe copii de realitate, le oferă acestora perspective largi către cunoașterea altor forme ale realității. Prin lectură, elevii sunt conduși să-și formeze capacitatea de a surprinde, de a descoperi conținuturi și forme ale realității, exprimate într-o multitudine de modalități de expresie, de a le asocia cu altele, ceea ce le permite să-și extindă aria cunoașterii.

Trecând prin diversitatea textelor literare, elevii vor parcurge căi specifice ale cunoașterii, de la concret la abstract, de la intuiție la reprezentare și fantezie, ajungând la posesia unor instrumente menite a satisface dorința lor de a descoperi realitatea înconjurătoare. În acest fel, se cultivă însuși interesul pentru cunoaștere, capacitatea de selecție, de asociere, în vederea înțelegerii variatelor semnificații ale realității.

Cultura literară este rodul unei activități interioare intense și îndelungi, care restructurează personalitatea, dându-i dimensiuni și perspective noi. A recunoaște o valoare literară, a o trăi, a o aprecia și a o aduce în stăpânirea ta intelectuală implică descoperirea ei prin efort personal, prin dialog activ între operă și personalitatea ta.

Gustul, sensibilitatea, judecata de apreciere, bucuria lecturii și nevoia de carte literară, atribute ale omului cultivat, se formează în efortul de înțelegere, de trăire și de prețuire a operei literare, efort îndrumat în timp de priceperea profesorului. Fiecare profesor de literatură este un estetician, istoric și totodată critic literar. Aceste trei ipostaze determină prezența activă a profesorului în cadrul lecției de literatură și, fără îndoială, conduc la reușita intențiilor sale: îndrumarea lecturii, formarea înțelegerii și judecății artistice a elevilor, sesizarea valorilor umane, însușirea terminologiei stilistice, critice etc., cu alte cuvinte formarea unor oameni sensibili și receptivi la adevărurile comunicate de operele literare. Există un îndemn pe care profesorul de literatură trebuie să-l adreseze elevilor săi și pe care aceștia să-l urmeze pentru a deveni cititori avizați de literatură: „Studiul textelor literare nu poate fi niciodată recomandat destul, este drumul cel mai scurt, cel mai sigur și cel mai agreabil pentru orice gen de erudiție; alegeți lucrurile de primă mână, mergeți direct la sursă, mânuiți și remânuiți textele; memorizați-le, citiți-le în diverse ocazii, gândiți-vă mai ales să pătrundeți sensul lor în toată întinderea și în toate circumstanțele sale; puneți-vă de acord cu un autor original, adoptați principiile sale, trageți dumneavoastră înșivă concluziile […]”

 

Bibliografie:

Andrău, Ioan, Elemente de teorie literară pentru elevi, Dacia, Cluj-Napoca, 1986.