Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Secolul în care trăim constituie secolul societății întemeiate pe cunoaștere, iar evaluarea are o importanță deosebită pentru fiecare individ, indiferent de domeniul în care profesează: social, economic, cultural, politic sau educațional. Eficientizarea activităților de orice fel depind în mare măsură și de demersurile de evaluare, permanent desfășurate.
Găsirea celor mai eficiente modalități de integrare a actelor evaluative în procesul didactic trebuie să aibă ca subiect central elevul deoarece, prin evaluare, îl învățăm să se descopere și să se autoevalueze în vederea autodepășirii. Prin intermediul evaluărilor se realizează optimizarea continuă a întregului proces instructiv-educativ, verificând astfel dacă scopurile și finalitățile propuse au fost îndeplinite.
În viziunea lui I.T. Radu (1981, pp. 17-18) evaluarea pedagogică reprezintă „procesul menit să măsoare și să aprecieze valoarea rezultatelor sistemului de educație sau a unei părți a acestuia, eficacitatea resurselor, a condițiilor și a operațiilor folosite în desfășurarea activității, prin compararea rezultatelor cu obiectivele propuse, în vederea luării deciziilor privind ameliorarea activității în etapele următoare.” Potrivit lui Cucoș Constantin (2006, p.368), pentru ca actul de evaluare să își îndeplinească scopurile, este absolut necesar ca acesta “să nu fie o etapă supra-adăugată ori suprapusă procesului de învățare, ci să constituie un act integrat activității pedagogice”, conferindu-i competență și claritate.
Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți pentru că a unora ca acestora este Împărăția cerurilor! – sunt cuvintele Mântuitorului, ale acelui ce a fost numit de către apostolii săi și, apoi, de o întreagă istorie creștină, Învățătorul, acel pedagog prin excelență, care ne-a predat materiile fundamentale ale vieții: binele, frumosul, morala, credința și iubirea.
Dar cum să-l faci pe copil să ajungă la aceste valori esențiale ale umanității? Iată o întrebare pe care și-au pus-o veacuri de-a rândul, filozofi, profesori, părinți, preoți și chiar cercetători.
Din toate timpurile, scopul școlii a fost să formeze oameni, într-un mod organizat. Reușește sau nu, rămâne de văzut, pentru că, cu toate evaluările pe care se bate moneda la momentul actual, de fapt, omul își pune potențialul în slujba societății abia mai târziu. Abia atunci, după mine, putem evalua cu adevărat un individ.
Încă de pe băncile școlii stabilirea valorilor prioritare în viață ar trebui să fie un scop primar. Diferențele sociale, culturale, etnice, economice sunt din ce în ce mai mult constatate, iar o lipsă a discuțiilor pe baza prioritizării aspectelor relevante din viața unei persoane, stabilirea gradului de implicare, responsabilizare, valorizare și comunicare conduc treptat spre diferite forme de indiferență, nepăsare, marginalizare și violență. Consider că la baza marginalizării și a excluziunii stă intoleranța și violența în toate formele ei. Implementarea în viața copiilor a unor norme și valori morale precum adevărul, dreptatea, iubirea, bunătatea, omenia, prietenia, respectul și solidaritatea ar conduce la diminuarea excluziunii, marginalizării și violenței tot mai des întâlnite.
Bullying-ul este un fenomen tot mai des întâlnit în școli, având la bază un comportament repetitiv, dăunător, axat pe agresivitate fizică sau verbală, ce produce daune emoționale. Consider că emoțiile, dorințele și gestionarea lor reprezintă calea spre diminuarea vizibilă a acestui fenomen. Inteligența emoțională este un concept amplu dezbătut ce se formează treptat, nefiind înnăscută precum inteligența cognitivă. Acest lucru evidențiază faptul că se pot aplica anumite exerciții, metode, realizându-se activități ce conduc la dezvoltarea ariilor inteligenței emoționale. Așadar poate fi inteligența emoțională soluția impotriva agresivității, deci a fenomenului de bullying?
În școala contemporană, centrată pe elev, unde predarea este în strânsă legătură cu învățarea și evaluarea, scopul predării este de a obține rezultate și schimbări comportamentale care duc la formarea personalității omului contemporan.
Eficiența procesului de predare este influențată de mai mulți factori, dintre care cei mai importanți sunt: stilul de predare al învățătorului, atitudinea (reacția) elevilor față de stilul folosit și nu în ultimul rând de organizarea conținuturilor.
