Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Prin natura sa, omul este o ființă socială, așadar interacționează cu semenii săi, folosind forme de expresie diverse (cuvinte, gesturi, intonații, de exemplu), care să exprime direct sau, dimpotrivă, indirect mesaje. Este o formă conștientă și intenționată de a stabili o legătură cu cei din jur, de a se poziționa față de o situație sau persoană, de a se adapta la mediul socio-cultural. Acest proces presupune transmitere de mesaje de la un emițător către un receptor prin intermediul unor coduri, semne, de la cele mai simple (cum ar fi ridicarea mâinii în semn de salut) până la forme complexe (cum ar fi simboluri matematice).
Școala de la Palo Alto a emis o teorie a comunicării din care rezultă că omul comunică prin orice comportament. Astfel, identificăm următoarele caracteristici ale comunicării: este inevitabilă; are loc la nivel informațional și relațional; se realizează continuu; se produce sub forma a două modele: unul digital (denumiri) și unul analogic (asemănări).
Comunicarea nonverbală intră în sfera comunicării „analogice”, prin care transmitem mesaje folosind mimica, gesturile, postura, spațiul, ecoul vocii. Trebuie precizat că unele elemente de comunicare nonverbală sunt înnăscute, așa cum a remarcat pentru prima dată Charles Darwin, altele se învață și pot fi reglate conștient. Unele moduri de comunicare sunt universale, cum sunt expresiile care transmit emoțiile de bază (bucurie, tristețe, frică, furie, dezgust, surpriză), altele diferă în funcție de cultură.
Autoevaluarea elevilor se bazează pe evaluarea făcută de către elevi privind propria activitate școlară, aspect ce vizează modul în care au înțeles informațiile transmise sau aprofundate, cum consider aceștia că s-au descurcat și ce dificultăți au întâmpinat pe parcursul desfășurării activității. Prin intermediul procesului de autoevaluare elevii devin ei înșiși parte din evoluția proprie- aceștia observă stadiul în care se află, analizează ce ar mai fi de îmbunătățit și aplică propriile metode axate pe motivația internă în vederea îmbunătățirii propriului comportament prin identificarea dificultăților și depășirea acestora.
Influența evaluării școlare se poate observa și asupra altor aspecte ale elevului precum imaginea de sine, stima de sine și părerea generală pe care o are referitor la propriile competențe și abilități. Elevii sunt puși astfel în situația de a observa în diferite ipostaze: cum comunică, cum citesc, modul în care scriu sau își iau notițe, maniera în care se implică și fluctuațiile motivației întâlnite pe parcursul unei ore.
Foarte important este ca elevul să înțeleagă că orice nelămurire poate fi clarificată, iar propria identificare a dificultăților întâmpinate, fie că sunt de ordin cognitive, comprehensive, social, emoțional sau motivațional, odată percepute, pot fi modificate și îmbunătățite.
Acțiunea de autoevaluare poate fi introdusă treptat în activitățile zilnice ale elevilor pentru a se familiariza cu aceasta, a înțelege maniera de aplicare și răspuns în vederea însușirii acesteia într-un mod corespunzător. Profesorul poate adresa întrebări la finalul unei activități în vederea înțelegerii dificultăților sesizate de către elevi și observării aspectelor însușite. Întrebările pot fi formulate sub forma: Ce ai învățat nou astăzi?, Ce ți-a plăcut cel mai mult în cadrul lecției de astăzi?, Ce ți s-a părut cel mai dificil din cadrul lecției?, La ce crezi că ar mai trebui să lucrezi? sau, Unde consideri că întâmpini dificultăți?, Ce notă crezi că meriți pentru cum te-ai descurcat astăzi?
Dintotdeauna școala a fost preocupată de asigurarea unei pregătiri temeinice a elevilor. Rezultatele muncii școlare au condiționat și au determinat pregătirea pentru viață a tinerei generații. Reușita școlară a însemnat și înseamnă o cale deschisă către viață, un debut cât mai izbutit, o treaptă însemnată pe drumul formării personalității spre înfăptuirea idealurilor și aspirațiilor de împlinire umană.
Analizând faptele din jurul nostru, constatăm că de cele mai multe ori suferim de neputința de a colabora, de a coopera, de a comunica. De câte ori nu ni s-a întâmplat să avem rețineri, ori să simțim un fel de teamă atunci când dorim să exprimăm opinii proprii, aflate în dezacord cu opinia generală. Se explică această atitudine dacă se are în vedere principiul „cine nu este cu noi este împotriva noastră”, valorile democrației rezumându-se adesea la exprimarea acordului și la dezbateri pentru evidențierea corectitudinii sau incorectitudinii unei idei, avantajele sau dezavantajele respectării ei. De aici se naște autocenzura excesivă, care poate duce la lipsa de comunicare.
Pentru a trece cu ușurință peste acest lucru este necesară o regândire a strategiilor didactice și o reconsiderare a relației învățător–elev. Studiind profilul de formare pentru învățământul obligatoriu, constatăm că sunt vizate atitudini și capacități legate de comunicare, colaborare și cooperare.
Recurgerea la organizarea colectivului de elevi pe grupe generează o serie de schimbări. Este momentul în care ne debarasăm de obișnuit, de ceea ce ne este cunoscut și firesc, presupune o altă așezare a mobilierului clasei, o libertate de mișcare a elevilor; mai multă rumoare în sală. De aceea, se impune să regândim strategiile didactice pornind de la ideea că învățarea este un produs dinamic și complex, acordându-i prioritate în raport cu predarea.
