Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Învățarea matematicii, în special a înmulțirii, este un aspect crucial al educației, formând baza pentru dezvoltarea abilităților matematice viitoare ale elevilor. Însă, modul în care este predată această temă poate varia semnificativ în funcție de metoda de predare utilizată: tradițională sau modernă. Fiecare abordare aduce cu sine atât avantaje, cât și dezavantaje în ceea ce privește stimularea creativității elevilor și a înțelegerii profunde a conceptului de înmulțire.
În cadrul metodelor tradiționale, predarea înmulțirii se concentrează adesea pe repetiție și memorare. Elevii sunt expuși la tabele de înmulțire și sunt așteptați să le memoreze. Chiar dacă această metodă poate fi eficientă pentru înțelegerea rapidă a faptelor aritmetice de bază, poate să nu ofere suficient spațiu pentru dezvoltarea creativității. Elevii pot să nu-și dezvolte înțelegerea profundă a conceptelor matematice sau abilitățile de rezolvare a problemelor în contexte reale.
În contrast, metodele moderne de predare a înmulțirii pun un accent mai mare pe înțelegerea conceptuală și pe aplicarea practică. Aceste metode încurajează elevii să exploreze diferite strategii de rezolvare a problemelor și să gândească critic în timp ce își dezvoltă abilitățile de înmulțire.
Învățământul primar este etapa crucială în formarea de baze solide pentru cunoaștere și dezvoltarea copiilor. De-a lungul timpului, au fost dezvoltate și implementate atât metode tradiționale, cât și moderne pentru a asigura o educație eficientă și adecvată. Acest referat explorează diferențele dintre aceste două categorii de metode și impactul lor asupra procesului de învățare în învățământul primar.
Metode tradiționale
Metodele tradiționale de predare includ lecții frontale, unde profesorul este centrul atenției și transmite informațiile elevilor prin expunere orală și lectură. Alte metode tradiționale includ utilizarea manualului școlar ca resursă principală, împreună cu exerciții practice și teste scrise. Aceste metode au fost fundamentale în educația timpurie și au servit drept modalități eficiente de transmitere a cunoștințelor de bază.
Metodele tradiționale în învățământ includ abordări și tehnici care au fost folosite de-a lungul timpului pentru a preda și învăța diferite materii și concepte. Acestea pot include:
A introduce realitatea existenței în universul cunoașterii elevului prin intermediul literaturii pentru copii, înseamnă a utiliza ca modalitate limbajul metaforic al poeziei, descrierii, povestirii, etc.
Cele mai accesibile sunt poeziile despre natură și viețuitoare care se constituie într-o parte acceptată și îndrăgită de copii.
La începutul perioadei școlare, la clasa pregătitoare, se inițiază elevul în audierea unor poezii-numărători, poezii-joc, cu conținut accesibil, cu rime care facilitează memorarea. Mai târziu, conținutul este mai bogat în idei, mesajul este mai concludent. Astfel în textele prezentate elevii regăsesc lumea viețuitoarelor, lumea plantelor ața cum au perceput-o în realitate.
De exemplu din poezia „Fapte bune” de Victor Tulbure elevul află că vârsta lui este potrivită pentru a-și manifesta comportamente pozitive față de elementele vii ale mediului înconjurător. Când este explicat conținutul poeziei se extrag mesajele desprinse sub forma unor îndemnuri. Îndemnurile pe care le învață din această poezie: „Hrănește porumbeii!”, „Salvează albina de la înec!”, „Udă floarea!”, „Ocolește mușuroiul de furnici!”, „Să nu tragi pisoii de coadă!”.
Poezia „Nelu” de Elena Farago prezintă două personaje care sunt ușor identificate de elevii la vârstă școlara: mama și Nelu, iar acțiunea prezentată este simplă. Comportamentul copilului care se desprinde din textul poeziei este acela că: „Nelu face firimituri pentru puii de rândunică.” Această poezie întărește atitudinea pozitivă a copiilor față de păsări, atitudine care trebuie să se manifeste mai ales față de acelea care stau peste iarnă la noi în țară și care sunt nevoite să înfrunte condițiile grele.
Impactul aplicării metodelor activ-participative asupra dezvoltării creativității la elevii de clasa pregătitoare
Impactul metodelor activ-participative asupra dezvoltării creativității la elevii de clasa pregătitoare este un subiect de mare interes în domeniul educației. În ultimele decenii, există tot mai multe dovezi că aceste metode nu numai că îmbunătățesc procesul de învățare, dar și stimulează creativitatea și gândirea critică a copiilor.