Multiplicarea surselor învățământului și acumulările cognitive din diferitele domenii ale cunoașterii impun noi strategii de structurare a conținuturilor. Una dintre exigențele contemporane privind structurarea conținuturilor o constituie promovarea interdisciplinarității.
În învățământ interdisciplinaritatea implică stabilirea și exploatarea unor conexiuni între limbaje explicative în scopul diminuării diferențelor care apar între disciplinele de învățământ clasice.
Disciplina Matematică și explorarea mediului realizează o punte de legătură între elementele de cunoaștere a mediului acumulate de copii în grădinițe și disciplina Științe ale naturii studiată în clasele a III-a și a IV-a. Abordarea transdisciplinară a conținuturilor își propune să înlesnească înțelegerea naturii prin participarea activă și conștientă a elevului la descoperirea și redescoperirea fenomenelor și proceselor naturale, pornind de la experiența de viață a elevilor, nevoile lor reale de cunoaștere. Obiectivele acestei discipline nu vizează însușirea de cunoștințe, ci dezvoltarea capacităților de observare, explorare și înțelegere a realității din mediul înconjurător. Prin predarea „Științelor naturii” nu se urmărește o acumulare de informații științifice, ci raportarea copilului la mediul în care trăiește. Pornind de la această idee regăsim ca obiectiv cadru al disciplinei „Științe ale naturii” și pe cel privind formarea unei atitudini pozitive față de mediul înconjurător, prin stimularea interesului față de păstrarea unui mediu echilibrat și exersarea unor deprinderi de îngrijire și ocrotire a acestuia, pentru ca, începând cu clasa a III a, să vorbim despre dezvoltarea interesului și a responsabilității pentru menținerea unui mediu natural echilibrat, propice vieții. Copilul este stimulat prin activitățile desfășurate de învățător să participe la acțiuni de îngrijire și protejare a mediului, să manifeste interes pentru cunoașterea mediului înconjurător, să motiveze protecția acestuia pe baza informațiilor primite, să conștientizeze efecte ale activității omului asupra mediului înconjurător, dar și pe cele ale mediului înconjurător asupra propriului organism.
Vârsta școlară mică, se desfășoară între șase și șapte ani și zece și unsprezece ani. În ansamblul dezvoltării, această vârstă apare ca o etapă cu relativă stabilitate și cu posibilități de adaptare ușor de realizat. Progresele obținute sunt destul de constante și se manifestă în toate comportamentele fizice și psihice.
Dezvoltarea bio-fiziologică - Din punct de vedere fizic, trebuie menționat faptul că, la începutul acestei perioade, creșterea ponderală și staturală este relativ lentă, dar spre sfârșitul acestei perioade, aceasta se intensifică. Pe ansamblul vârstei școlare mici, creșterea ponderală se situează între 20- 29 kg, pentru băieți, iar pentru fete, între 19-28 kg. Creșterea staturală se situează între 113-132 cm, pentru băieți, iar pentru fete între 11 și 131 cm.
În ceea ce privește dentiția, intensificarea metabolismului calciului duce la apariția primilor molari, iar dentiția provizorie tinde să fie înlocuita de cea permanentă. Acest fapt poate provoca și apariția unor probleme, pasagere sau permanente, în ceea ce privește procesul de vorbire și de hrănire. Tot ca o urmare a intensificării metabolismului calciului, este și intensificarea procesului de osificare și de întărire a articulațiilor. La aceasta vârstă, școlarul mic dispune de o forță musculară în continuă creștere, acesta aleargă mult și obosește repede, dar activitatea fizică, sportul și mișcarea au un rol foarte important în clădirea organismului. Poziția incorectă în bancă și supraîncărcarea ghiozdanului pot duce la deplasări de coloana, de aceea este recomandat ca greutatea ghiozdanului să nu depășească 10% din greutatea corporală a elevului. Poziția în care copilul stă în bancă are anumite reguli, acestea sunt: scaunul trebuie să fie tras sub bancă, spatele sprijinit de spătarul scaunului, șezutul apropiat de spatele scaunului, soldurile, gleznele și genunchii trebuie să formeze un unghi de 90˚, coatele trebuie să fie pe masă, picioarele trebuie să stea pe podea, iar în timpul scrisului, este permisă o aplecare de aproximativ 30˚.