Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Trăim într-o societate în care apar diverse schimbări care se produc în mod accelerat, îndeosebi când vine vorba de educarea copilului. De la tehnologie care oferă educabilului un alt profil - mai curios, dar și mai puțin doritor să se conformeze regulilor, noi, ca și cadre didactice ne „confruntăm” totodată, cu o altă tipologie de părinți, mai concret cu „partenerii de acasă” pentru educația în mediul instituțional.
Astfel, există două direcții de focusare a părinților asupra modului în care aceștia văd astăzi educația. Pe de o parte, sunt cei care impun prea multe reguli în educarea copilului pentru ca acesta să devină cel mai bun și să se poată lăuda cu el. În această tipologie intră și părinții care vin cu mai multe pretenții de la copiii lor și cu mai puțin timp pentru a le pune în practică, părinți care se grăbesc, părinți care doresc rezultate rapide, de multe ori devenind tentați să își îndeplinească propriile visuri prin copii. Pe de altă parte, se află părinții care nu mai impun reguli sau suficiente reguli în educarea copilului, dintr-un motiv sau altul.
Cum orice demers educativ autentic se realizează în urma întâlnirii paideice între copil și adult, copilul are nevoie de un punct de referință pentru a evolua, are nevoie de un model care să-l îndrepte în direcția potrivită pentru a deveni cea mai bună variantă a sa. Și deși influențele pe care le exercită părintele asupra copilului sunt pozitive de fiecare dată, acestea nu duc neapărat la efectul scontat. Orice acțiune a adultului care are un impact asupra copilului nu este lipsită de o rezonanță psihică în individualitatea sa, aceasta persistând în timp și condiționând alte manifestări care se pot observa cu ușurință la copil. Mai concret, având prejudecăți ori o mentalitate învechită, având idei greșite asupra modernismului, erorile „educaționale” ale adultului pot fi constatate și în mediul instituțional - grădinița/școala, prin multiple dificultăți de adaptare socială la un mediu schimbător, de la timiditate, la conflicte cu cei din jur, insatisfacții pe diferite planuri, până la situații de eșec școlar, social și multe altele.
Povestea, este o formă de comunicare, este arta prin care se creează imagini interne în imaginația ascultătorului. Această artă are rolul de comunicare, dus - întors, între povestitor și public.
Povestea influențează, educă, iar actorul este povestitorul ideal. El își cunoaște limitele, are o varietate largă de forme de exprimare, își stăpânește emoțiile foarte bine, deci înțelege că arta povestirii este arta sugestiei, nu are nevoie nici de decor, nici de costume.
O mare parte din viața noastră este dedicată povestirii, fiecare putem fi actor. Spunem poveste despre ceea ce am făcut, unde am fost și cu cine, pe cine am întâlnit, ce i-am povestit și probabil că asta vom face toată viața. Poveștile ne pot permite să empatizăm unul cu celălalt, cu oamenii din jur, ne pot lăsa să vedem cum gândesc oamenii și cum simt ei comunicarea prin povestire.
Societatea contemporană este o lume care funcționează ca un proces dinamic și care obligă toate categoriile sociale să țină pasul cu evoluția societății și acest lucru, uneori, poate părea complicat. Acest fapt se datorează trăirii unor valori relative, tendințelor retorice și diferitelor tipuri de ideologii conflictuale, dar și stresului provenit din globalizare, din bombardamentul informațional și din ritmul prea alert al schimbărilor tehnologice.
Lumea în care trăim se caracterizează printr-o nouă revoluție științifică și tehnică, dată de o gigantică mișcare de idei, invenții și descoperiri care au drept consecință informatizarea societății, mobilitatea profesiilor, apariția unor discipline de graniță și de sinteză.
Învățământul românesc trece printr-o perioadă de profunde transformări care afectează toate compartimentele sale atât în plan orizontal cât și în plan vertical. Reforma învățământului s-a dovedit absolut necesară în contextul reformelor ce au loc în toate domeniile socio-politice și economice. Dată fiind sarcina învățământului de a pregăti resursele umane pentru societatea de mâine, aceasta trebuie să se adapteze cerințelor pe care societatea le formulează, prin pregătirea unor oameni capabili să se adapteze schimbărilor.
