Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Cea mai mare problemă cu o comunicare este iluzia că este completă. (George Bernand Shaw)
Etimologic, comunicare provine din cuvântul latinesc communicare (punere în comun, împărtășire) și din communis (ce aparține mai multora sau tuturora). Așadar, comunicarea nu se realizează doar prin mijlocirea locutorilor, după cum foarte bine precizează Jean-Claude Abric, ci prin existența interlocutorilor. Pentru ca procesul comunicării să fie complet, este nevoie de participarea activă a fiecăruia dintre cei prezenți, informația neparcurgând doar drumul către receptor, ci întorcându-se la emițător sub forma de feedback.
Comunicării în context educațional îi este însă nepermis să devină parțială. Fiecare participant la actul comunicării ar trebui să se asigure că mesajul transmis de emițător a fost înțeles în mod corespunzător, emițătorul, la rândul său, asigurându-se că informația dorită a fost însușită de receptorul său.
Liliana Ezechil delimitează două sensuri ale conceptului de comunicativitate. Prin comunicativitate se poate înțelege „procesul transmiterii de informații”, dar și „disponibilitatea partenerilor la schimbul informațional”, în care „accentul se pune pe cei ce comunică”. În contextul predării-învățării-evaluării, relevant este mai cu seamă cel de-al doilea înțeles. În cazul în care cadrul didactic s-ar concentra exclusiv pe transmiterea de informații, ne-ținând cont de reacțiile sau de feedbackul elevilor, ar exista riscul apariției unor bariere în comunicarea educațională. Iluzia că o comunicare este completă poate marca negativ experiența de învățare a educabililor: „calitatea procesului instructiv-educativ este într-o relație directă cu calitatea proceselor de comunicare”. Prin urmare, în profilul cadrului didactic, competența de a comunica este indispensabilă: aceasta „este considerată o componentă esențială a aptitudinii pedagogice”.
Cunoașterea, promovarea și valorificarea elementelor de cultură și tradiție populară la preșcolari
Poporul român, așezat de veacuri pe aceste meleaguri a moștenit o bogată zestre spirituală. Bogăția lingvistică este cuprinsă în toate genurile literare ale creațiilor populare: doine, balade, basme și legende, proverbe și zicători, poezii.
Bogăția spirituală mai cuprinde toate creațiile meșteșugarilor, obiecte de lemn, țesături, cusături și broderii, dar și bucatele tradiționale.
În cadrul procesului complex și îndelungat de formare a personalității copilului, cunoașterea obiceiurilor, a tradițiilor populare, are o importanță deosebită datorită conținutului de idei și de sentimente pe care le transmit.
Dansurile populare sunt un mijloc puternic de a trezi în sufletul copiilor dragostea pentru plaiul natal, îi familiarizează pe aceștia cu melodiile populare românești de joc specific zonei în care trăim.
Roșca Al. și Chircev A. ( 1963, p. 28) afirmă că „esențial pentru dezvoltarea psihică a copilului este comunicarea sa cu adultul”.
Noțiunea de comunicare nu include doar comunicarea verbală, ci toate relațiile ce se stabilesc între copil și părinți.
Ginott H. (1965) în lucrarea sa Between Parent and Child, prezintă una din cele mai timpurii strategii orientate în direcția îmbunătățirii comunicărilor dintre părinți și copii. Acest tip de relație este focalizată asupra evitării conflictelor, arătând părinților cum să asculte copiii și cum să obțină în întregime atenția lor. De asemenea, părinților le sunt arătate căile prin care să caute „înțelesurile ascunse” din cadrul comunicărilor copiilor. Punctele majore ale strategiei lui Ginott sunt următoarele:
Sistemul Waldorf este complex deoarece reușește să îmbine într-un mod plăcut materiile între ele, putându-se observa o continuitate de la una la alta. Copiii învață jucându-se să numere, să socotească, să scrie și multe altele într-un mod foarte plăcut. Se promovează spiritul de echipă, copiii învățând de la cele mai mici vârste să se ajute între ei, să își respecte colegii, părinții și profesorii.
