Învățarea: tradițional și modern

„Orice metodă pedagogică rezultă din întâlnirea mai multor factori, și din acest punct de vedere, educația va rămâne mereu o artă: arta de a adapta, la o situație precisă, indicațiile generale date de cărțile de metodologie.” (Gaston Mialart)

Fiecare pas, fiecare cuget, fiecare dorință îndeplinită se poate face prin noi și noi învățări.

Școala a fost și va rămâne punctul de plecare spre cunoaștere a tuturor. Copiii deveniți mai târziu adulți, au avut ca punct de plecare școala și deci, învățarea. Pentru a atinge un nivel optim al învățării, pentru realizarea unei proiectări și pentru realizarea activităților, se pune accent pe modul de organizare și pe materialele cu care se desfășoară procesul de învățare.

Este foarte bine știut faptul că știința nu a bătut pasul pe loc, ci dimpotrivă a avut o dezvoltare rapidă, tocmai de aceea și procesul de învățare a trebuit să țină pasul cu schimbările de zi cu zi îndreptându-se rapid spre o învățare modernă..

Strategiile de organizare a procesului de predare-învățare, au fost puse în aplicare prin strânsa corelare cu obiectivele pedagogice, conținuturile transmise, formele de realizare a instruirii și modalitățile de evaluare.

Metodele de învățământ pot fi definite ca modalități cu ajutorul cărora elevii își însușesc cunoștințe cu ajutorul profesorilor sau independent, își formează priceperi și deprinderi despre lume și viață. Metoda este aleasă de către cadrul didactic, și vine în ajutorul și beneficiul elevilor. Presupune o colaborare elev-profesor prin căutarea de soluții în vederea asimilării cunoștințelor și a stimulării spiritului creativ.

În predarea tradițională, educatorul era cel care transmitea informații, mereu aceleași, având o poziție ce se baza pe autoritate, care nu putea fi contestată. Instruirea era aceeași pentru toți și aceleași informații se cereau tuturor elevilor. Elevii trebuia să facă fașă unor situații noi, care necesită nu numai cunoștințe solide, dar și aptitudini și abilități.

În învățământul modern face posibilă trecerea de la transmiterea cunoștințelor la formarea de deprinderi și priceperi. Total diferită de pedagogia tradițională, pedagogia modernă mută accentul pe elev. Mobilizarea elevilor în procesul educativ este primul pas făcut spre o predare modernă. Nu mai este vorba de un model educațional standard, ci de unul dinamic, în concordanță cu noile realități, și capabil să reziste la schimbări.

Daca învățământul tradițional era privit ca un proces de transmitere de informații, în cadrul căruia profesorii prezentau poziția dominantă, învățământul modern primește alte trăsături. Cadrul didactic nu mai este transmițător, ci facilitator de cunoștințe folosind dialogul și cooperarea în relația cu elevii. O altă componentă a învățării este evaluarea, modalitate prin care profesorul stabilește măsura în care obiectivele au fost atinse, și prin care va pune la punct o strategie didactica mai eficientă pentru următorul proces instructiv - educativ. Profesorul va organiza și va coordona acest demers instructiv, exercitând funcții diverse de organizare a activității, de impunere a unor metode, de dezvoltare a unor capacități, și de personalizarea activității didactice.

Așa cum știm foarte bine , curiozitățile copiilor sunt nemărginite, deci deschiderea acestora spre modern, spre metodele în care învățarea activă este foarte atractivă, și-au făcut loc foarte repede laptopul, tableta, telefonul, videoproiectorul, toate acestea oferind posibilitatea unei noi viziuni spre învățare. Vizionarea de videoclipuri informative, jocuri prin care descoperim geografia într-un mod aproape real, călătoria cu googlemaps, unde putem vedea chiar diferite obiective de interes pentru noi, roata aleatorie care ne satisface curiozități, toate acestea fac învățarea mai plăcută. Școala a devenit mai atractivă, elevii mai implicați, cadrele didactice mai active chiar pentru a desfășura o noua învățare bazată pe tehnologie, prin metode diferite și foarte atractive. Obișnuiți cu rolul pe care li-l rezervă școala, și anume acela de obiecte ale educației, nesolicitați să răspundă în clasă ori sa dea dovadă de creativitate, de imaginație, elevii se vor elibera de prejudecăți într-un spațiu care nu este supus constrângerii, și în care se simt liberi, cum ar fi strada, un spațiu ieșit de sub incidența normelor și a regulilor.

Școala trebuie să-și asume un rol activ și responsabil în formarea și educația copiilor, propunându-le acestora sa se implice și să participe la propriul proces de formare și educare , astfel încât să-și găsească identitatea.