Ultimul an a fost pentru sistemul de învățământ preșcolar în general, o provocare cu multe necunoscute, în care partenerii educaționali au încercat să găsească soluțiile cele mai potrivite pentru a minimaliza efectele nedorite ale închiderii grădinițelor, asupra educației și dezvoltării timpurii a copiilor. În acest context s-au înscris și eforturile noastre de a antrena copiii în activități didactice și educative, care să-i țină ancorați în preocupări ludice de învățare și dezvoltare prin intermediul tehnologiei și a internetului, potrivit nevoilor de vârstă și individuale.
Pe toată perioada pandemiei, când grădinița și-a închis porțile, cadrele didactice au proiectat, organizat și desfășurat cu preșcolarii activități didactice online sincron și asincron în parteneriat activ cu familia. Proiectarea acestor tipuri de activități, selectarea resurselor și inserarea lor în activitățile sincron a fost o provocare, deoarece nimic nu ne pregătise pentru astfel de demersuri pedagogice.
Practica pedagogică din timpul pandemiei ne-a demonstrat că abilitarea de a folosi calculatorul, dobândită anterior prin cursuri și programe de formare, nu presupune automat știința și abilitatea de a desfășura activități didactice online. De aceea, în această perioadă, activitatea metodică de informare prin studiu individual, alături de forme diverse de formare, cum ar fi: webinar-ii, seminarii, conferințe, cursuri însoțite de demonstrații, simulări, sarcini practice, dezbateri online în comisii metodice- au fost importante și au presupus o investiție de timp considerabilă din partea fiecărui educator.
Treptat rezultatele nu au întârziat să apară, ele oglindindu-se în calitatea sporită a activităților desfășurate în mediul online cu preșcolarii. Iată câteva rezultate: o mai bună cunoaștere a nevoilor copiilor preșcolari în era digitală, evitarea apariției timpurii a dependenței de ecran, cunoașterea de noi platforme și resurse digitale, pregătirea de resurse educaționale interactive, crearea de instrumente digitale adaptate vârstei și nevoilor individuale ale preșcolarilor, clarificarea design-ul activității online, optimizarea inserării resurselor digitale în activitatea sincron, aspecte practice privind gestionarea clasei, a resurselor și a timpului didactic, reconsiderarea comunicării cu familia.
Din punct de vedere pragmatic, atingerea țintelor educaționale în educația timpurie prin activităților online nu ar fi posibilă fără parteneriatul real, interactiv cu familia. S-a acordat atenție sporită selectării și transmiterii informațiilor pentru părinți pe două dimensiuni: conștientizarea rolului important pe care îl au în menținerea implicării directe, active și interesate a copilului în demersul dezvoltării holistice prin acțiuni în zona proximei dezvoltări, cât și posibilitatea afectării acestui proces de dezvoltare a copilului prin ignorarea satisfacerii nevoilor psihologice de bază la această vârstă. Odată clarificate aceste aspecte, părinții au implicat efectiv copiii în activitățile sincron, iar în activitățile asincron i-au sprijinit ajutându-i să-și pregătească resursele materiale din natură, să-și organizeze spațiul de joacă în corelație cu temele de proiect săptămânale, să vină în contact cu cerințele activităților postate pe pagina grupei. Părinții au sprijinit, în mod real, demersurile cadrului didactic de menținere a motivației și interesului copilului față de activitate, de obținere a feedback-ului, de exersare a autoevaluării și analizei produselor activităților desfășurate acasă.
În contextul prezentat, este important să evidențiem preocuparea privind continuarea demersurilor didactice de educație timpurie, în condițiile impuse de pandemie prin închiderea grădinițelor, prin menținerea caracterului ludic al preocupărilor și acțiunilor preșcolarilor -atât în activitățile online cât și în situațiile de învățare create cu ajutorul părinților, acasă.
- Publicat de:
Chelariu Mihaela
Profesor înv. preșcolar, la Grădinița P.P. „Licurici”, Fălticeni.