Se pune accent foarte mare pe forțele ce dăinuie înlăuntrul fiecărui elev, se urmărește dezvoltarea acestora și creșterea într-un mod natural, învăluit în armonie. Este important să creștem copiii cu foarte multă grijă deoarece este greșit să credem că pedagogia este știința despre copil și nu despre om. Perioada cea mai importantă din viața unui om este copilăria și adolescența, iar în funcție de felul în care le-am trăit pe acestea se clădește ceea ce vom fi mai târziu, în perioada adultă.
Concepția steineriană abordează copilul, în diferitele lui etape de dezvoltare, ca un tot unitar, o personalitate cu resurse individuale care are nevoie de oportunități de actualizare: omul este văzut ca o entelehie, o entitate ce-și poartă țelul în ea însăși încă de la naștere. Sarcinile principale ale dascălului constau tocmai în cunoașterea a ceea ce se exprimă în fiecare individualitate, la un moment dat, și a recunoaște când se produce o deviere de la limitele normale de dezvoltare. Ființa umană este urmărită în procesul ei de creștere individuală, și de actualizare în cadrul grupului social. Deoarece elevul este încă în centrul atenției tuturor profesorilor, fiecare profesor trebuie să-și depășească stricta pregătire de specialitate, având de realizat sarcini comune pentru o anumită vârstă.
Copiii își petrec o bună parte din timp la școală și aceasta trebuie să fie un loc esențial pentru conturarea stării generale de bine fizice și emoționale.
Ce sunt emoțiile? De câte feluri pot fi emoțiile? Cum acționează ele asupra elevului? Sunt doar câteva dintre întrebările la care am încercat să le ofer un răspuns elevilor pentru a putea înțelege care sunt beneficiile unei stări emoționale de bine, cum îi influențează această stare emoțională atât la școală, cât și în viața de zi cu zi.
Emoția reprezintă acea trăire a unei persoane față de un eveniment. Fiecare emoție are rolul său și este la fel de valoroasă ca oricare alta. Întâlnim două tipuri de emoție: pozitivă și negativă.
Un exemplu de emoție pozitivă este bucuria. Ea arată starea de bine a unei persoane. De aceea, este foarte indicat să nu pierdem nicio ocazie de a ne bucura de ceea ce ne face plăcere. Bucuria se poate manifesta atât în comportament, în gesturi, dar se poate observa și pe chipul nostru . Foarte important este faptul că bucuria influențează sănătatea minții și a corpului.
Între subiectul educației (cadrul didactic) și obiectul educației (elevul) se instalează relații diverse, însă căutăm ca acestea să fie de natură cordială, care să eficientizeze toate demersurile instructiv-educative. Educația vizează dezvoltarea armonioasă a educabilului și centrarea atenției asupra nevoilor sale.
De-a lungul timpului, s-a observat că activitățile practice și cele activizante vin în beneficiul elevului, el dezvoltându-se din toate punctele de vedere (cognitiv, afectiv și psiho-motoric) fără să resimtă constrângeri sau inhibări. Metodele activ-participative sprijină realizarea idealului educațional și, implicit, obiectivele operaționale propuse pentru o oră de studiu.
Metoda jocului de rol este dorită și solicitată de elevii ciclului primar. Astfel, ei reușesc să întruchipeze diverse stări, acțiuni, sentimente, dovedind capacitate de adaptare, talent artistic și deschidere la nou. O altă metodă plăcută de educabili constă în aplicarea la clasă a metodei Pălăriilor gânditoare, aplicabilă în special la disciplinele Comunicare în limba română/Limba și literatura română și Educație Civică. Prin această manieră, elevii reușesc să interpreteze un text sau o situație din mai multe ipostaze, în funcție de culoarea pălăriei pe care o poartă.
De asemenea, serbările sunt un bun prilej de bucurie. Copiii reușesc să vadă că munca depusă pe o perioadă relativ lungă, va fi apreciată de adulții prezenți în cadrul acesteia. Își vor manifesta abilitățile specifice actorilor, vor manifesta talent și implicare din punct de vedere vocal, dar și organizatoric.