Abordarea constructivistă a instruirii în învățământul primar, în cadrul ariei curriculare Limbă și comunicare

Motivarea alegerii temei

„Învățarea este un proces activ, informația poate fi impusă din exterior, dar nu și înțelegerea; aceasta trebuie să vină din interior. Învățarea este determinată de o interacțiune complexă între cunoașterea existentă a subiecților, contextul social și problema de rezolvat. Instruirea se referă la asigurarea subiecților cu o situație de colaborare în care ei să aibe atât mijloacele, cât și oportunitatea de a construi o nouă înțelegere.” (Eugen Noveanu, 1999)

Această paradigmă încurajează preluarea controlului de către elev în timpul învățării, încurajează cunoașterea individuală, automatizarea procesului de construire a cunoștințelor și ancorarea experiențelor de învățare în situații reale, de viață. Învățarea este deci, un proces activ de construire a acestei realități, și nu o simplă achiziție prin transmitere, explicare, demonstrare sau receptare. Elevul are un rol pro activ, el ajunge să-și definească treptat propriile interpretări în demersul de construire a cunoștințelor. Predarea pune la încercare semnificațiile elevului.

Curriculumul și instruirea sunt centrate pe elev, utilizându-se strategii active și interactive. În scopul formării capacităților de gândire, accentul cade pe capacitatea de investigație, de rezolvare a problemelor, de gândire critică, de evaluare și autoevaluare. Învățarea depinde de calitatea experiențelor anterioare ale elevului, de contextul în care se produce experiența de învățare.

Profesorul îndeplinește diferite roluri: planifică și organizează activitățile instructiv-educative, coordonează și motivează elevii, evaluează activitățile, care permit intervenția asupra mediului și apariția conflictului socio-cognitiv. Un rol important îl deține motivația intrinsecă ca rezultat al valorificării experiențelor elevului, al demonstrării utilității practice a celor ce se învață, a relației profesor-elev. Comportamentul este analizat din perspectiva construcției mentale a învățării și a capacităților implicate în rezolvarea de probleme.

Abordarea constructivistă în elaborarea strategiilor de instruire are în vedere următoarele aspecte: învățarea prin cooperare, interacțiunea socială, perspectiva multiculturalității în instruire, abordarea integrată, contextualizarea învățării, evaluarea centrată pe competente, pe capacitatea de rezolvare de probleme diverse.

Motivul pentru care am ales această temă este că: avem nevoie de elevi care gândesc, care caută singuri soluții și au capacitatea de a prelucra informația primită, nu doar de simpli receptori, astfel se impune trecerea de la stocarea informației la prelucrarea logică, astfel încât aceasta să-și găsească utilitatea.

Prin intermediul acestei lucrări dorim să oferim posibilitatea colegilor profesori de a proiecta activitățile didactice după modelul constructivist, pentru că acesta nu renunță la rolul activ al profesorului sau la cunoștințele sale de expert în educație. Constructivismul ajută elevii să-și construiască cunoașterea, furnizând următoarele instrumente ale cunoașterii: activități de rezolvare a problemelor, activități bazate pe investigarea realității, pe baza cărora elevii pot formula propriile idei, pot trage concluzii, își pot dezvolta cunoașterea într-un mediu de învățare bazat pe colaborare. Proiectarea constructivistă respectă un ansamblu de principii specifice, oferă libertate, autonomie, creativitate, reprezentând un pas important în conceperea și organizarea unei activități în care elevul este actor și constructor al propriei învățări.

Învățarea școlară se realizează prin interrelația funcțiilor și proceselor psihice cu accent predominant pe procesele psihice cognitive. În procesul de instruire este esențială activizarea elevului, aici intervenind învățarea prin descoperire, astfel asigurând motivația necesară procesului de învățare.

„Educația ar fi mult mai eficientă dacă scopul acesteia ar fi ca la ieșirea din școală, fiecare copil să conștientizeze cât de multe lucruri nu știe și să fie cuprins de o dorință permanentă să le afle”- William Haley

 

Abordarea constructivistă a instruirii – exemplificare ( textul „ghiocelul”, după Hans Christian Andersen

Elevii sunt invitați să urmărească și să intoneze cântecul „Flori de primăvară”, (elevii cântă, vizualizează imagini cu flori/ peisaje de primăvară, citesc versurile cântecului de pe ecran). Reprezentările multiple facilitează construcția înțelegerii și răspund nevoilor specifice de învățare ale elevilor. După încheierea cântecului, se deschide plicul cu mesajul Ghiocelului. Li se prezintă elevilor mesajul invitației, peisajul cu florile primăvara și tema pe întreaga zi.

