Timpul liber al copiilor stă din ce în ce mai mult în atenția organizatorilor procesului de instruire și de educare în scopul folosirii mai eficiente a acestuia. După munca, elevii au nevoie de joc, de dans, de sport. Valoarea potențial ridicata a timpului liber este generatoare de căutări și de soluții din cele mai diverse. Făcând parte din activitățile extra-curriculare, serbarea este un eveniment de seamă în viața copiilor, dar și a comunității.
Prin specificul lor, serbările reprezintă un nesecat izvor de bucurie și satisfacții, creând buna dispoziție și favorizând dezvoltarea elevilor, atât din punct de vedere psihic, dar și fizic. Experiențele elevului sunt favorizate, valorificate și dezvoltate într-un nou climat stimulativ, în care poate să-și manifeste interesele, să-și exprime impresiile și trăirile, pe baza căutărilor și eforturilor personale, accentual deplasându-se cu preponderență de pe informative pe formative. Serbările copiilor încântă prin farmecul lor, prin prospețimea și candoarea protagoniștilor, prin neîntrecuta spontaneitate și sinceritate, prin naturalețea și firescul comportamentului lor scenic.
Pornind la drum cu poezia, muzica, dansul și veselia, copiii se pun pe șotii, și satirizează pe colegii leneși sau dezordonați, evocă ființe dragi și tradițiile romanilor, se înduioșează de soarta copiilor defavorizați, se bucură de frumusețea anotimpurilor, interpretează personaje. Sub semnul veseliei exprimate prin poezie, cântec și dans, de fiecare dată organizarea și desfășurarea serbărilor a fost și va rămâne un moment unic pentru cea mai importantă investiție a noastră, COPILUL.
În proiectarea scenariului unei serbări trebuie să ia în calcul, pe lângă conținuturi (care trebuie sa fie apropiate experienței de viață a copilului, să răspundă nevoilor sale de cunoaștere, de nou și de frumos) și alte coordonate majore, precum mișcarea, atmosfera de veselie și destindere, de pe o parte, ca și atmosfera încărcată de emoții, ce produce o anumită tensiune interioară fiecărui copil, pe de altă parte.
Serbările desfășurate după anumite reguli, ce asigura îmbinarea armonioasă părților într-un întreg, decorul neobișnuit, costumația copiilor, ținuta sărbătorească, accesoriile necesare, fondul muzical, semnalele sonore, jocul de lumini-reprezintă toate, elemente importante ce contribuie la construirea unor valențe estetice și educative deosebite.
Ocaziile cu care se organizează serbări sunt diverse. Astfel, de 1 Decembrie - Ziua Națională a României, decorul sălii poate primi un aspect festiv, sărbătoresc (steaguri, baloane, imagini reprezentative etc .). Părinții pot participa alături de copii, dansând și cântând melodii populare românești. Altădată, această serbare poate primi caracter de șezătoare, iar sala ar trebui transformată într-un mini-muzeu cu obiecte de artă populară. Pentru toate aceste ocazii, serbarea creează un cadru de realizare a educației non non-formale cu un conținut adaptat nevoilor copilului și pentru eficientizarea învățării.
Privind lucrurile din perspectiva calității și din perspectiva unui cadru didactic modern consideram că nici serbarea nu trebuie lăsată în vechile ei tipare. Constituită ca un mijloc de educație ce acționează pregnant în planul personalității și face apel la toată gama trăirilor afective, lăsând însemnate amprente în planul evoluției generale a elevilor, se impune o nouă abordare a serbărilor în școală. Mini spectacolul - reprezintă un gen de spectacol în care genurile artistice și momentele din program sunt bine articulate. Organizarea unui astfel de program necesită din partea educatorului cunoștințe minimale de regie și scenografie, relevând și capacitatea creatoare a educatorului. Integrarea educatorului în program alături de elevi - în acest mod va fi posibilă o discretă îndrumare din interior, după cum prezența educatorului poate fi și un imbold pentru elevi. Aceștia capătă mai multă siguranță și încredere, realizându-se astfel acea deblocare afectivă necesara în orice activitate din natura artistică și astfel spectacolul câștigă în calitate și în divertisment. Participarea educatorului în organizarea programului serbării este delimitat, în primul rând de nivelul de dezvoltare și de pregătire a elevilor. Astfel, cu cât copiii sunt mai mici, cu atât participarea educatorului la realizarea programului trebuie sa fie mai consistent. Pe măsura ce elevii câștigă experiență vor fi antrenați mai mult în organizarea serbării. Integrarea părinților în program - cu această ocazie, părinții pot fi consultați în privința regiei serbării sau cu ocazia zilei de 1 Iunie, aceștia ar putea să primească libertatea de a regiza singuri spectacolul. Implicarea părinților este oportună din următoarele motive: oferă posibilitatea de a-și descoperi copiii, de a le cunoaște inclinațiile artistice, de asemenea vor învăța să-și aprecieze obiectiv copiii, să dea dovadă de mai mult tact, mai multă răbdare, își pot însuși unele metode noi de lucru cu proprii copii.
Serbarea este un prilej prin care copilul „se pune în valoare”, folosindu-și imaginația, dicția, mimica, siguranța de sine, plăcerea de a apărea în fața publicului. Aceasta stabilește noi tipuri de relații între elevi, pe de o parte, între elevii și adulții participanți, pe de altă parte: relații de colaborare, de prietenie, un climat de încredere și căldură sufletească ce favorizează comunicarea, o bună socializare și integrare în colectivitate și în viața socială.
Bibliografie:
Aldea, G., Munteanu, G.- Didactica educației muzicale în învățământul primar- E.D.P., București, 2001
Ionescu, M., Radu.I.,2004, Didactica modernă, ediția a II a, Cluj-Napoca, Editura Dacia
- Publicat de:
Tcaciuc Carmen-Dana
Profesor înv. primar, la C.Ș.E.I., Suceava.