Gestionarea situației de criză educațională

- Studiu de caz -

În practica educațională curentă, de cele mai multe ori, din păcate, profesorii ignoră cazurile de comportamente defectuoase care nu implică și probleme disciplinare, mulțumindu-se cu faptul că elevul este liniștit și nu deranjează ora. Sub aparenta liniște a elevului se pot ascunde frustrări mari, percepții greșite față de rolul formativ al școlii, sau probleme de sănătate, care nerezolvate la timp conduc spre eșec școlar, abandon școlar și eșec social.

Este de datoria cadrelor didactice să descopere la timp astfel de comportamente, să investigheze astfel de cazuri și să găsească cele mai potrivite soluții pentru rezolvarea lor. Fiecare copil aflat într-o astfel de situație de risc merită să fie ajutat. Doar în felul acesta învățământul românesc își dovedește valoarea formativă, își îndeplinește misiunea, își recâștigă reputația și încrederea societății.

Descrierea cazului ipotetic pe care vreau să-l supun atenției:

În clasa doamnei X, Corina se arată a fi o elevă foarte docilă. Ea nu deranjează pe nimeni și socializează puțin cu ceilalți. Dar, în ciuda tuturor eforturilor, dascălul nu reușește să o facă să participe la activitățile din clasă. Corina nu face aproape deloc progrese pe plan școlar, ea nu face deloc eforturi și nu termină niciodată ce i se dă de lucrat. Ea se mulțumește doar să fie prezentă.

 

Sugestii din literatura de specialitate:

Studiile de specialitate din domeniu ne prezintă câteva modele de urmat ca cel al lui Rudolf Dreikurus, inițiator al Modelului consecințelor logice care are scopul de a dezvolta autodisciplina elevului. El recomandă responsabilizarea copilului pentru modul în care se comportă și asumarea consecințelor propriilor acțiuni dar și pe cele ale comunităților școlare din care fac parte. Rudolf consideră că elevii se comportă indezirabil deoarece au anumite scopuri "eronate". Foarte probabil că în acest caz ar fi plecat de la identificarea scopurilor pe care le are Corina, ca elevă și ar fi constatat că acestea lipsesc.

Prezența la școală provine dintr-o rutină zilnică. Apoi identificarea consecințelor comportamentului ludic căruia îi dedică mult mai mult timp în detrimentul timpului rezervat pentru studiu, pentru pregătirea temelor. Scopului acestui tip de comportament este probabil acceptarea în cercul de prietenilor de joacă. El i-ar fi urmat prezentarea unor exemple pozitive de peroane (modele) cu un bun parcurs școlar care au avut parte de succes și din punct de vedere profesional și social, dar și de persoane care au ignorat educația și au avut un parcurs școlar anevoios și mai apoi au avut de suferit. Aceste exemple au scopul responsabilizării și determinării Corinei să-și schimbe comportamentul față de școală.

Oferirea de suport psihologic, prin dialogurile dintre Corina și psihologul școlar pentru a determina corect motivațiile și aspirațiile acesteia ar reprezenta un suport al planului de intervenție. Oferirea de suport emoțional și cognitiv este esențială și se realizează prin implementarea unui plan de remediere a crizei educaționale prin îmbunătățirea comunicării cu profesorii de la clasă, colegii și familia. Doar comunicând se poate afla ce nevoi are educabilul, doar solicitând ajutor Corina poate să-și amelioreze situația școlară și pentru aceasta e nevoie de o reorientare a comportamentului său spre comunicare și studiu.

Alți specialiști în domeniu ca Marlene și Lee Canter recomandă profesorilor o atitudine pozitivă, responsabilă, un comportament asertiv, consecvent și perseverent în acțiune punând în centrul acțiunilor educaționale elevul.

Lee Canter s-ar sprijinii în demersul de redresare pe calitățile pe care Corina deja le are, dezvoltându-le, construind altele noi pe temelia celor existente, utilizând ca metodă de lucru observația permanentă. Comunicarea în transmiterea informațiilor noi ca și în solicitarea rezolvării unor cerințe ar avea un aspect asertiv.

