Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Specie plastică a satirei, caricatura este în același timp exprimarea critică a unei idei și oglindire focalizată a unei realități denaturate, ale cărei exagerări voite stârnesc atenția dar și râsul privitorului. Intre toate reprezentările artistice ale realității, caricatura își dovedește succesul prin puterea sa de a-l atrage pe privitor si de a-i capta atenția și interesul, fiind astfel nu doar un mijloc de exprimare artistică ci și un extraordinar instrument științific de cunoaștere și înțelegere.
Având ca rol principal transmiterea unui mesaj critic, putem afirma că în esență caricatura este o exprimare simbolică, o stilizare a elementelor realității, cu un grad mai mare de abstractizare. Imaginea caricaturală astfel nu mai constituie sursa a cunoașterii ci și mijloc al acesteia. Caricatura creează așadar un spațiu artistic focalizat și schematizat în care detaliile în loc să încurce percepția esențialului o facilitează. Iată de ce caricatura trebuie să fie o reprezentare cât mai simplă, fără prea multe elemente care să distragă atenția, singurele detalii necesare fiind exagerările voite realizate în scop critic și satiric. De aceea putem afirma despre caricatură și că trebuie să evite reprezentarea panoramică, adică să fie mai mult o mascotă decât o machetă, mai mult un portret decât un peisaj. Astfel caricatura va avea cu atât mai mult impact cu cât nu va avea prea multe elemente, tocmai pentru a nu distrage atenția de la ideea reprezentată. Reprezentarea elementelor în caricatură poate fi în mod simbolic eliptică, adică să cuprindă numai acele părți ale realității care interesează pentru mesajul transmis- astfel spre exemplu omul ce face rău naturii poate fi reprezentat doar prin piciorul ori mâna ce distruge florile.
Excursia și drumeția cultivă dorința de a călători, de a cunoaște, de a ști cât mai mult, de a câștiga prin propriile forțe cunoștințe noi, de a se supune unui program de lucru în care activitatea intelectuală este împletită cu munca fizică.
Cadrul didactic are în excursie numeroase posibilități de a traduce în viață sarcinile procesului instructiv-educativ. Datorită faptului că este poate mai apropiat de elev decât în școală, reușește să-l cunoască mai bine în toate manifestările lui și, ca atare, să poată realiza mai fructuos sarcinile educației morale.
Excursia și drumeția mai contribuie într-o largă măsură și la educația estetică a elevilor, constituie un prilej de stimulare a creației artistice, de cunoaștere a artei populare etc.
Excursiile organizate au multiple valențe de informare și educare a copiilor. Acestea, bine pregătite, sunt atractive la orice vârstă pentru că se desfășoară într-un cadru nou, stârnesc interes, produc bucurie, facilitează acumularea de cunoștințe, chiar dacă reclamă efort suplimentar.
O părere larg răspândită printre teoreticienii pedagogiei românești de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, în special printre cei din Transilvania, era aceea că, prin educație, ființa umană trebuie să asimileze valorile și să dezvolte însușirile specifice națiunii căreia îi aparține. Scriitorul și jurnalistul transilvănean Ioan Slavici afirma: Menirea firească a școlii nu e să dea învățătură, ci să deștepte cultivând destoiniciile intelectuale în inima copilului, trebuința de a învăța toată viața.
De asemenea, Simion Mehedinți dezvoltă o concepție pedagogică unică printre pedagogii români din acea vreme și care amintește de adevăratul înțeles al ”școlii active”, așa cum a fost el clarificat de Edouard Claparède. Acesta consideră că unul dintre scopurile prioritare ale educației îl reprezintă formarea caracterului, ca efect sinergic atât al însușirilor din naștere, cât și a celor determinate prin educație, prin deprinderi și obișnuințe.
Studiu de caz asupra unui elev cu comportament deficitar. Comportamentele dificile la clasa au la bază nevoi umane fundamentale nesatisfăcute, care generează emoții negative.
Pentru realizarea unui studiu de caz m-am oprit pentru a analiza comportamentul deficitar al elevului K.R., elev în clasa a IV-a. Utilizând Piramida nevoilor umane a lui Abraham Maslow, am analizat nevoile de bază datorită cărora funcționează orice individ.
Primul nivelul al ierarhiei lui Maslow include nevoile de bază, biologice sau fiziologice. Orice ființă umană are nevoie de apă, mâncare, aer, odihnă, haine, etc. Importanța acestui nivel este clară de la sine. Atunci când omului nu-i sunt satisfăcute nevoile de ordin fiziologic, el nu mai este interesat de satisfacerea celorlalte nevoi. Cel care se gândește la pâine, nu mai este interesat de învățătură sau alte nevoi. Doar în momentul când nevoile fiziologice au fost satisfăcute, ființa umană se poate orienta spre satisfacerea altor nevoi, de ordin superior. Aceste nevoi primare ar trebui să le aibă fiecare om, dacă nu are altceva, deoarece acestea determină existența.
Elevul K.R. are satisfăcute aceste nevoi de bază. Deși, în termini oficiali, copilul se află în plasament de la vârsta de un an, copilul este preluat de sora mamei, care îi acordă maximul de atenție și îngrijire. Alături de sora lui, beneficiază de un cămin și hrana necesară. E un copil îngrijit, fiindu-i asigurate obiectele și rechizitele necesare bunei desfășurări a activității de învățare.
Scopul în educație nu este să fii primul, scopul este să ajungi la o ocupație în care poți să dai un randament bun. (Solomon Marcus)
Includerea disciplinei Arte vizuale și abilități practice în ciclului primar de învățământ reprezintă o dovadă a necesității de a-i pregăti pe școlarii de azi la provocările societății în care vor trăi ca adulți. Majoritatea copiilor care intră astăzi în ciclul primar vor exercita meserii sau profesii care deocamdată nu există. Dezvoltarea de noi competențe prin educație și formare apare ca soluția ce poate conferi oricărui om un loc de muncă decent, în conformitate cu aspirațiile personale și nevoile societății. Progresele științifice și tehnologice impun necesitatea învățării pe tot parcursul vieții, iar sistemele de educație trebuie să se adapteze acestei realități. Știm că nu mai este suficient ca absolvenții tineri să se bazeze doar pe un ansamblu fix de competențe sau de cunoștințe, ci au nevoie de o paleta mai largă de cunoștințe, abilități, atitudini care să le faciliteze adaptarea cu ușurință în societate.
Sistemul de învățământ românesc se bazează pe dezvoltarea inteligenței cognitive a elevilor și mult mai puțin pe dezvoltarea inteligenței emoționale. Emoțiile sunt abordate succint în câteva capitole la disciplina Dezvoltare personală, fără a se avea în vedere, cu adevărat, importanța acestora.
Un copil care resimte emoții pozitive în mediul școlar va fi atras permanent spre învățare, spre deosebire de un copil cu afecte negative, care va dezvolta repulsie față de școală, comportamente neadecvată în colective, o socializare și o comunicare deficitară cu profesorii și ceilalți colegi.
Ca profesor debutant, la începutul carierei didactice, am observat că, în bibliografia examenelor de titularizare, de definitivare în învățământ sau pentru obținerea gradelor didactice, nu se regăsesc cărți, studii, ghiduri privind inteligența emoțională, un factor foarte important în dezvoltarea copilului ca viitor adult.