Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Impactul tipurilor de abordare parentală asupra complianței copiilor
Acest studiu a vizat identificarea efectelor diferitelor tipuri de abordare parentală asupra complianței copiilor. Mai exact, studiul a măsurat efectele explicației, recompensei sociale (lauda), recompensei financiare (banii) și consecințelor negative asupra complianței copiilor, atunci când acestea sunt asociate cu o solicitare parentală. Instrumentul folosit pentru culegerea datelor a fost chestionarul, iar participanții la studiu au fost elevii din clasele a V-a și aVI-a, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, din județul Suceava. Rezultatele studiului au arătat că explicația și lauda au o influență pozitivă, semnificativă, asupra complianței copiilor. De asemenea utilizarea explicației alături de o cerere de conformare are un efect semnificativ mai mare comparativ cu utilizarea consecințelor negative. Părinții au un impact major asupra complianței copiilor, deoarece aceasta se învață concomitent cu dezvoltarea locomoției la copil.
1. COMPLIANȚA
Complianța comportamentală (Owen et al., 2012) este definită ca fiind o acțiune în concordanță cu o directivă sau cu o recomandare. Non-complianța apare în situația în care nu sunt urmate directivele sau instrucțiunile primite.
Studiile au evidențiat impactul major al părinților asupra complianței copiilor (Marchant et al., 2004), încă de la o vârstă fragedă. Părinții sunt primele persoane cărora le revine rolul de a-i învăța pe copii cum să se comporte în relație cu ceilalți în societate. O modalitate des utilizată de către părinții care doresc să-și învețe copiii comportamentele dezirabile, este utilizarea sistemului de recompense și pedepse. Conform Legii efectului (Thorndike, 1898), un comportament recompensat, va cește ca frecvență în viitor, iar un comportament pedepsit va înregistra o scădere a frecvenței în viitor. Teoria condiționării operante propusă de Skinner (1938) susține eficiența recompensei și pedepsei ca urmare a asocierii învățate, dintre consecință și comportament.
Ratele înalte ale non-complianței își au originea încă din copilărie și pot fi un precursor al unor probleme comportamentale (Marchant et al., 2004). Pentru a preîntâmpina efectele nedorite ale non-complianței copiilor, primii care trebuie să intervină în ameliorarea problemelor comportamentale care apar, sunt părinții. Din acest motiv relația părinte copil este extrem de importantă, iar modul în care părintele i se adresează copilului este un factor ce influențează nivelul complianței copiilor.
În educație, nu există o abordare universală care să funcționeze în toate cazurile, însă combinația dintre empatie și autoritate este de obicei cea mai eficientă. Alegerea între a fi mai mult empatic sau mai autoritar depinde de context și de nevoile individuale ale elevilor, dar, în general, un echilibru între cele două trăsături va crea un mediu de învățare sănătos, stimulativ și respectuos. Un profesor care îmbină aceste trăsături va reuși să creeze un mediu în care elevii nu doar că învață, dar se simt și sprijiniți să își depășească limitele.
Pentru un profesor de limba română, echilibrul între empatie și autoritate poate fi esențial în crearea unui mediu de învățare motivant și respectuos. Iată câteva exemple concrete în care profesorul de limba română poate combina aceste două trăsături pentru a avea un impact pozitiv asupra elevilor:
Corectarea unui eseu
Un elev a scris un eseu care nu respectă toate cerințele temei (de exemplu, nu se încadrează în tema dată sau are multe greșeli gramaticale). În loc să aplice o sancțiune severă sau să critice excesiv lucrarea, profesorul adoptă o abordare empatică:
Beneficiu: elevul se simte înțeles și sprijinit, dar în același timp învață importanța respectării cerințelor și a corectitudinii gramaticale.
Gestionarea unui conflict între elevi
Doi elevi se ceartă pe tema unei discuții despre un text literar. Unul dintre elevi se simte jignit de comentariile celuilalt și devine defensiv. Profesorul intervine cu autoritate, dar și cu empatie:
„Starea de bine” este un concept tot mai des folosit în educație, într-o lume tot mai agitată, în care elevii trebuie să facă față multor presiuni, de la temele pentru acasă, concursuri, examene, până la probleme personale și sociale.
