Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Programul Step-by-Step este un model creat ca un răspuns serios la marile schimbări ce se petrec în societate. Necesitatea unei schimbări în învățământ este de neînlăturat, dacă luăm în considerare fluxul de informație din viața cotidiană, schimbările atribuțiilor din instituțiile tradiționale și noile descoperiri privind activitatea mentală. Aceste fapte sunt într-un contrast absolut cu modelul uzinal al învățământului. În fabricile tradiționale produsele sunt obținute pe o linie de asamblare conform unui program exact, iar produsul final este combinația dintre părțile componente identificabile, care sunt realizate cu materiale și metode prescrise.
Programul Step-by-Step promovează educația centrată pe copil, predarea orientată după nevoile și interesele acestuia, individualizarea pregătirii, învățarea organizată în centre de activitate, implicarea familiei și a comunității în procesul educației școlare, respectarea și aprecierea diversității umane, susținerea incluziunii copiilor aparținând grupurilor defavorizate.
Sarcina de bază a educației este dezvoltarea și structurarea capacităților creative existente în fiecare elev, astfel încât activitatea individuală să devină, în mod automat, activitate creativă. Cu siguranță nu vor exista ghiduri care să ne învețe cum să fim creativi sau ce avem de făcut în etapa următoare. Totuși, există anumite metode care ne pot călăuzi în schimbarea noastră și în dezvoltarea creativității elevilor noștri. Aceste metode sunt unele generale, se pot aplica în majoritatea situațiilor create, cu ajutorul lor se pot rezolva o sumedenie de probleme, legate de creativitate.
Condițiile reușitei aplicării acestor metode sunt determinate de modul lor de utilizare. În acest sens, este nevoie de eliminarea temerilor elevilor legate de actul evaluativ, încrederea lor în forțele proprii, curiozitate și curaj atât din partea profesorului, cât și din partea elevilor, posibilitatea de a lucra în grup. Un aport semnificativ îl au părinții, care pot să încurajeze sau să descurajeze profesorul, prin atitudinea lor față de educația copilului.
În procesul dezvoltării atitudinii creatoare al elevului, o importanță deosebită o are încurajarea acestuia să lucreze și să gândească independent, să elaboreze propriile opinii și proiecte și să scape de ideea că în școală totul este dirijat și controlat de profesor.
Metodele care au fost elaborate în vederea cultivării creativității elevilor au la bază condiția, ca aplicarea lor să se realizeze în activitățile pe grupe, deoarece grupul reprezintă, în multe dintre situații, un stimul pentru individ, îl eliberează de barierele lui interioare. Tehnicile de grup au înregistrat rezultate semnificative în stimularea creativității elevilor.
Stilurile parentale, reprezintă este o mare provocare deoarece impactul pe care îl dețin asupra sănătății psihologice a copiilor este major. Cercetările au indicat existența a două elemente principale în baza cărora pot fi definite stilurile parentale, respectiv căldura și controlul.
Căldura părintească reprezintă capacitatea de a fi apropiat din punct de vedere afectiv de copil, de a-i oferi atenția necesară asupra nevoilor și la emoțiilor și de a-i arăta zilnic aceste aspecte. Controlul parental cuprinde comportamente de disciplină cum ar fi învățarea copiilor de a acționa conform regulilor, setarea limitelor într-un mod solid, dar în același timp emoțional neutru, având așteptări specifice vârstei copilului.
Chiar dacă principalul rol al părinților este acela de a influența, supraveghea și totodată învăța copiii, aceștia aleg de cele mai multe ori modalități diferite pentru a le pune în practică. Există părinți care doresc să dețină un control absolut asupra copilului, și pun presiune pe aceștia constant, de cealaltă parte sunt părinții care se mulțumesc să îndeplinească doar sarcinile elementare ale unui părinte.
Cercetătorii în domeniul științelor educației, au evidențiat importanta calității experiențelor din perioada timpurie, pe care cei mici o au alături de părinți și care sugerează o vulnerabilitate crescută la copiii cu relații disfuncționale cu părinții.
Jocul e înțelepciunea și iubirea copiilor. Câtă limpezime e în ochii acestora! Sufletele lor își doresc pace în lume și dreptate, familii fericite, iubire între oameni și nu visează în zadar visează în zadar.
Fiind o temă deosebit de importantă, joaca este unul dintre primele moduri prin care copilul învață. Astfel, ea nu apare doar în literatura română, ci și în cea universală. Scriitori renumiți au cântat-o cu nostalgie în operele lor: Ion Creangă în „Amintiri din copilărie”, Ion Barbu în „După Melci”, Mark Twain în „Tom Sawyer”.