Brainstorming:

Spuneți tot ce știți despre ghiocel. Aceasta metodă determină o abordare pluridisciplinară, elevii devin conștienți de propria lor gândire, își folosesc cunoștințele anterioare ca suport pentru înțelegerea celor studiate, își folosesc limbajul propriu, se sporește interesul prin conștientizarea a ceea ce se studiază. Adresez o întrebare pornind de la titlul textului (până să deschidă manualul la pagina cu textul). Despre ce credeți că este vorba în text? Ce vă faceți să credeți asta? Se stimulează reflecția și gândirea intuitivă; se mobilizează capacitățile intelectuale ale elevilor (răspunzând la întrebările ce și de ce); conștientizarea a ceea ce se va studia.

Explozia stelară:

Solicit formularea de întrebări, respectiv răspunsuri pe baza celor scrise pe vârfurile stelei pentru verificarea înțelegerii textului (Cine?, Ce?, Cum?, Unde?, Când?). Cu ajutorul acestei metode elevii reformulează cu propriile cuvinte (prin întrebări și răspunsuri) informațiile din text, schimbul de idei permite ca clasa să devină o comunitate de învățare.

Se solicită să completeze Jurnalul dublu de intrare pornind de la fragmentul care i-a impresionat cel mai mult. Elevii stabilesc o legătură strânsă între text și propria lor viață/ experiențe. Metoda presupune o sarcină de lucru cu final deschis, care implică învățarea prin descoperire și care pune accentul pe activități mentale de tip superior. În final, elevii sunt solicitați să realizeze un desen legat de fragmentul care le-a plăcut cel mai mult sau ghiocelul (abordare interdisciplinară).

 

Concluzii și implicații

Un merit deosebit îl are Piaget în sublinierea faptului că „gândirea copiilor este calitativ diferită de cea a adulților și, din acest motiv apare nevoia centrării predării pe copil și adaptării sarcinilor de învățare la nivelul cognitiv al copilului” (Sălăvăstru D., 2009, p.69). Pentru rezolvarea acestei probleme fiecare cadru didactic trebuie să aleagă cele mai eficiente metode didactice, ținând seama de stadiul dezvoltării capacității cognitive a copilului. Un alt aspect important este rolul activ al copiilor în învățare. Cerința implicării active a elevului într-un mediu stimulator, cu materiale și activități variate îi oferă acestuia condiții optime pentru învățarea prin descoperire. Profesorul trebuie să stimuleze și să favorizeze procesele de autoconstrucție, învățându-l pe elev să gândească, să experimenteze si să valorizeze aspectele operative ale gândirii.

Scopul acestei cercetări experimentale a fost de a studia impactul abordării constructiviste asupra performanțelor școlare, având ca premisă ideea că învățarea autentică nu se reduce la transmitere de noi cunoștințe, aceasta implicând un proces activ de construcție cognitivă, realizat prin interacțiunea directă cu mediul și cu cei din jur.

În stimularea și dezvoltarea construcției mintale prin intermediul orelor de Comunicare în limba română am ținut cont de utilizarea unor metode, procedee și tehnici specifice manierei constructiviste.

Metodele de predare-învățare în manieră constructivistă au în vedere psiho-logica, care include reflecția și auto-reflecția asupra stilurilor de construcție a realității asupra experiențelor care facilitează învățarea, logica conținutului, care accentuează compatibilitatea noilor conținuturi deja existente și logica comportamentală, având în vedere autenticitatea contextelor de învățare, aplicabilitatea și viabilitatea celor învățate.

Instruirea constructivistă presupune „alcătuirea unui mediu propice învățării, schimbarea de perspectivă, pregătirea materialelor pentru canale diferite de învățare, crearea de situații sociale în care se învață de la alții și împreună cu ei, dar este în același timp și o observare în care elevii își construiesc propria realitate și cum își definesc conținutul învățării. De asemenea instruirea este concentrarea atenției asupra lucrurilor uitate” (Siebert, H.,2001, p.54).