În clasa pregătitoare, copiii sunt la începutul călătoriei lor în lumea educației formale. Este un moment crucial în care se dezvoltă fundațiile cognitive, sociale și emoționale ale unui copil. Utilizarea metodelor activ-participative în acest stadiu poate avea multiple beneficii asupra dezvoltării lor, inclusiv în ceea ce privește creativitatea.
O astfel de metodă este învățarea prin joc, care este esențială în clasa pregătitoare. Prin intermediul jocului, copiii sunt implicați activ în procesul de învățare și sunt încurajați să exploreze, să experimenteze și să-și folosească imaginația. De exemplu, prin jocuri de rol, copiii își pot dezvolta creativitatea prin crearea și interpretarea unor scenarii diverse, ceea ce îi ajută să-și extindă gama de gândire și să-și dezvolte abilitățile sociale.
Pe întregul său parcurs, lecția, a experimentat modificări aduse de necesități și de perioade, păstrându-și însă esența și având în vedere obiectivele procesului de învățământ. Formele pe care aceasta le-a acoperit au păstrat vii relațiile dintre profesori și elevi, devenind din ce în ce mai interactivă, lăsând în urmă lecțiile anoste, monologate și uniforme.
Instruirea tradițională reprezintă baza sistemului de învățământ, fără de care nu ar fi posibilă descoperirea metodelor și a mijloacelor moderne. Aceasta încurajează întrecerea între elevi cu scopul formării unui clasament. Competiția dezvoltă spirit competitiv copilului și pregătește elevii pentru viață, dar, poate crea comportamente agresive, lipsă de comunicare între colegi, excluderea nedreaptă a unora dintre aceștia, dezvoltă egoismul și crește anxietatea și frica de nereușită. (Căvescu Cristina, 2017) Avantajele acestui tip de instruire vin de la faptul că copiii rămân în contact fizic cu învățătorii, astfel încât le pot pune întrebări direct și pot obține răspunsuri care să le satisfacă curiozitățile imediat și pot dezvolta prietenii cu colegii lor. Profesorii își pot cunoaște mai bine elevii astfel încât își pot concentra atenția pe cei ce au un ritm mai lent de asimilare al informațiilor, iar procesul de evaluare poate fi unul mai eficient dacă are loc într-un cadru tradițional. Mai mult decât atât, școala tradițională vine cu experimentarea directă a diferitelor activități, care nu pot fi posibile în mediul online, oferind cunoștințe practice despre diferite subiecte prin pregătirea în diverse domenii. (XXX, f.a.)
Această cercetate are ca subiect principal rolul parteneriatului dintre școală și familie în procesul instructiv-educativ, temă care a fost îndelung analizată de Ion Albulescu, Constantin Cucoș și Alois Gherguț. Subiectul evidențiază importanța existenței parteneriatului școală-familie, în vederea dezvoltării și maturizării copilului, a formării atât a personalității, cât și a concepției acestuia despre lume și despre sine. Dacă familia îl îndrumă cu tact și înțelepciune pe copil, dacă îi stimulează creativitatea, responsabilitatea și libertatea, doar așa îi poate asigura educația într-un mod benefic.
În introducere, parteneriatul cu familia reprezintă o colaborare între cadrele didactice și părinți în vederea îmbunătățirii procesului instructiv-educativ și, implicit, a performanțelor școlare ale elevilor. În acest parteneriat, ambii parteneri au un rol esențial: profesorii asigură procesul de predare-învățare, iar părinții sprijină și completează acest proces în mediul familial.
Consider că această cercetare prezintă interes pentru cadrele didactice, deoarece se conturează importanța relaționării dintre cadrul didactic și familie, precum și pentru a preciza atribuțiile fiecărei clase (familie-școală). În societatea actuală este absolut necesar să existe o colaborare între cadrul didactic și familie, de aceea această temă este esențială în vederea expunerii sarcinilor, atât ale familiei, cât și ale școlii.
Cercetarea este structurată în două capitole, fiecare având mai multe subcapitole. Primul capitol se numește: „Importanța cadrului didactic și a familiei în procesul educației de calitate a elevilor”, în cadrul căruia sunt urmărite următoarele subcapitole: „Rolul cadrului didactic în procesul instructiv-educativ” și „Rolul familiei în procesul educației”. În capitolul al doilea, „Relația dintre școală și familie în educația copilului”, sunt urmărite următoarele subcapitole „Forme moderne și importante de organizare (instituționalizată) a educației părinților”, „Forme concrete de colaborare cu părinții”, „Relația dintre școală și familie în contextul pandemic”.