Influența utilizării metodelor de captare a atenției asupra elevilor

De-a lungul timpului, numeroși psihologi au încercat să definească cu o cât mai mare acuratețe sintagma de „comunicare”, astfel, pentru R.Ross, comunicarea reprezintă un „proces mutual, mai precis, fiecare parte o influențează pe cealaltă în fiecare clipă, […] procesul comunicării este întotdeauna schimbător, dinamic, reciproc” ( Ross, Speech Comunication, 1986, apud. I. Pănișoară, Comunicarea eficientă, 2004, pag. 16). Pe de altă parte, Roberts și Hunt consideră comunicarea ca fiind „dobândirea, transmiterea, atașarea unui înțeles informației” (1991, Organizational Behaivor apud. . I. Pănișoară, Comunicarea eficientă, 2004, pag. 16). La rândul său, Longenecker (1969, Principles of Management and Organizational Behaviour apud. I. Pănișoară, Comunicarea eficientă, 2004, pag. 19) precizează că în definiția comunicării, „e important să notăm ce e transmis prin comunicare, opinii, predicții, sugestii, idei, toate sunt cuprinse în comunicare”.

Elementele componente ale comunicări sunt: emițătorul (individ, grup sau instituție care posedă o informație, presupune o stare de spirit, un scop explicit), receptorul (individ, grup sau instituție cărora le este adresat mesajul sau îl primesc în mod conștient sau subliminal), obiectivele (între obiectivele comunicării și forma acestora trebuie să existe o relație de completitudine) și mesajul (complex de informații, obiective, judecăți de valoare).

Relația profesor-elev întrunește toate caracteristicile unei relații sociale deschise descrise de către Erving Goffman (1959, apud S. Chelcea, Comunicarea nonverbală în spațiul public, 2004) ca fiind o relație socială care se stabilește atunci când un individ (profesorul) joacă același rol în fața publicului (elevii), în diferite ocazii. Această relație este una de putere, având o structură asimetrică, unde profesorul fiind autoritatea ce are rol asupra interacțiunii. Acest lucru nu este general valabil, existând situații în care cel care controlează poate fi, la rândul său controlat.

Percepția încrederii profesorilor față de elevi este puternic corelată cu măsurile de apropiere și afecțiune decât cele de dominare, întărind încrederea ca element cheie între relația dintre profesor și elev. Apropierea nonverbală moderat crescută are efect pozitiv asupra învățării, decât una excesivă sau scăzută.

Profesorii trebuie să folosească anumite tehnici de captarea atenției cu rolul de a asigura interesul acestora pe toată durata lecției. Dintre acestea putem enumera:

Folosirea limbajului verbal

• Glumele sunt soluția cea mai ușor de folosit, pentru ca acestea induc o stare de relaxare, atrăgând după sine bunăvoința copiilor. Se câștigă atenția pentru că, a începe să vorbești despre ceva serios într-un registru hazliu, nu este ceva uzual.
• Prezentarea atipică este o altă modalitate de a câștiga atenția. O prezentare precum: „Bună ziua! Mă numesc…” nu stârnește interesul sau atenția elevilor, însă, doar schimbând topica: “ Ziua bună!” stârnește senzația de nou, fără a deranja. Însă, la fel ca și în cazul glumelor, aceste tehnici trebuie folosite cu măsură.
• Părăsirea subiectului este o tehnică folosită de vorbitorii cu experiență. Dacă în timpul cuvântării, cel care vorbește își „uită” pentru un moment vorba, trecând la alt subiect, interesul elevilor va fi recâștigat.

Folosirea limbajului nonverbal

• Gestica oferă numeroase căi de captare a atenției. O simplă bătaie din palme sau pocnirea degetelor sunt gesturi pe care nu le găsim frecvent la un vorbitor. E important ca gestul să nu fie exagerat, ostentativ sau jignitor și să fie în legătură cu subiectul prezentat pentru a ne se crea contradicții.
• Mimica poate fi folosită când elevii sunt suficient de aproape pentru a putea fi observate trăsăturile profesorului. O încruntare ușoară sau un rictus lejer pot trezi interesul deoarece, în mod frecvent, nu sunt lucruri de dorit într-un discurs.
• Ruperea de ritm atrage atenția copiilor și accentuează importanța anumitor părți ale prezentării.
• Creșterea sau scăderea volumului este modul cel mai facil de atragere a atenției. Volumul ridicat accentuează ceea ce este important de comunicat.
• Tonul poate fi considerat „arma” vorbitorului. Folosind alternativ un ton entuziast și unul calm, putem atrage atenția asupra celui din urmă.
• Momentul de tăcere are rolul de a trezi în rândul elevilor o stare de ușoară neliniște, dând senzația de pierdere a controlului. Elevul devine curios și intrigat dorind să știe ce se întâmplă. Important este ca pauza să nu fie prea lungă pentru că astfel va da senzația de nesiguranță, dar nici prea scurtă, pentru a trezi curiozitatea elevilor.

În concluzie, este important să reținem faptul că aceste tehnici de captare a atenției pot fi folosite împreună, însă cu moderație pentru a-și atinge scopul propus. Ele au rolul de a accentua anumite momente importante ale discursului.

 

Bibliografie:

Pănișoară, I.–O. „Comunicarea eficientă”, Editura Polirom, Iași, 2004;
Chelcea, S. – „Comunicarea nonverbală în spațiul public”, Editura Tritonic, București, 2004.