Comunicarea în astfel de situații este calmă, fermă, clară, personală, astfel încât Corina să se simtă confortabil, să-si poată depăși unele inhibiții. În timpul comunicării ar menține contactul vizual cu eleva, încurajând-o din priviri să continue, confirmându-i-i nonverbal valabilitatea afirmațiilor. Ar sprijini-o frecvent ar ajuta-o cu explicații și sugestii suplimentare acolo unde este cazul, confirmând-i progresul. În acest fel îi stimulează încrederea în forțele proprii, o motivează o pune în valoare. Corina va simții că este importantă, că profesorul apreciază efortul său și își va schimba viziunea și atitudinea față de școală.

Sarcinile de lucru repartizate elevei nu ar depășii capacitățile acesteia de rezolvare, reușind astfel să le îndeplinească cu succes și să fie apreciată pentru realizarea sa. Ar încuraja-o să lucreze în echipă să primească și să ofere ajutor colegilor, integrând-o în colectiv. Corina s-ar simți respectată și ar adopta același tip de comportament față de colegii ei.

Profesorul stabilește reguli de comportament, dar și consecințe, atât pentru comportamentul considerat adecvat, cat și pentru acela considerat indezirabil și le aplică cu consecvență.

După modelul lui Fred Jones care pune accent pe stimularea motivației elevului pe de o parte, și pe eficiența strategiilor didactice alese pe de altă parte, strategii, care să ducă la formarea unui comportament dezirabil așteptat. Metodele de lucru alese de Fred Jones ar fi activ participative, sprijinite de un sistem de stimulente care să crească factorul motivațional, să mențină concentrarea și atenția elevilor pe parcursul activităților de învățare.

Pentru implementarea strategiilor de lucru pe grupe de lucru ar reorganiza mobilierul clasei astfel încât să faciliteze comunicarea verbală și nonverbală între membrii unei echipe, învățarea dar și libertatea de mișcare. Rolurile repartizate Corinei nu ar depăși capacitările sale de rezolvare așa încât să beneficieze de satisfacția îndeplinirii cu succes a fiecărei sarcini de lucru, iar exercițiile ar fi organizate de la simplu spre complex. I-ar oferi suport și sprijin individual, sugestii de rezolvare a cerințelor alocând timpul necesar rezolvării sarcinilor de lucru. Ar evidenția orice reușită, ar încuraja-o în continuarea efortului crescând gradul de dificultate al sarcinilor de lucru, dar menținând atenția și concentrarea elevului pe tot parcursul activității.

Pe tot parcursul activității de învățare ar monitoriza efortul individual al fiecărui elev în parte, sprijinindu-l și încurajându-l permanent.

Un alt model de rezolvare poate fi oferit de Glasser care recomandă terapia realității ca mijloc de instituire a disciplinei. Scopul terapiei realității este orientarea elevului către înțelegerea realității, prin responsabilizare, voință și dorință, astfel încât prin rațiune și alegerile pe care le face să devină artizanul propriei formări. Elevul poate să își schimbe comportamentul dacă dorește, se poate controla și are libertatea să alegă în ce direcție se îndreaptă.

Probabil că Glasser ar considera cazul Corinei un exemplu de situație defectuoasă din punct de vedere al eficienței sistemului, care tinde să uniformizeze fără a ține seama de nevoile individuale tratându-i cu aceeași rețetă pe toți și așteptând aceleași performanțe de la fiecare. O astfel de situație însă, presupune timp și preocupări unidirecționale, o „rețetă” funcțională pentru Corina.

O va consilia într-o manieră discretă, personală fără să implice pe ceilalți astfel încât ea să conștientizeze că orice atitudine și comportament are o consecință asupra propriei persoane, că secretul succesului ei stă în propria-i alegere.

O va sprijini și încuraja să continue ceea ce face bine, pentru a face și mai bine pentru a obține performanțe și satisfacție personală, extrem de motivantă.

I-ar acorda suport emoțional în momentele de cumpănă, i-ar expune consecințele alegerilor sale, determinând-o indirect prin convingere și voință proprie să facă alegeri potrivite.

