Educația de tip curricular, care se realizează în instituțiile de învățământ este importantă însă nu mereu este și suficientă. Sunt unele aspecte pe care nu le poate atinge, ea urmărește doar anumite tipare, nelăsând foarte mult copilului libertatea de alegere, de creație și de dezvoltare. În sprijinul acestei educații, vine educația de tip extracurricular, cu o paletă de activități mai largă și mai diversă. Aceasta se realizează dincolo de procesul de învățământ și vine în completarea Curriculum-ului național.
Activitățile extracurriculare au un rol important în dezvoltarea socială și personală a copiilor. Ele pot avea caracter științific, sportiv, artistic, vocațional și sunt dedicate elevilor care doresc să participe la acestea. Pot avea loc în interiorul sau în afara instituției de învățământ și se organizează de către cadrele didactice.
Activitățile extracurriculare sunt definite astfel: „totalitatea activităților educative organizate și planificate în instituțiile de învățământ sau în alte organizații cu scop educațional, dar mai puțin riguroase decât cele formale și desfășurate în afara incidenței programelor școlare, conduse de persoane calificate , cu scopul completării formării personalității elevului asigurată de educația formală sau dezvoltării altor aspecte particulare ale personalității acestuia”. (Țîru C.)
Activitățile extracurriculare nu sunt obligatorii. Ele sunt opționale, iar la ele iau parte elevii care manifestă interes, curiozitate. Există o paletă largă de activități, iar caracterul lor flexibil le face accesibile și atractive. Plusul de valoare este dat de faptul că de cele mai multe ori nu fac referire doar la o disciplină, ci au un caracter pluri sau interdisciplinar. Nu este obligatoriu necesară evaluarea acestor activități, ci doar dacă se urmărește îmbunătățirea lor. Faptul că nu sunt evaluate le fac atrăgătoare pentru elevi, pentru că aceștia se pot simți liberi. Așadar pentru ca o activitate extracurriculară să aibă succes, trebuie să se plieze pe nevoile elevilor, pe ariile lor de interes, ceea ce presupune o bună cunoaștere a beneficiarilor.
Conform lui Ștefan M., activitățile extracurriculare au următoarele funcții:
Funcția de loisir - se referă la opțiunea elevilor de a participa la activitățile extracurriculare organizate de profesori în colaborare cu instituțiile de învățământ și cu alte instituții sau organizații, în timpul lor liber.
Funcția social-integrativă - activitățile extracurriculare presupun de cele mai multe ori contacte cu elevi din alte clase sau chiar școli, ceea ce duce la formarea de noi prietenii, relații între elevi.
Funcția de dezvoltare personală - cunoștințele dobândite în cadrul obiectelor studiate în orice arie curriculară se pot completa prin activitățile extracurriculare. Această funcție este favorizată de contactul direct cu natura, de confruntarea cu situații reale care trebuie rezolvate de grupul implicat în activitățile extracurriculare.
Funcția de dezvoltare vocațională - activitățile extracurriculare implică în derularea lor și aspectul vocațional, uneori unele din ele organizându-se exclusiv pe baza talentelor elevilor și pasiunilor acestora.
Funcția recuperatorie - despre aceasta se poate vorbi în cazul elevilor din școlile speciale sau a elevilor cu nevoi educative speciale din școlile de masă.
Activitățile extracurriculare sunt o provocare pentru elevi în ce privește dezvoltarea competențelor lor și asigurarea succesului în plan educațional și social. Deși pot părea „o pierdere de timp”, aceste activități au un rol important în dezvoltarea elevilor. Pentru ca ele să își atingă scopul, trebuie ca școala și cadrele didactice în colaborare cu alți factori educaționali (familia, diverse grupuri) să ofere o paletă de activități extracurriculare valoroase.
Printre activitățile extracurriculare desfășurate în mediul școlar se numără: cluburile sau cercurile de elevi, consultațiile și meditațiile, serbările școlare, activitățile cu părinții, cu școala și comunitatea locală, concursurile și olimpiadele școlare, activitățile culturale, alte activități distractive.
Din categoria activităților extracurriculare desfășurate în afara mediului școlar se numără: drumeția, excursia, expediția, tabăra, școala de weekend.
Se poate observa astfel că există o mare varietate de activități extracurriculare, cele menționate putând fi completate și cu alte tipuri de activități, în funcție de dinamica schimbărilor ce pot apărea la nivel educațional și social.
Bibliografie
Cucoș C. (2002), Pedagogie, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Iași: Editura Polirom
Ștefan M. (2003), Teoria situațiilor educative, București: Editura Aramis
Țîru C. (2007), Pedagogia activităților extracurriculare, Suport de curs, Cluj-Napoca
Publicat de:
Dragomir Carmen
Profesor înv. primar/preșcolar, la Grădinița P.P. „Prichindel”, Galați.