Evaluarea este una dinamică, în care performanța elevului evaluat este ghidată de un alt elev, în scopul determinării potențialului individual de dezvoltare, pe baza căreia copilul evaluat poate profita prin instrucție și asistență.

Analiza statistică a rezultatelor obținute de elevii grupului experimental și a celui de control au confirmat ipoteza generală a cercetării: dacă intervenim asupra învățării elevilor cu un mod de abordare constructivist, folosind metode diverse, inclusiv cele ale gândirii critice, care încurajează încercările elevilor în analiza și explorarea conținuturilor învățării, atunci elevii vor obține progrese semnificative în învățare și performanțe școlare ridicate.

Datele rezultate din studiul cercetării experimentale conduc la unele concluzii întrevăzute pe parcursul interpretărilor: proiectarea și implementarea strategiilor didactice bazate pe investigație, explorare, reflecție asupra învățării, interacțiunea socială (precum: metode ale gândirii critice, problematizarea, învățarea prin descoperire, rezolvarea de probleme, metoda proiectelor, învățarea prin cooperare, determină o creștere semnificativă a performanței școlare; valorificarea experiențelor anterioare ale elevilor în procesul de predare-învățare, ca bază pentru generarea de noi experiențe de învățare, sporesc interesul pentru învățare; prin intermediul conflictului socio-cognitiv elevii sunt angajați în experiențe care evidențiază anumite contradicții cu cunoștințele anterioare, stimulând investigația, formularea de ipoteze, dezbaterea; folosind o abordare integrată a instruirii elevii devin conștienți de propria lor gândire și se sporește interesul prin conștientizarea a ceea ce se se studiază. Prin exerciții bine alese, prin utilizarea metodelor și tehnicilor specifice abordării constructiviste, profesorul încurajează elevii să aibă atitudine pro activă în stabilirea scopurilor, conținuturilor, situațiilor, strategiilor, prin interpretări, ipoteze înțelegere.

Pe măsură ce elevii își testează înțelegerea, aceștia își vor revizui și adânci cunoașterea. Date fiind tendințele spre o societate mai deschisă, trebuie accentuate formele de învățare, care să permită elevului să înțeleagă, modificările din mediu, crearea de noi cunoștințe și modelarea propriului destin. Trebuie să răspundem noilor provocări prin promovarea învățării in toate aspectele ei, prin stimularea proceselor locale sau globale de conceptualizare prin construirea unui nou sistem de învățare.

 

Bibliografie:

Albulescu, I. (2009). Pragmatica predării. Activitatea profesorului între rutină și creativitate. Pitești: Editura Paralela 45.
Bocoș, M. (2013). Instruirea interactivă. Iași: Polirom.
Cerghit, I. (2006). Metode de învățământ, Ediția a IV-a. Iași: Polirom.
Ciolan, L. (2008). Învățarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar. Iași: Polirom.
Joița, E. (2006). Instruirea constructivistă – o alternativă. Fundamente. Strategii. București: Aramis.
Joița, E. (2008). A deveni profesor constructivist. București: E.D.P.
Joița, E. (coord.). (2007). Formarea pedagogică a profesorului. Instrumente de învățare cognitiv-constructivistă. București: Aramis.
Neacșu, I. (1990), Instruire și învățare. Teorii. Modele. Strategii, București: Ed. Științifică.
Norel, M. (2010), Metodica predării limbii și literaturii române în învățământul primar, București: M.E.C.
Oprea, C-L. (2007). Strategii didactice interactive. București: EDP.
Panțuru, S., Voinea, M., Necșoi, D., (2008). Teoria și metodologia instruirii. Teoria și metodologia evaluării. Brașov: Editura Universității Transilvania din Brașov.
Potolea, D., Neacșu, I., Iucu, R. B., Panișoară, I.-O. (coord.). (2010). Pregătirea psihopedagogica. Manual pentru definitivat si gradul didactic II, Iași: Polirom.
Siebert, H. (2001). Pedagogia constructivistă. Bilanț al dezbaterii constructiviste asupra practicii educative. Iași: Institutul European - Traducere de Lazăr, A. w.w.w. didactic.ro.