Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
- Studiu de caz -
În practica educațională curentă, de cele mai multe ori, din păcate, profesorii ignoră cazurile de comportamente defectuoase care nu implică și probleme disciplinare, mulțumindu-se cu faptul că elevul este liniștit și nu deranjează ora. Sub aparenta liniște a elevului se pot ascunde frustrări mari, percepții greșite față de rolul formativ al școlii, sau probleme de sănătate, care nerezolvate la timp conduc spre eșec școlar, abandon școlar și eșec social.
Este de datoria cadrelor didactice să descopere la timp astfel de comportamente, să investigheze astfel de cazuri și să găsească cele mai potrivite soluții pentru rezolvarea lor. Fiecare copil aflat într-o astfel de situație de risc merită să fie ajutat. Doar în felul acesta învățământul românesc își dovedește valoarea formativă, își îndeplinește misiunea, își recâștigă reputația și încrederea societății.
Descrierea cazului ipotetic pe care vreau să-l supun atenției:
În clasa doamnei X, Corina se arată a fi o elevă foarte docilă. Ea nu deranjează pe nimeni și socializează puțin cu ceilalți. Dar, în ciuda tuturor eforturilor, dascălul nu reușește să o facă să participe la activitățile din clasă. Corina nu face aproape deloc progrese pe plan școlar, ea nu face deloc eforturi și nu termină niciodată ce i se dă de lucrat. Ea se mulțumește doar să fie prezentă.
Toți copiii sunt artiști, problema este cum să rămâi artist odată ce crești (Pablo Picasso)
În ultimii ani, școlii i-a revenit sarcina de a dezvolta autonomia și creativitatea școlarului, dar în funcție de modalitatea în care este organizat procesul de învățământ acesta poate duce atât la dezvoltarea unei gândiri creative, cât și inhibarea școlarului.
La copii, imaginația despre lume este foarte creativă. În educație, creativitatea este privită cu neplăcere de unele cadre didactice, deoarece merge împotriva rezultatelor dorite de sistem. Procesele învățământului românesc sunt în mare parte gândite astfel încât să-i facă pe tineri să treacă prin niște examene. Asta înseamnă determinarea acestora să dea răspunsul dorit de examinator, nu cel creativ, nu cel original, astfel creativitatea fiind inhibată sau chiar sancționată. Creativitatea nu este ceva ce poate fi învățat, însă poate fi exersat și dezvoltat, iar în funcție de mecanismele noastre de utilizare a cunoștințelor și de memorare, ne îmbogățim stocul de idei, din care reies concepte noi.
Rolul școlii este deosebit de important deoarece este una dintre principalele modalități pe care o utilizează omenirea în stimularea creativității. Părinții trebuie să acționeze în aceeași direcție cu școala, deoarece ceea ce învață elevul la școală poate pune acasă în practică cu ușurință cu ajutorul și susținerea părinților. Aceștia trebuie să știe că autoritatea excesivă blochează dezvoltarea copilului. Nivelul de creativitate pe care școlarul mic îl poate atinge este nivelul creativității inventive, care este caracterizat prin capacitatea superioară de a percepe relații noi și neobișnuite între elemente care înainte apăreau izolat. Școlarul mic poate anticipa, coordona sau modifica dezvoltarea unui domeniu din artă, știință etc.
Prin natura sa, omul este o ființă socială, așadar interacționează cu semenii săi, folosind forme de expresie diverse (cuvinte, gesturi, intonații, de exemplu), care să exprime direct sau, dimpotrivă, indirect mesaje. Este o formă conștientă și intenționată de a stabili o legătură cu cei din jur, de a se poziționa față de o situație sau persoană, de a se adapta la mediul socio-cultural. Acest proces presupune transmitere de mesaje de la un emițător către un receptor prin intermediul unor coduri, semne, de la cele mai simple (cum ar fi ridicarea mâinii în semn de salut) până la forme complexe (cum ar fi simboluri matematice).
Școala de la Palo Alto a emis o teorie a comunicării din care rezultă că omul comunică prin orice comportament. Astfel, identificăm următoarele caracteristici ale comunicării: este inevitabilă; are loc la nivel informațional și relațional; se realizează continuu; se produce sub forma a două modele: unul digital (denumiri) și unul analogic (asemănări).
Comunicarea nonverbală intră în sfera comunicării „analogice”, prin care transmitem mesaje folosind mimica, gesturile, postura, spațiul, ecoul vocii. Trebuie precizat că unele elemente de comunicare nonverbală sunt înnăscute, așa cum a remarcat pentru prima dată Charles Darwin, altele se învață și pot fi reglate conștient. Unele moduri de comunicare sunt universale, cum sunt expresiile care transmit emoțiile de bază (bucurie, tristețe, frică, furie, dezgust, surpriză), altele diferă în funcție de cultură.
Autoevaluarea elevilor se bazează pe evaluarea făcută de către elevi privind propria activitate școlară, aspect ce vizează modul în care au înțeles informațiile transmise sau aprofundate, cum consider aceștia că s-au descurcat și ce dificultăți au întâmpinat pe parcursul desfășurării activității. Prin intermediul procesului de autoevaluare elevii devin ei înșiși parte din evoluția proprie- aceștia observă stadiul în care se află, analizează ce ar mai fi de îmbunătățit și aplică propriile metode axate pe motivația internă în vederea îmbunătățirii propriului comportament prin identificarea dificultăților și depășirea acestora.
Influența evaluării școlare se poate observa și asupra altor aspecte ale elevului precum imaginea de sine, stima de sine și părerea generală pe care o are referitor la propriile competențe și abilități. Elevii sunt puși astfel în situația de a observa în diferite ipostaze: cum comunică, cum citesc, modul în care scriu sau își iau notițe, maniera în care se implică și fluctuațiile motivației întâlnite pe parcursul unei ore.