În mod tradițional, școala răspunde nevoilor curente ale elevilor, urmărește succesul pe termen scurt (însușirea materiei, rezultate bune la examene etc.). Toate aceste sunt bune și necesare, dar nu suficiente. Funcționalitatea și sănătatea fizică, emoțională, socială, adică starea de bine a elevilor au urmări pe tot parcursul vieții. Ed Diener (2011) a scris: „Fericirea este capitalul emoțional pe care îl putem cheltui în căutarea altor rezultate atractive. Cercetările arată că oamenii fericiți trăiesc mai mult, cedează la mai puține boli, rămân căsătoriți mai mult, comit mai puține crime, produc idei mai creative, muncesc mai mult și mai bine la locul de muncă, câștigă mai mulți bani și îi ajută pe alții mai mult.” (pag. 20)
În urma unor cercetări, s-a constatat că starea de bine în sala de clasă sporește motivația intrinsecă, scade problemele disciplinare, crește performanța academică, îmbunătățește satisfacția școlară și duce la înflorirea indivizilor, comunităților și națiunilor (Buecker et al., 2018). Bucuria, iubirea, aprecierea, emoțiile pozitive îmbunătățesc capacitatea elevilor de a primi informații, de a le interpreta și de a le folosi cu un nivel ridicat de creativitate ți productivitate.
Întrucât, la baza profilului de formare al absolventului din învățământul preuniversitar se află principii precum: dezvoltarea holistică, abordarea echilibrată a anumitor domenii de competențe, spiritul de reflecție, depășirea autolimitării, abordarea prospectivă, adică anticiparea viitorului și pregătirea pentru viață, reziliența, promovarea incluziunii, sustenabilitatea și grija față de mediu, cetățenia activă, etica și responsabilitatea, este imperios necesar să identificăm toate strategiile didactice, să uzăm de toate metodele și mijloacele pe care le avem la dispoziție, pentru a reuși să formăm și să dezvoltăm elevilor noștri cât mai multe dintre cele opt competențe cheie prezentate de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, ca repere ale curriculumului național, respectiv: competența de citire, scriere, înțelegere a mesajului; competența în multilingvism; competența matematică, competența în știință și inginerie; competența digitală, inclusiv siguranță pe internet și securitate cibernetică; competența personală, socială și a învăța să înveți; competența civică, juridică și de protejare a mediului; competența antreprenorială; competența de sensibilizare și de exprimare culturală.
Cu privire la câteva dintre competențele obligatoriu a fi formate și dezvoltate în gimnaziu, în cadrul orelor de chimie este destul de dificil să proiectăm, să realizăm și să evaluăm rezultatele unor activități care să aibă pretenția că formează aceste competențe, dar cu siguranță putem contribui la dezvoltarea lor, împreună cu colegii din școală care predau alte discipline. Aceste colaborări se pot realiza fie în timpul unor activități la cercuri, fie pe parcursul orelor de pregătire pentru excelență, fie realizând împreună cu elevii, proiecte trans-disciplinare sau trans-curriculare atât de îndrăgite. Consider că, în special competența în multilingvism este destul de dificil de format prin câteva activități la orele de chimie din clasă, dar la care totuși, se poate contribui ocazional pentru dezvoltare, motivare, exersare, în cazul traducerii unor texte sau clipuri în alte limbi studiate de elevi. De asemenea, pentru formarea competenței digitale, inclusiv siguranță pe internet și securitate cibernetică este necesară o acțiune concertată și de lungă durată, cu implicarea a numeroși factori decizionali, autorități publice, instituții de profil și inclusiv a familiei copiilor. Competența civică și juridică precum și competența antreprenorială ori competența de sensibilizare și de exprimare culturală ridică de asemenea, multiple probleme de abordare la orele de chimie din gimnaziu, dar demersurile care se pot realiza pot contribui la dezvoltarea competențelor elevilor, deși sunt destul de dificil de realizat, cronofage, necesitând multe alte resurse suplimentare, inclusiv de timp și financiare, implicarea altor colegi profesori, sprijinul părinților, aprobări în cazul unor vizite de documentare sau excursii etc. iar raportările și documentele birocratice, de cele mai multe ori descurajează cadrele didactice, care preferă să se axeze pe activitatea de bază, utilizând metodele de învățământ tradiționale, cu unele influențe moderne ori invers.
