Abandonul școlar și efectele negative ale acestuia

Școala, în totalitatea ei, reprezintă un loc pentru atât pentru educația și dezvoltarea personală, pentru învățarea abilităților sociale și emoționale, cât și un loc pentru interacțiune și sprijin social.

În România abandonul școlar sau neșcolarizarea a reprezentat un subiect tabuu, până în anul 1990, statul neacceptând eșecul școlar ca o realitate. În același timp, rata de analfabetism continua să crească tocmai din cauza abandonării formelor de învățământ sau ca urmare a neșcolarizării. Numărul șomerilor era într-o continuă creștere, motiv pentru care copiii acestora erau nevoiți să abandoneze școala.

Chiar dacă există voci care susțin că educația copiilor nu începe la vârsta preșcolară sau că educația preșcolară nu produce efecte serioase asupra copilului, lipsa educației preșcolare influențează negativ parcursul școlar al copiilor, de aceea investițiile în educația timpurie sunt recunoscute pe plan internațional pentru stimularea creierului uman și reducerea abandonului școlar.

Astfel, prin neînscrierea la grădiniță a copilului sau prin neprezentarea acestuia la activitățile desfășurate, putem vorbi de abandon școlar timpuriu. Statisticile arată că abandonul școlar este mai prezent în mediul rural decât în mediul urban, iar motivele abandonului pot fi:

• Lipsa mijloacelor de transport de la locuință la școală/grădiniță pentru copii
• Lipsa părinților, aceștia fiind plecați în străinătate, iar copiii sunt lăsați în grija bunicilor sau a altor rude
• Condițiile socio-economice ale familiei (sărăcia, familii dezbinate, stiluri parentale diferite, lipsa unui părinte sau a ambilor părinți etc.)
• Lipsa motivației școlare, a interesului scăzut pentru activități și învățare, oboseală, anxietate, stimă de sine scăzută.
• Dependența de părinți a copiilor de vârstă preșcolară și stilurile parentale supra protectoare, autoritare sau indiferente ale acestora sunt unele dintre motivele pentru care abandonul școlar apare chiar de timpuriu în rândul copiilor.

Dacă înainte de pandemie exista inechitate socială, acest lucru a fost agravat în contextul actual pandemic, în special pentru copiii proveniți din familii cu venituri reduse (inexistența unui telefon, tabletă, laptop, PC cu conexiune la internet), pentru copiii cu dizabilități (prezența fizică și tactilă a cadrului didactic în lucrul cu copiii) sau pentru copiii proveniți din familii abuzive (de exemplu, copiii trimiși la muncă de către părinți).

Principalele efecte ale abandonului școlar pot fi:

• Delicvența juvenilă (furt, violență, comportament infracțional)
• Diminuarea șanselor de câștig pe piața muncii și de integrare în forța de muncă
• Dependenți de ajutor social într-o mai mare sau mai mică măsură
• Reducerea șanselor ca persoana să beneficieze eficient de libera circulație a forței de muncă.

Astfel, provocarea școlii, reprezentată prin profesori și directori, trebuie corelată cu provocarea responsabililor din sistemul de educație și cu factorii de decizie de la nivel local și național, pentru ca impactul asupra educabililor să nu se resimtă pe tot parcursul vieții, din punct de vedere social și economic. Acest lucru ar trebui să fie o prioritate maximă pentru următoarele luni și ani și ar trebui să fie principiul de bază al reconstruirii unui învățământ mai bun și al unor școli mai bune.

 

Bibliografie:

Birzea C. – Arta și știința educației, Ed Didactică și Pedagogică București,1995;
Crețu E. – Probleme de adaptare școlară, Ed. All Educational București,1996;
Joița E. – Pedagogia – știința integrativă a educației, Ed. Polirom, București, 2002;
Neamțu C. – Deviația școlară, Ed. Polirom, București, 2003.