Foarte important este ca elevul să înțeleagă că orice nelămurire poate fi clarificată, iar propria identificare a dificultăților întâmpinate, fie că sunt de ordin cognitive, comprehensive, social, emoțional sau motivațional, odată percepute, pot fi modificate și îmbunătățite.
Acțiunea de autoevaluare poate fi introdusă treptat în activitățile zilnice ale elevilor pentru a se familiariza cu aceasta, a înțelege maniera de aplicare și răspuns în vederea însușirii acesteia într-un mod corespunzător. Profesorul poate adresa întrebări la finalul unei activități în vederea înțelegerii dificultăților sesizate de către elevi și observării aspectelor însușite. Întrebările pot fi formulate sub forma: Ce ai învățat nou astăzi?, Ce ți-a plăcut cel mai mult în cadrul lecției de astăzi?, Ce ți s-a părut cel mai dificil din cadrul lecției?, La ce crezi că ar mai trebui să lucrezi? sau, Unde consideri că întâmpini dificultăți?, Ce notă crezi că meriți pentru cum te-ai descurcat astăzi?
Dintotdeauna școala a fost preocupată de asigurarea unei pregătiri temeinice a elevilor. Rezultatele muncii școlare au condiționat și au determinat pregătirea pentru viață a tinerei generații. Reușita școlară a însemnat și înseamnă o cale deschisă către viață, un debut cât mai izbutit, o treaptă însemnată pe drumul formării personalității spre înfăptuirea idealurilor și aspirațiilor de împlinire umană.
Analizând faptele din jurul nostru, constatăm că de cele mai multe ori suferim de neputința de a colabora, de a coopera, de a comunica. De câte ori nu ni s-a întâmplat să avem rețineri, ori să simțim un fel de teamă atunci când dorim să exprimăm opinii proprii, aflate în dezacord cu opinia generală. Se explică această atitudine dacă se are în vedere principiul „cine nu este cu noi este împotriva noastră”, valorile democrației rezumându-se adesea la exprimarea acordului și la dezbateri pentru evidențierea corectitudinii sau incorectitudinii unei idei, avantajele sau dezavantajele respectării ei. De aici se naște autocenzura excesivă, care poate duce la lipsa de comunicare.
Pentru a trece cu ușurință peste acest lucru este necesară o regândire a strategiilor didactice și o reconsiderare a relației învățător–elev. Studiind profilul de formare pentru învățământul obligatoriu, constatăm că sunt vizate atitudini și capacități legate de comunicare, colaborare și cooperare.
Recurgerea la organizarea colectivului de elevi pe grupe generează o serie de schimbări. Este momentul în care ne debarasăm de obișnuit, de ceea ce ne este cunoscut și firesc, presupune o altă așezare a mobilierului clasei, o libertate de mișcare a elevilor; mai multă rumoare în sală. De aceea, se impune să regândim strategiile didactice pornind de la ideea că învățarea este un produs dinamic și complex, acordându-i prioritate în raport cu predarea.
Totodată, grupele dau posibilitatea încurajării și participării în mai mare măsură la activitatea de învățare a elevilor timizi și slabi la învățătură. Sunt, în același timp, mediul propice de afirmare pentru toți elevii care, în singurătate și izolare, nu ar face niciun gest de a se mobiliza. Munca în grup angajează în aceeași măsură și elevii curajoși, siguri pe cunoștințele lor. Prin ea se sudează colectivul de elevi, se conturează sentimente pozitive: respect, sacrificiu, ajutor, dăruire, împlinire.
Prin competențele generale și specifice, curriculum-ul pentru clasele primare permite și chiar impune conceperea de sarcini de lucru ce pot fi rezolvate în grup. Fiecare disciplină oferă posibilitatea rezolvării unor sarcini în grup. Această muncă presupune existența unor sarcini comune, care trebuie să fie rezolvate prin colaborare.
Copiii sunt creativi în mod natural și doar așteaptă atmosfera propice pentru a-și manifesta creativitatea. (J.G.Gowan, G.D.Demos)
Creativitatea reprezintă atât receptarea și consumul de nou, cât și crearea noului. Adaptarea creativă naturală pare a fi singura posibilitate prin care omul poate ține pasul cu schimbarea caleidoscopică a lumii sale. În condițiile ratei actuale a progresului științei, tehnicii și culturii, un popor cu un nivel scăzut al creativității, cu o cultură limitată nu va putea rezolva eficient problemele cu care se confruntă.
Se poate spune că dezvoltarea creativității înseamnă dezvoltarea personalității. Prin dezvoltarea creativității, personalitatea se realizează social la un nivel superior. O realizare cât mai reușită presupune, în același timp și educarea trăsăturilor de caracter, o îmbinare armonioasă a încrederii în sine, în puterile proprii, cu modestia și exigența față de sine.
Avem nevoie de copii care gândesc și au capacitatea de a îmbunătăți informația primită nu doar de simpli receptori, ci se solicită trecerea de la înmagazinarea informației la prelucrarea logică, astfel încât aceasta să-și găsească aplicabilitatea. Este necesară stimularea creativității, a imaginației și a gândirii flexibile pentru o clasificare temeinică, organizată a informației, a aptitudinilor, a capacităților; se impune formarea capacității elevilor de a transfera logic, de la o arie curriculară la alta, conținuturile și de a le structura, eventual de a le ierarhiza, în funcție de necesități și de împrejurări. Pentru stimularea creativității, trebuie să fim conștienți, și să combatem anumite piedici în calea manifestării imaginației, creativității.