În opera „Amintiri din copilărie”, scriitorul humuleștean Ion Creangă povestește copilăria copilului universal, Nică fiind personajul în care se ascunde tipul copilului de oriunde și de oricând. Întâmplările în care este implicat eroul nu mai sunt simple pozne ale unei vârste, ci ilustrează un proces de cunoaștere și de formare.
Actul de cunoaștere e restrâns, într-o primă etapă, la zona casei părintești și a satului deschis fiind, ulterior, către o lume tot mai depărtată, simbol al necunoscutului: Broșteni, Fălticeni, Socola. Pentru Nică, natura și satul sunt simbolurile copilăriei, ale unei lumi arhaice, dar și magice, cu datini și obiceiuri păstrate încă de la începutul lumii. Natura experiențelor personajului se schimbă nu numai pe măsură ce acesta se depărtează de locul nașterii, prin dislocare în spațiu, ci și odată cu trecerea timpului, care, pe nesimțite, îl scoate din copilărie spre a îl aduce în adolescență.
- Studiu de caz -
În practica educațională curentă, de cele mai multe ori, din păcate, profesorii ignoră cazurile de comportamente defectuoase care nu implică și probleme disciplinare, mulțumindu-se cu faptul că elevul este liniștit și nu deranjează ora. Sub aparenta liniște a elevului se pot ascunde frustrări mari, percepții greșite față de rolul formativ al școlii, sau probleme de sănătate, care nerezolvate la timp conduc spre eșec școlar, abandon școlar și eșec social.
Este de datoria cadrelor didactice să descopere la timp astfel de comportamente, să investigheze astfel de cazuri și să găsească cele mai potrivite soluții pentru rezolvarea lor. Fiecare copil aflat într-o astfel de situație de risc merită să fie ajutat. Doar în felul acesta învățământul românesc își dovedește valoarea formativă, își îndeplinește misiunea, își recâștigă reputația și încrederea societății.
Descrierea cazului ipotetic pe care vreau să-l supun atenției:
În clasa doamnei X, Corina se arată a fi o elevă foarte docilă. Ea nu deranjează pe nimeni și socializează puțin cu ceilalți. Dar, în ciuda tuturor eforturilor, dascălul nu reușește să o facă să participe la activitățile din clasă. Corina nu face aproape deloc progrese pe plan școlar, ea nu face deloc eforturi și nu termină niciodată ce i se dă de lucrat. Ea se mulțumește doar să fie prezentă.
Toți copiii sunt artiști, problema este cum să rămâi artist odată ce crești (Pablo Picasso)
În ultimii ani, școlii i-a revenit sarcina de a dezvolta autonomia și creativitatea școlarului, dar în funcție de modalitatea în care este organizat procesul de învățământ acesta poate duce atât la dezvoltarea unei gândiri creative, cât și inhibarea școlarului.
La copii, imaginația despre lume este foarte creativă. În educație, creativitatea este privită cu neplăcere de unele cadre didactice, deoarece merge împotriva rezultatelor dorite de sistem. Procesele învățământului românesc sunt în mare parte gândite astfel încât să-i facă pe tineri să treacă prin niște examene. Asta înseamnă determinarea acestora să dea răspunsul dorit de examinator, nu cel creativ, nu cel original, astfel creativitatea fiind inhibată sau chiar sancționată. Creativitatea nu este ceva ce poate fi învățat, însă poate fi exersat și dezvoltat, iar în funcție de mecanismele noastre de utilizare a cunoștințelor și de memorare, ne îmbogățim stocul de idei, din care reies concepte noi.
Rolul școlii este deosebit de important deoarece este una dintre principalele modalități pe care o utilizează omenirea în stimularea creativității. Părinții trebuie să acționeze în aceeași direcție cu școala, deoarece ceea ce învață elevul la școală poate pune acasă în practică cu ușurință cu ajutorul și susținerea părinților. Aceștia trebuie să știe că autoritatea excesivă blochează dezvoltarea copilului. Nivelul de creativitate pe care școlarul mic îl poate atinge este nivelul creativității inventive, care este caracterizat prin capacitatea superioară de a percepe relații noi și neobișnuite între elemente care înainte apăreau izolat. Școlarul mic poate anticipa, coordona sau modifica dezvoltarea unui domeniu din artă, știință etc.