Ar prezenta modele concrete de comportamente care atrag după ele anumite consecințe în activitățile de învățare (cauză-efect), lăsând elevii să aleagă prin rațiune asocierea cu un anumit tip de comportament. I-ar respecta ritmul de învățare, ar adapta metodele de predare stilului personal de învățare al elevei.

Ar susține-o în proiectele personale și ar încuraja-o să-și descopere și dezvolte talentele native. Ar încuraja comunicarea asertivă, prietenia, întrajutorarea munca în echipă la nivelul grupului de învățare, ar supune judecății generale comportamentele indezirabile care trebuie să aibă consecințe imediate.

Regulile clasei ar fi formulate și stabilite în mod democratic chiar de către elevi, care ar descoperii singuri necesitatea implementării lor, regulile ar avea un caracter dinamic, flexibilitate și deschidere astfel încât să răspundă fiecărei situații în parte.

Coroborând aceste informații, variantele de soluționare a acestei situații de criză ar putea fi următoarele:

1. Îmbunătățirea comunicării elevei cu colegii și profesorii de la clasă.
2. Încurajarea elevei să-și depășească reținerile.
3. Recuperarea deficiențelor cognitive și de acțiune (cunoștințe, noțiuni, concepte, limbă etc.).
4. O mai bună comunicare cu părinții elevei în cauză, stimularea încrederii în sistemul de învățământ.

 

Reflecții personale despre caz:

Eșecul școlar al Corinei nu este încă unul de anvergură ea întâmpină dificultăți la puține materii această situație s-a reflectat în rezultatele slabe obținute la aceste discipline, cât și în atitudinea sa față de mediul școlar prezentând dezinteres și incapacitate de adaptare la exigențele școlare.

Acest fenomen poate duce la acumularea de lipsuri pe durate mai mari de timp, așa încât recuperarea poate să fie anevoioasă sau mai grav, imposibilă. Din punct de vedere psihologic nerezolvarea la timp a acestei crize duce în mod cert la dezvoltarea unei atitudini de respingere fată de învățătură, fată de profesori și de autoritatea școlară, iar în plan personal la scăderea stimei de sine. Insuccesul școlar trebuie depistat la timp, rolul determinant în diagnosticarea situației și urgentarea măsurilor remediale îl are dascălul sau profesorul de la clasă favorizând astfel recuperarea elevei.

Dacă profesorii, părinții colegii și Corina reușesc să conștientizeze la timp situația să acționeze în echipă vor transforma acest eșec școlar într-un succes. Corina trebuie susținută să recupereze informațiile pierdute, trebuie încurajată să continue efortul, așa va dobândi încredere în forțele proprii, va colabora mai eficient cu profesorii și colegii, sarcinile de lucru nu vor mai părea la fel de dificile, își va schimba comportamentul și atitudinea față de școală. În caz contrar inacțiunea duce la consecințe mai grave la repetenție sau chiar abandon școlar, afectându-i dezvoltarea personală și ducând la inadaptarea socială la eșecul profesional în viitor.

 

Alegerea soluției:

Pentru remedierea situației aș începe cu prima variantă de soluționare Rolul primordial al scolii, al educației este acela de a forma fiecare elev în parte astfel încât acesta să devină un individ dezirabil pentru societate, să aducă un plus de valoare comunității din care va face parte. Din acest motiv școala trebuie să găsească resursele și instrumentele necesare rezolvării situației de criză, iar acest lucru începe cu o comunicare adecvată nevoilor educaționale ale elevei. În urma unor investigații de detaliu realizată de profesor care să descopere cauza comportamentului letargic al Corinei se implementează un plan de recuperare și remediere a situației ei școlare, implicând toate resursele umane, adaptând strategia educațională pentru rezolvarea acestui caz.

Având în vedere că părinții sunt beneficiarii indirecți ai actului educațional și în același timp tutori legali ai copilului trebuie să fie informați corect despre problemele și dificultățile pe care le întâmpină fiica lor, trebuie ajutați, consiliați dacă este necesar, astfel încât să devină parteneri activi ai actului educațional, să coopereze cu școala în rezolvarea situației de față. Părinții trebuie să aibă încredere în sistemul de învățământ pentru a susține efortul depus de școală ei pot monitoriza și organiza mai bine timpul petrecut de Corina în afara orelor de curs astfel încât ea să aloce mai mult timp pentru pregătirea temelor.

