Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Scopul cel mai înalt al educației, în conformitate cu Curriculumul Național [1] în vigoare, îl constituie formarea unui tânăr încrezător în forțele proprii, cu o gândire creativă, deschis către nou, capabil să comunice în mod armonios cu ceilalți. În acest sens, cadrul didactic trebuie să fie un caracter vizionar, cu competențe predictive, capabil să descopere toate înclinațiile native ale elevilor, să le stimuleze și să le valorifice, pentru a obține potențialul maxim al acestora.
Nu este o sarcină ușoară și nici nu am fost pregătiți în timpul cursurilor universitare de specializare finalizate cu ani în urmă pentru a atinge aceste finalități. Majoritatea profesorilor au învățat asta prin contactul direct cu școala, cu elevii. Un profesor dedicat meseriei sale, va constata, mai devreme sau mai târziu, care sunt competențele și aptitudinile elevilor săi și va face tot posibilul să îi valorizeze, în funcție de acestea. Vremurile în care un elev nu putea fi notat decât pentru cunoștințele și deprinderile dobândite strict în cadrul disciplinei predate au apus odată cu noul curriculum, ale cărui finalități sunt subordonate celor din Cadrul European de Referință al Competențelor-cheie pentru Învățarea pe Tot Parcursul Vieții [2] Acesta pune în centrul activității didactice elevul și aptitudinile sale, pentru a-l ajuta în dezvoltarea personală, astfel încât la finalizarea studiilor, acesta să se integreze armonios în societate.
Din perspectiva Științelor Educației evaluarea este un concept fundamental deoarece face parte integrantă din procesul instructiv-educativ, alături de predare și de învățare. Este o componentă a fiecărui demers didactic, ea reprezentând conexiunea inversă pe care se primesc informații despre rezultatele obținute de preșcolari sau elevi în învățare și despre calitatea predării.
În sensul său cel mai larg evaluarea vizează eficiența sistemului de învățământ, considerat ca subsistem al sistemului social… Astfel evaluarea se pronunță asupra funcționalității sistemului de învățământ prin prisma felului în care acesta răspunde exigențelor și așteptărilor sistemului social. (I. Nicola)
Secolul în care trăim constituie secolul societății întemeiate pe cunoaștere, iar evaluarea are o importanță deosebită pentru fiecare individ, indiferent de domeniul în care profesează: social, economic, cultural, politic sau educațional. Eficientizarea activităților de orice fel depind în mare măsură și de demersurile de evaluare, permanent desfășurate.
Găsirea celor mai eficiente modalități de integrare a actelor evaluative în procesul didactic trebuie să aibă ca subiect central elevul deoarece, prin evaluare, îl învățăm să se descopere și să se autoevalueze în vederea autodepășirii. Prin intermediul evaluărilor se realizează optimizarea continuă a întregului proces instructiv-educativ, verificând astfel dacă scopurile și finalitățile propuse au fost îndeplinite.
În viziunea lui I.T. Radu (1981, pp. 17-18) evaluarea pedagogică reprezintă „procesul menit să măsoare și să aprecieze valoarea rezultatelor sistemului de educație sau a unei părți a acestuia, eficacitatea resurselor, a condițiilor și a operațiilor folosite în desfășurarea activității, prin compararea rezultatelor cu obiectivele propuse, în vederea luării deciziilor privind ameliorarea activității în etapele următoare.” Potrivit lui Cucoș Constantin (2006, p.368), pentru ca actul de evaluare să își îndeplinească scopurile, este absolut necesar ca acesta “să nu fie o etapă supra-adăugată ori suprapusă procesului de învățare, ci să constituie un act integrat activității pedagogice”, conferindu-i competență și claritate.
Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți pentru că a unora ca acestora este Împărăția cerurilor! – sunt cuvintele Mântuitorului, ale acelui ce a fost numit de către apostolii săi și, apoi, de o întreagă istorie creștină, Învățătorul, acel pedagog prin excelență, care ne-a predat materiile fundamentale ale vieții: binele, frumosul, morala, credința și iubirea.
Dar cum să-l faci pe copil să ajungă la aceste valori esențiale ale umanității? Iată o întrebare pe care și-au pus-o veacuri de-a rândul, filozofi, profesori, părinți, preoți și chiar cercetători.
Din toate timpurile, scopul școlii a fost să formeze oameni, într-un mod organizat. Reușește sau nu, rămâne de văzut, pentru că, cu toate evaluările pe care se bate moneda la momentul actual, de fapt, omul își pune potențialul în slujba societății abia mai târziu. Abia atunci, după mine, putem evalua cu adevărat un individ.
Încă de pe băncile școlii stabilirea valorilor prioritare în viață ar trebui să fie un scop primar. Diferențele sociale, culturale, etnice, economice sunt din ce în ce mai mult constatate, iar o lipsă a discuțiilor pe baza prioritizării aspectelor relevante din viața unei persoane, stabilirea gradului de implicare, responsabilizare, valorizare și comunicare conduc treptat spre diferite forme de indiferență, nepăsare, marginalizare și violență. Consider că la baza marginalizării și a excluziunii stă intoleranța și violența în toate formele ei. Implementarea în viața copiilor a unor norme și valori morale precum adevărul, dreptatea, iubirea, bunătatea, omenia, prietenia, respectul și solidaritatea ar conduce la diminuarea excluziunii, marginalizării și violenței tot mai des întâlnite.
Bullying-ul este un fenomen tot mai des întâlnit în școli, având la bază un comportament repetitiv, dăunător, axat pe agresivitate fizică sau verbală, ce produce daune emoționale. Consider că emoțiile, dorințele și gestionarea lor reprezintă calea spre diminuarea vizibilă a acestui fenomen. Inteligența emoțională este un concept amplu dezbătut ce se formează treptat, nefiind înnăscută precum inteligența cognitivă. Acest lucru evidențiază faptul că se pot aplica anumite exerciții, metode, realizându-se activități ce conduc la dezvoltarea ariilor inteligenței emoționale. Așadar poate fi inteligența emoțională soluția impotriva agresivității, deci a fenomenului de bullying?
În școala contemporană, centrată pe elev, unde predarea este în strânsă legătură cu învățarea și evaluarea, scopul predării este de a obține rezultate și schimbări comportamentale care duc la formarea personalității omului contemporan.
Eficiența procesului de predare este influențată de mai mulți factori, dintre care cei mai importanți sunt: stilul de predare al învățătorului, atitudinea (reacția) elevilor față de stilul folosit și nu în ultimul rând de organizarea conținuturilor.
Multiplicarea surselor învățământului și acumulările cognitive din diferitele domenii ale cunoașterii impun noi strategii de structurare a conținuturilor. Una dintre exigențele contemporane privind structurarea conținuturilor o constituie promovarea interdisciplinarității.
În învățământ interdisciplinaritatea implică stabilirea și exploatarea unor conexiuni între limbaje explicative în scopul diminuării diferențelor care apar între disciplinele de învățământ clasice.