Totodată, grupele dau posibilitatea încurajării și participării în mai mare măsură la activitatea de învățare a elevilor timizi și slabi la învățătură. Sunt, în același timp, mediul propice de afirmare pentru toți elevii care, în singurătate și izolare, nu ar face niciun gest de a se mobiliza. Munca în grup angajează în aceeași măsură și elevii curajoși, siguri pe cunoștințele lor. Prin ea se sudează colectivul de elevi, se conturează sentimente pozitive: respect, sacrificiu, ajutor, dăruire, împlinire.
Prin competențele generale și specifice, curriculum-ul pentru clasele primare permite și chiar impune conceperea de sarcini de lucru ce pot fi rezolvate în grup. Fiecare disciplină oferă posibilitatea rezolvării unor sarcini în grup. Această muncă presupune existența unor sarcini comune, care trebuie să fie rezolvate prin colaborare.
Copiii sunt creativi în mod natural și doar așteaptă atmosfera propice pentru a-și manifesta creativitatea. (J.G.Gowan, G.D.Demos)
Creativitatea reprezintă atât receptarea și consumul de nou, cât și crearea noului. Adaptarea creativă naturală pare a fi singura posibilitate prin care omul poate ține pasul cu schimbarea caleidoscopică a lumii sale. În condițiile ratei actuale a progresului științei, tehnicii și culturii, un popor cu un nivel scăzut al creativității, cu o cultură limitată nu va putea rezolva eficient problemele cu care se confruntă.
Se poate spune că dezvoltarea creativității înseamnă dezvoltarea personalității. Prin dezvoltarea creativității, personalitatea se realizează social la un nivel superior. O realizare cât mai reușită presupune, în același timp și educarea trăsăturilor de caracter, o îmbinare armonioasă a încrederii în sine, în puterile proprii, cu modestia și exigența față de sine.
Avem nevoie de copii care gândesc și au capacitatea de a îmbunătăți informația primită nu doar de simpli receptori, ci se solicită trecerea de la înmagazinarea informației la prelucrarea logică, astfel încât aceasta să-și găsească aplicabilitatea. Este necesară stimularea creativității, a imaginației și a gândirii flexibile pentru o clasificare temeinică, organizată a informației, a aptitudinilor, a capacităților; se impune formarea capacității elevilor de a transfera logic, de la o arie curriculară la alta, conținuturile și de a le structura, eventual de a le ierarhiza, în funcție de necesități și de împrejurări. Pentru stimularea creativității, trebuie să fim conștienți, și să combatem anumite piedici în calea manifestării imaginației, creativității.
Evaluarea este o parte integrantă a curriculum-ului nostru, între care există o relație ierarhică. Pentru a demonstra funcționalitatea relevantă a planului nostru, trebuie să îl evaluăm. Prin evaluare, primim acel feedback cu privire la măsura în care ne-am atins obiectivele din programa școlară. Dacă cumva, nu am reușit să ne atingem obiectivele în mod condiționat, vom învăța din rezultatele obținute și ne vom ajusta metodele și strategiile în mod corespunzător.
Cu siguranță toată lumea a avut vreodată un moment în care un educator l-a rugat să răspundă sau a avut loc un test scris și inima lui a început să bată mai violent și a simțit cel puțin un simptom de anxietate. Un elev se poate simți anxios atunci când este evaluat, mai ales dacă această evaluare se face într-un mod necorespunzător. Din ce în ce mai multe sunt necesare în școală, conform reglementărilor curriculare, copilul poate simți că, pe lângă prea multe cerințe, nu poate îndeplini toate cerințele și nu este capabil să îndeplinească toate sarcinile într-un interval de timp relativ mic. Aceasta este una dintre cele mai mari dificultăți din viața elevilor, pe care noi, învățătorii, trebuie să le ajutăm să le depășească. De fapt, copiii nu se tem de evaluarea în sine, ci de sentimentul de anxietate care o înconjoară, care are atât factori interni, cât și externi. Factorii externi includ teama de opiniile celorlalți, constrângerea bolnavă de a se conforma, temele acumulate etc., iar factorul intern este lipsa motivației, efectul nociv al perfecționismului, pentru care se teme în mod constant că nu va performa perfect și, prin urmare, va provoca dezordine, în special pentru el însuși etc.
Noțiunile de teorie literară sunt foarte importante pentru formarea competențelor de comunicare orală și scrisă, având valoare culturală și estetică. Cunoscându-le foarte bine, elevii le pot utiliza în diverse compuneri școlare, concursuri și activități extrașcolare. Familiarizarea cu aceste noțiuni începe de la clasele primare, fără a fi definite sau formate într-un proces conștient.
Formarea noțiunilor de teorie literară este un proces complex care trebuie să țină cont de schimbările produse, adaptându-se în funcție de vârstă, de nevoile sociale și personale ale elevilor. Așa cum lectura textelor este esențială, stăpânirea unui corpus de noțiuni nu poate fi neglijat în formarea competențelor specifice, alcătuind instrumentele lecturii autentice.
Elevii claselor primare intră în contact cu unele noțiuni, învățând să diferențieze textul narativ de cel descriptiv și să intuiască rolul expresiv al unor figuri de stil și imagini artistice. Noțiunile de teorie literară sunt folosite în lecții specifice și este important ca fiecare termen să fie explicat și definit pe baza genului proxim și a diferenței specifice.