Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Principalul rol al unui profesor este acela de a conduce activități didactice ce se desfășoară pentru ca elevii să își dezvolte competențele prevăzute de documentele școlare în vigoare. Totuși, știm cu toții că profesorul îndeplinește mult mai multe roluri, că activitatea sa nu se reduce la a fi transmițător de cunoștințe științifice sau de evaluator. Pentru toate rolurile pe care le are, este absolut necesar ca profesorul să posede calități aptitudinale extraordinare și o cultură solidă, rezultat al experienței acumulate în timp. Referindu-se la cultura psihopedagogică a profesorului, Ioan Nicola precizează că aceasta „se compune din cunoștințele de psihologie, pedagogie, metodică, într-un cuvânt, din totalitatea cunoștințelor teoretice privitoare la educație și personalitatea umană, și dintr-un ansamblu de priceperi și deprinderi practice solicitate de desfășurarea, ca atare, a acțiunii educaționale.” („Tratat de pedagogie școlară”, p. 476).
În cartea „ Necazuri cu școala”, Daniel Pennac subliniază rolul important pe care profesorul îl are pentru viitorul fiecărui copil, ilustrând ideea că un bun profesor trebuie să fie și un un bun cunoscător al personalității umane.
Scriitorul mărturisea: „În loc să culegem și să publicăm perlele loazelor, care amuză atâtea cancelarii ale profesorilor, ar trebui să scriem o antologie a profesorilor buni.”
Slaba participare la educație a copiilor preșcolari și școlari din familiile defavorizate este o realitate față de care sistemul național de învățământ trebuie să manifeste o preocupare constantă, atât pentru înțelegerea fenomenelor specifice acesteia cât și pentru găsirea unor modalități de remediere a consecințelor lor.
Implicarea familiei în educația copiilor este fundamentală pentru succesul în educație, pentru reducerea riscului de excluziune socială. Este esențial să avertizăm familiile rome în ceea ce privește consecințele abandonului școlar timpuriu asupra copiilor lor, consecințe care se răsfrâng asupra dezvoltării personale, precum și asupra viitoarei lor integrări din punct de vedere economic și social. Este extrem de important să convingem aceste familii în ceea ce privește rămânerea în sistemul educațional al fetelor rome, care sunt cele mai afectate de ratele înalte de abandon școlar timpuriu deoarece sunt căsătorite, mai exact vândute de părinți, de la o vârstă fragedă (13-14 ani) și din această cauză își abandonează studiile.
O analiză atentă a cauzelor care au condus la aceste fenomene aduce în prim-plan situația economică și socială precară a familiilor acestor categorii de copii. O contribuție o are și lipsa de educație a părinților, fapt care are consecințe negative asupra participării la viața școlară a copiilor deoarece, în aceste familii, nu există un climat favorabil educației, în general.
Trecuse de mult de miezul nopții. Mircea privea absent rândurile negre. Pleoapele îi cădeau grele, dar nu se ridica din fața ecranului. Își trecu neglijent mâna prin păr, vrând parcă să-și alunge gândurile. Adulmeca prin aer cuvintele care pluteau nevăzute pe undeva și care păreau că se joacă cu nervii lui. Nu le vedea, poate era prea obosit sau poate se ascundeau de el înadins. Să dea vina pe ceva era convenabil. Răsturnat pe scaun, urmărea sulurile groase de fum care dansau leneșe în cămăruța îngustă, fără să le pese de zbuciumul lui.
Era nedumerit, parcă aștepta ceva, o întâmplare extraordinară să-i schimbe viața, pe care o credea anostă și lipsită de farmec, dar se afla abia la început. De aceea se apucase de scris. Era convins că ar putea deveni autorul unei comori nebănuite ce va fi lăsată moștenire generațiilor viitoare, că va avea o lume întreagă la picioare. Doar că îi mai trebuia timp, să-și adune ideile, să le materializeze în câteva pagini. Doar câteva? O carte, cartea care urma să vadă lumina zilei trebuia să fie copleșitoare, unică, inimitabilă și inegalabilă! Toți ar fi descoperit cu uimire câte noianuri de gânduri zăceau nedescoperite în mintea sa, câte dorințe nemărturisite își așteptau rândul la scris, câte aspirații ar fi prins viață pe hârtia albă! Da, toți ar fi fost uimiți de talentul pe care se abținea cu greu să-l scoată la iveală. Da, ar fi trebuit să se întâmple cu mult timp în urmă, dar el a așteptat, da, a așteptat să vină clipa când va fi unit toate forțele lui interioare pentru a lăsa posterității o comoară. Și cheia acestei comori era la el. De el depindea dacă va deschide ușa tezaurului sau dacă va arunca cheia, din pricină că lumea bicisnică nu merita ceea ce avea el să-i spună. Se vedea asemenea unui suveran care acorda clemență supușilor și aproape se înduioșa la gândul mărinimiei sale.
