Educația este un proces dinamic și perpetuu, care se desfășoară în cele mai nebănuite forme ale mediului, urmărind pregătirea pentru viață a subiecților săi. Funcția educațională a învățării este flexibilă și dinamică, fiind prezentă în viața umană pretutindeni.
În funcție de cadrul în care se desfășoară partea educativă, putem observa trei tipuri de educație: formală, nonformală și informală.
Educația formală deține forma organizată, sistemică a acțiunilor educative din unitățile de învățământ specializate, activitate care se desfășoară cu ajutorul cadrelor didactice. În cadrul educației formale trebuie făcută o evaluare ce trebuie însoțită de dezvoltarea capacității de autoevaluare la elevi, de autoaprecierea adecvată a rezultatelor obținute. Participarea elevilor la aprecierea propriilor rezultate școlare dezvoltă motivația lăuntrică față de învățătură și atitudinea pozitivă, responsabilă față de propria activitate.
Acest tip de educație se caracterizează prin uniformitate și printr-o anume rigurozitate, permițând o asimilare sistematizată a cunoștințelor și ducând la dezvoltarea unor abilități și deprinderi necesare adaptării copilului în societate.
Educația nonformală este acel tip de educație care vine în completarea celei formale cu o abordare puternic individualizată pe nevoile și interesele educabililor, desfășurată însă în afara sistemului de învățământ. Caracterul acestor activități este mai puțin formal, dar contribuie la formarea individului. Include activități de perfecționare, reciclare și extrașcolare (vizite la muzeu, excursii, cluburi, cercuri științifice, vizionări de filme etc), elevii fiind implicați în proiectarea, organizarea și desfășurarea acestor activități. Aceste acțiuni duc la îmbogățirea cunoștințelor din anumite domenii și dezvoltarea unor aptitudini și interese speciale, promovează munca în echipă, accentuează obiective de tip formativ-educativ.
Unul din aspectele bine știute este că educația nonformală se exercită fie prin mijloace și instituții tradiționale (familia, cluburi sportive, muzee, teatre, cinematografe, biblioteci, expoziții, etc.) , fie prin intermediul mass-media.
Educația informală include experiențe trăite, idei aplicate sau valori pe care individul le trăiește în viața de zi cu zi. Este un proces de învățare continuu și spontan, care se realizează în afara educației formale și a celei nonformale. Familia este principalul grup în care se desfășoară acest tip de educație, apoi prietenii și persoanele cu care individul intră în contact. De asemenea internetul, televiziunea, radioul, presa scrisă sunt transmițători de informații ce ne parvin de-a lungul vieții. În contextul acestei forme de educație, pentru elevi, inițiativa învățării le revine lor. Educația este voluntară, iar modul de evaluare este altul decât în cea formală, criteriul reușitei fiind ținta maximă. Se bazează pe studiu independent, orientat de profesor, dar realizat acasă, predispus spre domenii puțin frecventate de școală(studiul astronomiei, a vieții oceanelor),unde doar unele informații devin cunoștințe.
Educația formală are de câștigat dacă integrează creator influențele datorate modalităților de educație nonformală și informală. În același timp, acumulările educative formale pot contribui esențial la dezvoltarea și eficacitatea celorlalte. Aceasta presupune o interdependență între cele trei forme. Prin cunoașterea unor caracteristici specifice de către profesori, se pot combina în mod eficient punctele tari ale acestora: volumul mare de cunoștințe impus de educația informală (dacă se dorește valorificarea optimă) poate fi asimilat cu ajutorul influențelor de natură educativă. E bine știut că educația informală o continuă sau o completează pe cea formală și acest lucru trebuie cunoscut de către toate persoanele care au competențe și responsabilități în organizarea activităților instructiv-educative. Pornind de la criteriile de selecție pe care elevii și le-au format în timp, culese din educația formală, mesajele pot fi eficient transmise. De asemenea folosirea metodelor care aduc împreună învățarea în clasă cu învățarea independentă, unele activități extrașcolare (vizite la muzee, excursii didactice) pot servi aceluiași scop. Folosirea resurselor online, dezvoltarea abilităților de lucru și folosirea acestora în activități interactive arată că pot fi combinate și în învățarea online forme ale educației formale cu cea informală.
În consecință, cele trei forme se pot împleti atunci când se pot armoniza constrângerile impuse de parcurgerea unui curriculum prescris, impus de educația informală și acele activități ce permit ca elevii sa primească sarcini în funcție de posibilitățile de care dispun și în funcție de abilitățile pe care și le-au format în mediul formal și nonformal.
Bibliografie:
Cucoș C., „Pedagogie”, Editura Polirom, Iași 2002
Crețu D., „Psihopedagogie - Elemente de formare a profesorilor”, Editura Imago, Sibiu 1999
Jinga I., Istrate E., „Manual de pedagogie”, Editura All, București 2006.
Publicat de:
Dumitru Anca
Profesor înv. primar, la Școala Gimnazială „Ion Heliade Rădulescu”, București.