Elevii claselor de gimnaziu se confruntă cu o nouă provocare, învățarea chimiei ca disciplină nouă, complexă, care „studiază compoziția, structura, proprietățile și transformările substanțelor”, o știință experimentală și exactă, care face parte din categoria științelor naturii.
Programele școlare de chimie pentru clasa a VII-a și pentru clasa a VIII-a contribuie la formarea profilului elevului prin: implicarea în activități variate de observare, experimentare și aplicare, dezvoltând capacitatea de integrare a informațiilor noi și aplicarea lor în situații cotidiene; stimularea curiozității și a interesului de cunoaștere, în general, și pentru chimie, în particular; abordarea integrată a conceptelor realizând conexiuni cu celelalte științe ale naturii; dezvoltarea unor atitudini pozitive față de propria persoană, față de ceilalți și față de mediul înconjurător; stimularea motivației pentru protecția naturii și valorizarea acesteia în formarea unor convingeri și competențe ecologice adecvate pentru antrenarea elevilor în activități de ocrotire a mediului înconjurător. Cu privire la principiile didactice aplicate în predarea științelor exacte și experimentale, amintim: principiul intuiției, principiul legării teoriei de practică, principiul însușirii conștiente și active a cunoștințelor, principiul accesibilității cunoștințelor și principiul individualizării și diferențierii învățării.
Studiul metalelor pentru elevii claselor de gimnaziu este o provocare și în același timp, pe de o parte, oferă cadrul adecvat pentru exprimarea tuturor informațiilor și cunoștințelor acumulate anterior la științe, fizică, educație tehnologică sau ca elemente ale culturii generale dobândite la școală sau în familie, iar pe de altă parte, pentru cunoașterea și experimentarea unor fenomene chimice și reacții cu valoare științifică și practică.
Lecțiile referitoare la arderea metalelor sunt introduse în anii de gimnaziu, atât în manualele de chimie, la unitatea Tipuri de reacții chimice din clasa a VII-a, cât și la unitatea Metale din clasa a VIII-a, precum și în materialele auxiliare.
Proprietățile chimice ale metalelor depind de caracterul lor chimic, iar reacțiile au loc mai rapid pe măsură ce caracterul chimic este mai pronunțat. Astfel, metalele mai reactive decât hidrogenul, situate în fața acestuia în Seria reactivității chimice (adică cele care îl preced) pot substitui hidrogenul din apă și acizi. Metalele foarte reactive (K, Ca, Na, Mg și Al activat) reacționează cu apa și formează hidroxizi și hidrogen, cele reactive (Zn, Fe, Sn, Pb) formează cu apa oxizi și hidrogen, iar cele mai puțin reactive (Cu, Hg, Ag, Au, Pt) nu reacționează nici cu oxigenul (Pt, Au), nici cu apa (Cu, Hg, Ag, Pt, Au). Utilizând Seria reactivității chimice a metalelor, elevii claselor a VIII-a pot testa reactivitatea sodiului, magneziului și aluminiului, în cadrul orelor de laborator, în școlile gimnaziale în care există laboratoare funcționale sau în timpul orelor de curs, ca secvențe de lecție, utilizând laboratorul virtual. De asemenea și în clasa a VII-a la unitatea Tipuri de reacții chimice pot fi efectuate unele experimente pentru demonstrarea reacțiilor de combinare care au loc prin arderea metalelor sau a reacțiilor de substituție, prin realizarea reacțiilor metalelor cu apa.