Știind că Terra este casa noastră și de sănătatea ei depinde sănătatea noastră, este necesar să conștientizăm că natura trebuie să fie protejată în fiecare zi, în fiecare clipă. Cheia reală este cunoașterea ei, cu toate simțurile, curiozitate, inteligență, pasiune. Mai mult ca niciodată omul este dator să cunoască realitatea înconjurătoare și s-o ocrotească. Ștefan Milcu ne îndeamnă: „Dacă nu vom gospodări cu înțelepciune rezervele planetei și nu vom ocroti natura, vom rămâne în cele din urmă singuri, pe o planetă pustie”. Secolul grăbit și stresant în care trăim îi îndepărtează pe oameni de natură, de aceea este necesară o schimbare de atitudine față de aceasta, bazată pe sentimente, pe capacitatea de înțelegere a fiecărui om și pe conștientizarea faptului că de sănătatea Pământului depinde existența noastră.
Sărăcirea globului de materiile prime, diminuarea fertilității solului printr-o exploatare prea intensă, defrișările și poluarea sunt marile pericole care amenință omenirea. Masacrul naturii pentru un stil de viață consumist ce caracterizează epoca actuală trebuie stopat nu prin constrângeri și interdicții, ci prin dramul de omenie a fiecăruia dintre noi transmis urmașilor noștri.
Oamenii trebuie să înțeleagă că ei formează o singură mare familie, că au o singură casă comună, Terra, pe care trebuie să o îngrijească și să o apere. În mintea și forța omului stă posibilitatea să utilizeze rațional ceea ce natura i-a dat, dar și posibilitatea să nimicească totul.
Realitatea care ne înconjoară reprezintă, de fapt, un univers în care simbolul joacă un rol important. De multe ori, existența umană se ghidează după simboluri prestabilite care, de ce nu, poate să-i schimbe cursul. Simbolul a fost creat de om sau, mai bine spus, de imaginarul popular tocmai pentru a caracteriza anumite aspecte ale vieții colectivității și implicit a individului. Imaginarul este libertatea pe care ne-o asumăm de a ne raporta la lume în așa fel încât ea să ne apară sub o anumită formă.
Imagologia are ca obiect de studiu imaginea și are în vedere gândirea prin imagini care este o formă superioară de a înțelege lumea, atât timp cât imaginile sunt considerate a fi reprezentări mentale formate cu ajutorul individului de a procesa realitatea. Importanța imagologiei este dată, în primul rând, de faptul că ea implică a anumită reconstruire a imaginarului unei epoci, a felului cum oamenii au interpretat realitatea. Fiecare persoană decodifică și reinterpretează realitatea dând naștere unei multitudini de semnificații. Acestea pot fi identice cu ale altor persoane care se circumscriu aceluiași mecanism de gândire. Astfel, imagologia operează cu reprezentări colective care sunt reprezentative pentru o anumită comunitate.
Repetarea consecventă a imaginii unei anumite realități a generat apariția stereotipiei. Stereotipia acționează, într-o anumită măsură, la nivel psihologic prin automatismele care se formează. Deci, putem afirma că stereotipiile au o puternică influență în societate, deoarece manipulează/ controlează conștiința și concepțiile oamenilor. De aceea, multe persoane se ghidează după aceste stereotipii și își formează o imagine greșită asupra unei realități.
Luna decembrie aduce magia în fiecare an, schimbând parcă starea noastră de spirit. Îmi aduc aminte cu drag de perioada petrecută în satul natal, un sat înconjurat de dealuri împădurite, unde diminețile erau animate de trilurile păsărilor. Acolo, iernile erau de basm, iar zăpada îți ajungea până la coapse uneori, frigul îți amorțea obrajii și-ți lipea nările, iar copacii păreau niște fantasme albe.
Situat la jumătatea distanței dintre orașele Satu Mare și Baia Mare, în zona de codru a județului Satu Mare, satul Poiana –Codrului, locul în care mi-am petrecut copilăria, se bucură de o poziție geografică pitorească, înconjurată de frumusețea naturală a codrului. Acest peisaj bogat în vegetație și biodiversitate oferă locuitorilor și vizitatorilor o atmosferă liniștită și autentică. Sat înșirat de-a lungul șoselei principale, cu case specifice zonei codrului, în care luna decembrie era cu adevărat specială.
De cum se lăsa sec, la căderea serii se auzeau colinde vechi, colindate din moși-strămoși, învățate de la bunici și părinți de către feciorii care făceau repetiții pentru a colinda fiecare casă în Ajunul Crăciunului. Satul părea desprins din icoane, pentru că glasurile feciorilor răsunau din case, iar liniștea era străpunsă de colindele cu temă religioasă.