Se prea bine știe că cei mici sunt plini de creativitate și de idei noi. Copiii se află într-o continuă descoperire a lumii ce îi înconjoară și pentru că nu știu cum funcționează multe lucruri cu care intră în contact, aceștia găsesc noi modalități de utilizare a obiectelor, noi sensuri pentru cuvintele necunoscute etc. Deseori descoperirile copiilor sunt originale sau unice, mult diferite față de gândirea adultului fixată doar pe utilitatea pentru care a fost creat acel obiect. Crescând, ne limităm și utilizăm obiectele strict pentru ce au fost create, însă copiii fac exact opusul: găsesc noi modalități de întrebuințare a acestora, ceea ce demonstrează capacitatea lor creativă.
Realitatea actuală arată o semnificativă diminuare a creativității odată cu înaintarea în vârstă datorată unor factori inhibitori prezenți încă din grădiniță sau școală, atunci când copiii sunt la o vârstă destul de fragedă.
1). Un prim factor care inhibă creativitatea este conformismul. Deși nu este delimitat clar ci este mai mult ca o regulă nescrisă, în școli există un tipar în care elevii încearcă să intre, să se conformeze lui. Acest tipar este de cele mai multe ori indus de adult, care răsplătește sau validează un anumit tip de comportament, astfel fiecare elev va încerca să-l satisfacă. Există cazuri în care elevii mai influenți sunt cei care stabilesc norma. În ambele cazuri există presiuni pe care unii elevi le resimt mai mult deoarece ei gândesc diferit, nu greșit, ci diferit. Acel diferit este perceput și văzut drept greșit, eronat, care trebuie îndreptat sau înlăturat. Copiilor, care își doresc să fie parte dintr-un grup, dintr-o comunitate, le este frică de respingere și de privirile pline de suspiciune ale celorlalți. Din dorința de a le fi pe plac, ei pur și simplu renunță la posibilitatea de a descoperi lumea sau pe ei înșiși și acceptă lumea deja conturată de alții. Conformându-se la nivelul celorlalți, unii copii își pot sabota procesul creativ și ajung să stagneze, fără a se mai putea dezvolta. Presiunea grupului și teama de a fi altfel decât cei din grup inhibă dorința de a descoperi lucruri noi.
Noi, învățătorii, pornim la drum cu „boboceii”, de fiecare dată cu inima deschisă și cu emoții puternice. Poate de cele mai multe ori avem emoții mai mari decât copiii și părinții la un loc. Mie mi se întâmplă să am emoții la fiecare început de an școlar. Abia aștept să-i revăd pe copii, să observ dacă au mai crescut sau nu (și de fiecare dată mi se pare că vacanța de vară chiar le priește), să îi îmbrățișez, să vorbesc cu ei.
Din punctul meu de vedere, modul cum un învățător își construiește relațiile cu elevii săi este decisiv pentru o bună înțelegere, respect și reușită școlară. Elevii simt dacă ești deschis, dacă îți pasă de ei, dacă le oferi sprijinul de câte ori au nevoie, dacă pui suflet în ceea ce faci și atunci aceștia răspund la rândul lor oferind respect, implicându-se în toate activitățile școlare și extrașcolare.
Sunt momente când eu discut cu elevii mei „ca între prieteni” și așa reușesc să le câștig încrederea. Alteori purtăm discuții ca între mamă și proprii ei copii, iar atunci aceștia se simt iubiți și protejați. Am observat că, dacă discut deschis cu elevii mei, chiar și atunci când îi dojenesc, aceștia nu se supără. Din contră, înainte să plece acasă de la școală mă îmbrățișează și îmi spun că mă iubesc.
Să nu-i educăm pe copiii noștri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari și nimic nu ne permite să știm cum va fi lumea lor. Atunci să-i învățăm să se adapteze. (Maria Montessori)
Învățământul a evoluat foarte mult în ultimii ani. Exigențele cărora trebuie să facem față ne descoperă noi realități. Trebuie să înțelegem că educația copiilor preșcolari implică mai multe provocări. Aceasta implică de asemeni dificultăți pe care va trebui să le depășim în anumite contexte. Ne confruntăm cu copii care au caractere diferite, care provin din medii sociale diferite, copii care au nevoie de sprijin în momentul integrării în grădiniță.
Abordarea educațională în momentul integrării preșcolarilor la grădiniță reprezintă un factor care trebuie tratat cu o foarte mare responsabilitate din partea tuturor celor implicați în actul educativ. Este important ca în momentul integrării copiilor în mediul educațional să deținem un minimum de informații atât medicale cât și cele legate de comportamentul acestuia în mediul familial.