Școala (profesori, psiholog, colegi) și familia împreună o pot susține emoțional, pot de asemenea să o determine să comunice nelămuririle pe care le are, de ce nu se simte bine în clasă, cine sau ce o deranjează, iar informațiile respective să contribuie la implementarea unui plan pentru depășirea blocajului educațional și a greutăților întâmpinate de elevă și să faciliteze rezolvarea cazului.

Astfel părinții ar avea mai multă încredere în rolul formativ al școlii, ar putea reacționa în consens cu actul educativ înainte ca respectiva situație să se agraveze, să se ajungă la corigență ori repetenție. Corina ar putea recupera mult mai ușor, în timp util lacunele din materie susținută atât de școală cât și de familie. Toate celelalte variante de rezolvare trebuie aplicate simultan pentru soluționarea definitivă a problemei. Ele interferează deoarece Corina trebuie să-și îmbunătățească comunicarea pe toate palierele să-și schimbe comportamentul prin proprie voință, să devină actor activ al propriei formări. Dacă problema este mai dificilă se recurge și la cooptarea în „echipa de intervenție” a unui psiholog sau consilier școlar specializat.

 

Factori de ordin școlar:

1. atitudinea descurajantă a profesorilor;
2. inadaptarea la exigențele școlare;
3. capacitate redusă de efort intelectual;
4. lipsa sprijinului din partea colegilor;
5. marginalizarea de către colegi.

 

Factori familiali:

1. situația materială a familiei și statutul părinților (profesii, poziție în societate);
2. structura familiei;
3. relațiile interfamiliale și gradul de coeziune și stabilitate al acesteia;
4. atitudinea familiei față de școală și educație

 

Obiective specifice:

• Demararea investigației care să ducă la realizarea de către profesorul diriginte/psihologul școlar a profilului familial al elevei;
• Îmbunătățirea comunicării profesor-elev;
• Remedierea lipsurilor cognitive și acționale (cunoștințe, noțiuni, concepte, deprinderi limbă);
• Integrarea elevei în colectivul clasei;
• Stimularea încrederii în sine prin încurajări, prin sprijinirea pe calitățile pe care le are în vederea dezvoltării sale;
• Activități de consiliere a elevei;
• Consilierea părinților pentru oferirea suportului emoțional și sprijinul necesar redresării situației școlare a copilului

 

Soluții posibile:

 1. Profesorii vor elaborarea un plan de remediere a situației școlare vor crea situații de învățare în care să pună accentul pe nevoile educaționale ale elevei prin utilizarea unor metode moderne, active de învățare care să îmbunătățească comunicarea elevă-profesor, elevă – colegi, cu sarcini de lucru diferențiate. Ar acorda sprijinul și timpul de gândire necesar elevei pentru elaborarea răspunsurilor. Ar crea activități de instruire, prin care să recupereze informația pierdută, chiar dacă acestea necesită mai mult timp.

Eleva ar fi implicată în activități de lucru în echipă prin care să beneficieze de sprijinul colegilor pentru a recupera cunoștințele pierdute, în realizarea unor proiecte școlare și extrașcolare care să-i evidențieze calitățile pună în valoare abilitățile, să o ajute să și le dezvolte crescându-i motivația de a participa activ la propria-i formare. Ar primi sprijin și atenție ori de câte ori este necesar.

Ar fi recompensată cu laude pentru fiecare reușită stimulând astfel dezvoltarea stimei de sine, a motivației. Profesorul ar trebui să interacționeze personal cu eleva stimulând confortul emoțional printr-o relație asertivă bazată pe respect și încredere, să trateze sarcini de lucru și teme diferențiate, să realizeze metode de evaluare și de autoevaluare prin care eleva să-și poată monitoriza progresul stimulând factorul motivațional, să monitorizeze evoluția elevei reglând procesul de recuperare din mers.

