Motivația școlară

Conceptul de motivație poate fi definit drept un factor intern care influențează comportamentul uman. Numeroși autori susțin ideea care prefigurează motivația ca fiind procesul psihologic care dă comportamentului scop și direcție.

În sensul ei general, noțiunea de motivație a fost introdusă în psihologie la începutul secolului al XX-lea. Termenul de motivație derivă de la adjectivul latin motivus - care pune în mișcare și desemnează aspectul energetic, dinamic al comportamentului uman.

În accepțiunea cea mai largă, motivația reprezintă „ansamblul factorilor dinamici care determină conduita unui individ”, conform autorului Sillamy. (Sillamy, 1996, p.202) O definiție mai completă este cea oferită de Al. Roșca: „Prin motivație înțelegem totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie că sunt înnăscute sau dobândite, conștientizate sau neconștientizate, simple trebuințe fiziologice sau idealuri abstracte“. (Rosca Al. 1943, p.8) Motivația reprezintă conform psihologului Roussel un proces care activează, orientează, dinamizează și menține comportamentul indivizilor spre realizarea unor obiective așteptate. (Roussel, 2000, p.5).

Conform autorului Cloarec, motivația este un proces psihologic și neuropsihologic, oferă energia necesară unei persoane pentru a acționa în interesul său. Motivația conferă trei caracteristici condiției umane: forța, direcție și persistență. În cele din urmă, toată conduita este orientată către o direcție căreia persoana îi atribuie o anumită valoare. (Cloarec, 2005, p.1).

Motivația este procesul care ghidează, conduce și determină preferința persoanei pentru anumite acțiuni sau comportamente. Este o stare interioară a unei persoane ce își inițiază comportamentul pentru a atinge un anumit scop, care odată dobândit va duce la satisfacerea unei dorințe sau necesități. (M.P. Craiovean, 2010).

Putem afirma că motivația joacă un rol important în dezvoltarea cognitivă a elevilor, fiind un factor decizional asupra activitității instructiv-educative.

Factorii care pot influența motivația școlară sunt:

• Atmosfera din sala de clasă în timpul activităților de învățare.
• Atmosfera din timpul pauzelor.
• Relația dintre profesor și elevi, aceștia din urmă fiind mai interesați de procesul instructiv-educativ atunci când profesorul îi apreciază sau stimulează prin laude, încurajări și premii.
• Informațiile, care trebuie să fie adaptate conținuturilor la nivelul lor de înțelegere și percepție.
• Factorii kinestezici, precum obiecte simulatoare ale acțiunii sau exemple practice.

 

Motivația școlară trebuie să fie adaptată nivelului de cunoștințe al elevilor, precum și particularităților de vârste și individuale ale copiilor. Aceasta trebuie să țină cont de asemenea și de idealul educațional. Astfel, principiile după care se ghidează cadrele didactice influențează motivația școlară.

O altă categorie de factori care influențează motivația școlară este cea a principiilor didactice.

1. Principiul însușirii conștiente a cunoștințelor - Se referă la o învățare bazată pe înțelegerea cât mai clară și profundă a materiei. Cu cât elevii vor înțelege mai bine, cu atât vor fi mai interesați, iar învățarea va fi eficientă.

2. Principiul intuiției - Face referire la abordarea învățării ca un proces de cunoaștere, realizat într-un mod intuitiv, senzorial. Cunoașterea didactică trebuie să pornească de la: contactul direct al elevului cu obiectele și fenomenele studiate sau de la contactul mijlocit (atunci când posibilitățile de percepție nemijlocită sunt reduse), prin substitute ale realității (materiale didactice, de tipul planșelor, tablourilor, desenelor, diagramelor, imaginilor proiectate). Spre exemplu la lecția ”Plante”, copiii trebuie să-și planteze propria floare.

3. Principiul accesibilității și individualizării învățării - Face referire la accesibilitatea informațiilor, a metodelor și mijloacelor instruirii, a limbajului și formelor de organizare, etc. Efectele nerespectării acestui principiu sunt: suprasolicitare, plictiseală, dezinteres, stres, neînțelegere, învățare mecanică.

4. Principiul legării teoriei de practică - Este deosebit de important și intens valorificat prin intermediul activităților extracurriculare. Prin intermediul acestui principiu, elevii nu numai că află baza teoretică a unor elemente, dar o pot și pune în practică. De exemplu: pentru a-i învăța care este procesul de preparare al pâinii, elevii pot fi duși la brutărie și să își prepare singuri pâine sub îndrumarea cadrului didactic. La lecția ”Ocrotim pământul”, după prezentarea efectelor devastatoare ale deșeurilor asupra solului, elevii pot merge în natură să adune și să sorteze deșeurile.

5. Principiul sistematizării și al continuității în învățare - Sistematizarea și continuitatea constă în desfășurarea ordonată, logică și pedagogică a conținuturilor predării și învățării pentru că informațiile care se transmit să poată fi integrate în experiența anterioară a elevului. Efectele nerespectării acestui principiu sunt: goluri în cunoștințele elevilor, cunoștințe fragmentate, lipsa posibilității de a face corelații intra/inter disciplinare, insucces școlar etc.

6. Principiul însușirii temeinice a cunoștințelor, deprinderilor și priceperilor - Exprimă cerința însușirii durabile a achizițiilor și deprinderilor, astfel încât să poată fi utilizate atunci când este necesar.

 

Abordarea behavioristă a motivației

Numeroși autori au abordat această problematică, încă de la începutul secolului al XX-lea, de la apariția termenului. Pentru înțelegerea motivației sunt diverse abordări pentru că mulți teoreticieni au dezvoltat propriile opinii și teorii cu privire la motivație. Astfel s-au formulat mai multe teze cu privire la clasificarea motivației. Interesantă este abordarea behavioristă.

Thorndike a afirmat că urmările recompenselor și al sancțiunilor nu sunt aceleași, recompensa fiind mult mai potrivită în activitatea de învățare. Studiile realizate de Thorndike scot în evidență necesitatea de a respecta în activitatea instructiv-educativă anumite condiții: prezența emoțiilor pozitive, a încrederii, crearea unui climat socio-afectiv adecvat, captarea atenției. (Daniela Crețu, 2003 p.30).

În această situație, unii elevi pot simți o repulsie sau o teamă față de o anumită materie din cauza criticilor care le-au fost aduse datorită incapacității de a rezolva sarcinile. Aceste sentimente de teama vis a vis de o numită disciplină în timp pot duce chiar la abandon școlar datorită temei de eșec la care este supus elevul.

Teoria behavioristă susține crearea unei motivații care să fie adecvată vârstei și personalității elevului, de exemplu: unui elev căruia îi place matematica, dar nu îi place să deseneze, îi putem spune că după ce își termină desenul poate exersa mai mult ca de obicei la matematică.

Pentru a-i ajuta să atingă succesul, profesorul trebuie să creeze anumite situații de învățare în care elevii să se simtă încrezători în forțele proprii, învățarea trebuie să conducă la emoții pozitive ca: bucuria, mândria, optimismul.

Această abordare se construiește pe fundamentul deja existent, stimulând încrederea în forțele proprii, extinde cunoașterea și deschide elevului noi perspective în dezvoltarea propriei personalității.