Formarea capacității de autoevaluare la elevi

„Copiii pot învăța aproape orice, dacă sunt puși în situația să se joace, să încerce, să atingă, să audă, să vadă și să simtă informația”. (Jane Huston)

Lumea contemporană se caracterizează printr-o evoluție rapidă și imprevizibilă a științei, ceea ce duce la o serie de invenții și descoperiri și totodată asistăm la o creștere exponențială a informației și a tehnologiilor de vârf. Provocările lumii contemporane, având caracter global, au adâncit criza mondială a educației, soluția acestei crize reprezentând-o reforma învățământului, care produce transformări adânci în raport de specificul fiecărei țări și presupune o nouă politică a educației pentru creșterea calității acesteia.

Inițial, elevul învață din motive externe, ajungând treptat, să învețe din plăcere. Rolul nostru, al profesorilor, este de a stimula elevii, de a trezi interesul lor pentru a învăța la matematică, nu din obligație, ci din plăcere. Pentru aceasta trebuie să găsim metodele și procedeele cele mai potrivite clasei cu care lucrăm, personalităților diverse pe care le formăm, instaurând o relație de încredere, de respect reciproc, stimulând elevii și învățându-i să se „auto stimuleze”.

În procesul de învățământ evaluarea are un rol foarte important, ea măsurând și apreciind, în funcție de obiective, eficiența procesului de predare-învățare, această eficiență raportându-se la îndeplinirea funcțiilor ei, la cerințele economice și culturale ale societății contemporane.

Prin evaluarea rezultatelor școlare ale „învățăceilor” noștri nu facem decât să determinăm măsura in care obiectivele programului de instruire au fost atinse, dar și eficiența metodelor de predare-învățare utilizate.

Este necesară formarea la elevi a capacității de a se autoevalua pe baza raportării rezultatelor obținute la obiectivele lecțiilor și la criteriile de apreciere.

Putem folosi ca metode și tehnici de autoevaluare următoarele:

• exercițiile de autocontrol prin raportarea răspunsurilor formulate de elevi la criteriile de evaluare;
• instruirea programată, care oferă posibilitatea confruntării sau corectării imediate a răspunsului;
• testele de confirmări sau corectări imediate ale răspunsului;
• testele de cunoștințe și deprinderi, aplicate după lecții și capitole;
• auto notarea, autocorectarea, notarea reciprocă și corectarea reciprocă.

Formarea capacității de autoevaluare la elevii noștri este strâns legată de ideea acceptării elevilor ca parteneri sau participanți la actul evaluării.

Principalele argumente pentru formarea și utilizarea capacității de autoevaluare a elevilor sunt următoarele:

• aceste evaluări confirmă sau infirmă evaluările făcute de profesori;
• elevii participă la propria formare și, treptat, se vor cunoaște mai bine;
• le cultivă motivația intrinsecă, atitudini pozitive și responsabilitate pentru propria activitate de învățare;
• autoevaluările îi ajută să înțeleagă aprecierile făcute de cadrul didactic, dar și lacunele în învățare, efortul ce trebuie depus pentru ameliorarea acestora;

Printre modalitățile de formare la elevii noștri a capacității de autoevaluare se numără:

• notarea în colaborare cu alți elevi;
• auto notare controlată, ceea ce constă în faptul că elevul propune aprecieri, iar profesorul dirijează acest proces prin urmărirea criteriilor și obiectivelor evaluării;
• notarea reciprocă între elevi;
• metoda aprecierii obiective ce a fost propusă de Gheorghe Zapan, fiind o metodă ce constă în confruntarea aprecierilor realizate de elevii clasei.

Criteriile de autoevaluare sunt aceleași pe care le folosește și profesorul în evaluarea rezultatelor școlare.

1) Criteriul performanțelor ce vizează:

• cunoștințe prevăzute în conținuturile fiecărei discipline de învățământ din programele școlare;
• capacități intelectuale: de comunicare cu limbajul științei respective, de analiză și sinteză, de abstractizare și generalizare, de a efectua raționamente ipotetic-deductive și de alte tipuri de a rezolva probleme și exerciții, de a combina și recombina cunoștințele în forme noi, de a inova și inventa, de a experimenta și aplica noi cunoștințe.

2) Criteriul descriptorilor de performanțe elaborați pe baza performanțelor prevăzute la matematică în programa școlară;

3) Criteriul portofoliilor, ce cuprind cele mai bune produse ale elevilor, raportate la cerințele standard: mini proiecte, biografii ale unor matematicieni celebri, probleme celebre, fișe cu diverse scheme realizate, fișe ce cuprind formule matematice.

Important este ca în autoevaluarea elevilor, cadrul didactic să comunice: obiectivele evaluării, criteriile de evaluare, conținuturile de verificat, baremul și grila de evaluare.

Copiii pot și trebuie să fie învățați să-și pună întrebări despre ceea ce au studiat și să rezolve diverse probleme.

Perfecționarea și totodată reglarea evaluării de către profesor se realizează atât prin utilizarea capacității de autoevaluare a elevilor, cât și prin folosirea informațiilor date de evaluările externe și de comunicarea cu alți evaluatori.

 

Bibliografie:

Cerghit, I, Metodologia activității didactice, in volumul „Didactica”, coordonator Salade, D, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982;
Stoica, Marin, Pedagogie și psihologie, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 2007.