 2. Elevii trebuie îndrumați, consiliați, implicați în activități care dezvoltă prietenia, cooperarea sprijinul reciproc întrajutorarea, responsabilitatea.

Acceptarea și respectarea unor reguli ale clasei a căror necesitate o identifică chiar elevii poate fi soluția ideală de formare a unui climat favorabil învățării in care elevii se simt confortabil și în siguranță. Un asemenea climat preîntâmpină abuzul și traumele cauzate de bullying.

 

Ipoteze:

 1. Sărăcia poate reprezenta un ridicat grad de risc în mediile mai puțin favorabile și duce la imposibilitatea de susținere financiară a copiilor proveniți din aceste medii. Eșecul școlar rezultă din imposibilitatea de a asigura rechizitele necesare precum și imposibilitatea de a oferi copilului un mediu de studiu acasă , un loc pentru pregătirea temelor, îmbrăcăminte sau încălțăminte adecvată fără a mai lua în calcul suportul tehnologic. Această situație poate duce la dezechilibrarea emoțională a copilului, pierderea interesului pentru învățătură, pierderea stimei de sine și din păcate, nu de puține ori acest lucru poate duce la abandon școlar.

În acest context ipotetic eleva poate acumula frustrări legate de sărăcia familiei sale, lucru care se reflectă negativ asupra calității situației sale școlare.

Succesul școlar poate depinde și de alți factori, precum nivelul aspirațiunile al părinților, atitudinea lor fată de educație, de bagajul cultural propriu-zis, exprimat în limbajul utilizat în familie, în practicile culturale ale acesteia (lectura cărților, discuții pe diferite teme, vizionarea de filme și spectacole, vizitarea de muzee, vacanțe și călătorii, prieteni de familie, anturaj etc.) reflectate în sistemul de valori al familiei. O situație materială bună, părinți instruiți, este favorabilă dezvoltării intelectuale al unui copil, care chiar de la începutul școlarități va beneficia de un suport cultural apropiat de cel cultivat în școală, Dacă eleva provine dintr-un mediu instabil financiar și material, sărac în valori și repere morale va dezvolta atitudini negative față de activitățile școlare, fără sprijin material și suport moral și psihologic nu reușește să depășească dificultățile cu care se confruntă. Modul în care se stabilesc relațiile cu adulții și copiii din comunitatea școlară, rigoarea, disciplina, ritmul de muncă și de învățare, cooperarea, comunicarea reprezintă lucruri cu care nu este obișnuită și care o pot destabiliza.

 2. Tipul de familie (familie conjugală, familie monoparentală, familie reconstituită, în pragul divorțului, familie adoptivă, etc.) Mediul familiar își pune întotdeauna amprenta pe parcursul școlar al unui copil fie el și pasager în cazul în care instabilitatea familiară este accidentală. Nevoia primordială de protecție și susținere morală are un rol primordial în evoluția unui copil, motiv pentru care școala trebuie să conlucreze permanent cu familia din care provine elevul, să fie la curent cu greutățile pe care le întâmpină aceasta, să ofere consiliere, sprijin, să responsabilizeze membrii familiei pentru a preîntâmpina astfel de cazuri. Fiecare situație în parte este diferită, de exemplu, copiii care asistă la divorțul părinților sunt marcați de numeroase probleme psihologice și relaționale: trăiesc stări de confuzie, anxietate, frustrare, rușine, durere și stare de neputință.

În ipoteza în care eleva provine dintr-o familie monoparentală eșecul școlar poate fi din cauza incapacității de a gestiona teama de abandon, o traumă trecută cu vederea de adulți care lasă răni adânci în evoluția copilului și foarte greu de recuperat sau a carențelor educative ale acestui tip de familie precum și al statutului socioprofesional, al dificultăților materiale și financiare, criza de autoritate a părintelui, oboseala și incapacitatea de adaptare cauzată de schimbările repetate de domiciliu, de școală, de prieteni, de profesori, uneori de țară, situație în care apare și blocajul lingvistic, pe lângă toate celelalte.

 3. Climatul educativ familial (conflictual, permisiv sau autoritar) poate fi unul dintre factorii destabilizatori ai parcursului școlar în viața unui copil.

