Educația ecologică

Problematica lumii contemporane obligă sistemul de învățământ să acorde o tot mai mare importanță „noilor educații”, una dintre acestea și poate cea mai importantă fiind educația ecologică.

Problemele mediului înconjurător sunt ale lumii întregi, ale fiecăruia dintre noi și orice acțiune negativă a noastră, oricât de măruntă ar fi, poate să afecteze în mod distructiv natura. Grija cea mai arzătoarea zilelor noastre este păstrarea valorilor naturii.

Educația ecologică sau educația relativă la mediu vizează dezvoltarea gradului de conștiință și simțul responsabilității tuturor oamenilor față de mediu și problemele sale. Studierea acestei discipline urmărește în egală măsură asimilarea de cunoștințe, formarea de atitudini și comportamente, clarificarea valorilor, precum și un demers practic eficient.

Rolul educației ecologice este acela de a modela comportamentul viitorului cetățean capabil de a-și forma un punct de vedere obiectiv asupra realității înconjurătoare, de a-l incita să se implice, devenind astfel conștient că viața generațiilor următoare depinde de opțiunile sale. Educația ecologică este o educație prin și pentru valori, care poate dobândi forme concrete de realizare la orice nivel de școlaritate, furnizând conținuturi informaționale la nivel transdisciplinar, în context formal sau nonformal.

Obiectul educației ecologice îl reprezintă formarea comportamentului ecologic, comportament care apare ca o concretizare a conștiinței ecologice în fapte și acțiuni.

Procesul de formare a conduitei și conștiinței umane începe de la cea mai fragedă vârstă, adică de la grădiniță și școala primară. În clasele I-IV , copiii dobândesc valori și sentimente de grijă față de mediu, utilizează cunoștințele și abilitățile dobândite în acțiuni pozitive și bine gândite care pot conduce la rezolvarea unor probleme ale mediului înconjurător.

Prin antrenarea copilului în diferite acțiuni de educație ecologică, școala, alături de familie, contribuie la formarea unui comportament și a unei culturi ecologice atât de necesare umanității, ca parte inseparabilă a mediului înconjurător.

Progresul tehnic și revoluția industrială au condus la îmbunătățirea vieții economice și sociale a oamenilor, dar în același timp și la degradarea gravă și ireversibilă a mediului natural. Numeroasele efecte negative înregistrate la nivelul naturii datorită evoluției tehnologice au condus la necesitatea apariției educației ecologice – ca parte a educației care vizează relația oamenilor cu mediul.

Mediul înconjurător, așa cum ni se prezintă el astăzi, este în mare parte o creație a omului, datorită intervenției acestuia asupra sa. Însă, degradarea lui continuă, care se petrece sub ochii noștri, reprezintă un element major al unei „crize de civilizație”, care se datorează tocmai intervenției omului în natură. De aceea trebuie conștientizată necesitatea protecției mediului, a ocrotirii vieții în toate formele existenței sale.

Particularitățile educației ecologice sunt evidențiate din însăși definiția conceptului:

• elevul trebuie să conștientizeze și să-și asume responsabilități în ceea ce privește mediul în care trăiește;
• trebuie să ofere tinerilor posibilitatea să-și exprime liber ideile personale și să ia atitudine atunci când e cazul;
• înțelegerea problemelor de mediu nu se rezolvă de la sine: pentru a percepe mediul la adevărata valoare, elevii trebuie să vină în contact cu natura, iar educația pentru protecția mediului să fie privită ca un ”mod de viață”.

Sensibilizarea tinerei generații trebuie să meargă pe linia cultivării respectului față de mediul natural, a folosirii raționale a resurselor, a responsabilizării în legătură cu gestionarea deșeurilor, a estetizării mediului, a sporirii resurselor.