Specie plastică a satirei, caricatura este în același timp exprimarea critică a unei idei și oglindire focalizată a unei realități denaturate, ale cărei exagerări voite stârnesc atenția dar și râsul privitorului. Intre toate reprezentările artistice ale realității, caricatura își dovedește succesul prin puterea sa de a-l atrage pe privitor si de a-i capta atenția și interesul, fiind astfel nu doar un mijloc de exprimare artistică ci și un extraordinar instrument științific de cunoaștere și înțelegere.
Având ca rol principal transmiterea unui mesaj critic, putem afirma că în esență caricatura este o exprimare simbolică, o stilizare a elementelor realității, cu un grad mai mare de abstractizare. Imaginea caricaturală astfel nu mai constituie sursa a cunoașterii ci și mijloc al acesteia. Caricatura creează așadar un spațiu artistic focalizat și schematizat în care detaliile în loc să încurce percepția esențialului o facilitează. Iată de ce caricatura trebuie să fie o reprezentare cât mai simplă, fără prea multe elemente care să distragă atenția, singurele detalii necesare fiind exagerările voite realizate în scop critic și satiric. De aceea putem afirma despre caricatură și că trebuie să evite reprezentarea panoramică, adică să fie mai mult o mascotă decât o machetă, mai mult un portret decât un peisaj. Astfel caricatura va avea cu atât mai mult impact cu cât nu va avea prea multe elemente, tocmai pentru a nu distrage atenția de la ideea reprezentată. Reprezentarea elementelor în caricatură poate fi în mod simbolic eliptică, adică să cuprindă numai acele părți ale realității care interesează pentru mesajul transmis- astfel spre exemplu omul ce face rău naturii poate fi reprezentat doar prin piciorul ori mâna ce distruge florile.
Cercetări psiho-pedagogice relativ recente (J.A. Kaminski și colab., Do children need concrete instantiations to learn an abstract concept?) pun în discuție eficiența învățării de la concret la abstract, la vârstele mici, contrazicând argumentat această idee bazată pe concluziile constructivismului și demonstrând că învățarea conceptuală facilitează transferul cognitiv, în timp ce simpla interacțiune cu elemente concrete nu duce la extrapolarea necesară învățării conceptelor. S-a demonstrat că insuccesul în realizarea unei sarcini apare chiar și la cei care învață foarte bine un material concret, întrucât ei nu reușesc să identifice și să rețină esențialul ce poate fi aplicat pentru soluționarea mai multor situații similar. Se arată astfel că transferul cognitiv se realizează prin relaționări analogice. Fără a face o alegere între demersul inductiv și cel deductive, putem totuși afirma că pentru învățare caricatura poate fi mult mai eficientă decât simplele ilustrații, ușurând retenția unor idei generale cum sunt protejarea naturii, prevenirea poluării, consumul responsabil și sustenabil, s.a.m.d. Este astfel favorizata mai ales corecta și eficienta aplicare în viața de zi cu zi, caci (pentru că) de multe ori copiii noștri și chiar mulți adulți se afirmă a fi iubitori de natură, facem acțiuni de ecologizare la școală și grădiniță cu ocazia diverselor evenimente, însă în viața de zi cu zi conduita nu se schimbă, iar principiile afirmate nu sunt puse în practica. Având în vedere că vârsta copilăriei este strâns legată de formarea reprezentărilor, calitatea suportului cognitiv este deosebit de importantă pentru actul educațional. Pentru strictețea încadrării în categoriile artei, se impune totuși precizarea că, pentru a ne situa în spațiul exprimării caricaturale, nu este suficientă doar denaturarea realității ci este necesar ca exagerarea voită a unor elemente să evidențieze aspectul negativ criticat prin intermediul caricaturii.
Fără îndoială caricatura își găsește cel mai propice teren în spațiul desenului și al picturii. De precizat că și aici neajunsurile lipsei de talent ori de pregătire în tehnica respectivă sau chiar și de inspirație, pot fi rezolvate prin abordarea unor modalități și tehnici diverse de lucru individual sau în echipă, spre exemplu “continua desenul” care da posibilitatea fiecărui membru al echipei sa realizeze elementele pe care le stăpânește cel mai bine sau “tehnica ștampilării”, “pete de culoare” pe care copilul le realizează iar apoi se adaugă un element simplu ușor de realizat, “spirala colorata” pe care copilul o realizează și apoi o va umple cu elemente mici desene sau forme stampilate ori porțiuni colorate sau hașurate în diverse moduri.
Publicat de:
Casangiu Adriana Daniela
Profesor înv. preșcolar, la Grădinița P.P. „Nicolae Romanescu”, Craiova.