Climatul traumatizant, caracterizat prin instabilitate, prin conflicte dese între cei doi părinți cu privire la educația copilului și nu numai, prin acuzații și pasarea responsabilității de la unul la celălalt. Lipsa consensului familiar în ceea ce privește educația duce la știrbirea autorității unuia dintre părinți situație care are repercusiuni negative asupra comportamentului copilului care înțelege că nu trebuie să asculte de ambii părinți sau mai grav, se simte vinovat că este cauza conflictului și încearcă să-i mulțumească pe amândoi de teama de nu a le pierde dragostea. Din nefericire nu va reuși să aplaneze singur acest gen de conflicte. De cele mai multe ori are nevoie de sprijin.

În alt gen de situație este acela în care unul dintre părinți poate să devină mult mai permisiv încercând să echilibreze exigența celuilalt și va da dovadă de slăbiciune, fapt pe care copilul îl va exploata în interes propriu se va eschiva atât de responsabilitățile trasate de familiare cât și de la cele școlare.

Violența din familie verbală și fizică, conflictele dintre parteneri de oricare natură, lipsa armoniei și a dragostei familiare sunt tot atâția factori care afectează emoțional copilul. Pierzându-și confortul emoțional, devine nesigur, dezvoltă sentimente de inferioritate de vinovăție, pierde încrederea în forțele proprii, se închide în propria-i carapace, devine timid și anxios.

 4. Atitudinea și performatele școlare ale elevei pot fi influențate și de un stil educativ familial dezinteresat atâta timp cât familia consideră educația școlară fără perspectivă. Această atitudine își poate avea rădăcinile în eșecul personal al părinților care deși au avut un parcurs școlar favorabil au pierdut locurile de muncă și au ales să plece în străinătate pentru a asigura un trai decent. De multe ori copii sunt „abandonați” la rude sau la bunici care nu au suficientă știință sau autoritate să gestioneze crizele emoționale sau educaționale ce se ivesc.

În alte situații părinții își pierd încrederea în sistemul de învățământ tocmai din cauzele mai sus amintite.

Redobândirea încrederii se poate câștiga doar printr-o mai bună colaborare dintre familie și școală. Prin prezentarea noii perspective de formarea competențelor, care asigură o mai bună adaptare la viața socială. Este important ca părinții să fie convinși de capacitatea scolii de a dezvolta acele competențe care să asigure succesul copiilor în perspectivă doar așa vor acorda credit școlii, vor manifesta interes pentru instruirea copiilor și vor putea deveni parteneri educaționali activi. Încrederea se dobândește greu, motiv pentru care toți actorii implicați în demers trebuie să conlucreze profesori, psihologi, colectivul de elevi, familii, comunitate.

 

Efecte așteptate:

 A. Recuperarea deficiențelor, a rămânerilor în urmă poate stimula progresul școlar și creșterea stimei de sine. Motivația, atenția la ore care va duce la îmbunătățirea calității temelor și sarcinilor de lucru trasate la școală, va scădea efortul depus în acumularea informațiilor noi va stimula implicarea în activități școlare.

Valorizarea abilităților și talentelor personale ale elevei și stimularea dezvoltării lor prin activități extracurriculare va duce la creșterea auto motivației.

 B. Sprijinul și acceptarea de către colegi, o mai bună cunoaștere a nevoilor individuale și de grup, dezvoltă spiritul de echipă și formează un colectiv funcțional.

 C. Crearea unei ambianțe, primitoare și prietenoasă la nivelul clasei, în care elevul să se simtă bine și în deplină siguranță este propice dezvoltării personale a fiecăruia și a tuturor.

 

Concluzie:

Indiferent de condiții dacă încrederea familiei în sistemul de învățământ este restabilită, parteneriatul școală - familie devine funcțional. Eleva va avea rezultate mai bune la învățătură dacă va fi susținută motivată și încurajată în egală măsură de factorii școlari și de familie în demersul ei. Ea va câștiga încredere în forțele proprii și va participa activ la propria-i formare devenind propriul agent formator.