Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Evaluarea este o parte integrantă a curriculum-ului nostru, între care există o relație ierarhică. Pentru a demonstra funcționalitatea relevantă a planului nostru, trebuie să îl evaluăm. Prin evaluare, primim acel feedback cu privire la măsura în care ne-am atins obiectivele din programa școlară. Dacă cumva, nu am reușit să ne atingem obiectivele în mod condiționat, vom învăța din rezultatele obținute și ne vom ajusta metodele și strategiile în mod corespunzător.
Cu siguranță toată lumea a avut vreodată un moment în care un educator l-a rugat să răspundă sau a avut loc un test scris și inima lui a început să bată mai violent și a simțit cel puțin un simptom de anxietate. Un elev se poate simți anxios atunci când este evaluat, mai ales dacă această evaluare se face într-un mod necorespunzător. Din ce în ce mai multe sunt necesare în școală, conform reglementărilor curriculare, copilul poate simți că, pe lângă prea multe cerințe, nu poate îndeplini toate cerințele și nu este capabil să îndeplinească toate sarcinile într-un interval de timp relativ mic. Aceasta este una dintre cele mai mari dificultăți din viața elevilor, pe care noi, învățătorii, trebuie să le ajutăm să le depășească. De fapt, copiii nu se tem de evaluarea în sine, ci de sentimentul de anxietate care o înconjoară, care are atât factori interni, cât și externi. Factorii externi includ teama de opiniile celorlalți, constrângerea bolnavă de a se conforma, temele acumulate etc., iar factorul intern este lipsa motivației, efectul nociv al perfecționismului, pentru care se teme în mod constant că nu va performa perfect și, prin urmare, va provoca dezordine, în special pentru el însuși etc.
Noțiunile de teorie literară sunt foarte importante pentru formarea competențelor de comunicare orală și scrisă, având valoare culturală și estetică. Cunoscându-le foarte bine, elevii le pot utiliza în diverse compuneri școlare, concursuri și activități extrașcolare. Familiarizarea cu aceste noțiuni începe de la clasele primare, fără a fi definite sau formate într-un proces conștient.
Formarea noțiunilor de teorie literară este un proces complex care trebuie să țină cont de schimbările produse, adaptându-se în funcție de vârstă, de nevoile sociale și personale ale elevilor. Așa cum lectura textelor este esențială, stăpânirea unui corpus de noțiuni nu poate fi neglijat în formarea competențelor specifice, alcătuind instrumentele lecturii autentice.
Elevii claselor primare intră în contact cu unele noțiuni, învățând să diferențieze textul narativ de cel descriptiv și să intuiască rolul expresiv al unor figuri de stil și imagini artistice. Noțiunile de teorie literară sunt folosite în lecții specifice și este important ca fiecare termen să fie explicat și definit pe baza genului proxim și a diferenței specifice.
Pentru cei mai mulți dintre copii, poveștile sunt o parte semnificativă din copilăria lor. Pe lângă partea formativă și ludică, personajele poveștilor reprezintă modele de urmat în viață, astfel fetele se imaginează o Cenușăreasa sau Albă-ca-Zăpada, băieții un Făt-Frumos, fie modele de evitat, precum zmei sau vrăjitoare.
Copilul preia modele din poveștile care i se citesc sau din cărțile pe care le lecturează. El este deschis spre frumos, însă acesta trebuie să se prezinte potrivit puterii sale de înțelegere. El este guvernat de curiozitate, dorind să afle tot și toate, fiind atras mai puțin de conflictele psihologice.
Basmele stimulează procesele cognitive și afective ale copiilor, având astfel o mare valoare formativă, și contribuie la crearea trăsăturilor de caracter. Evoluția succesivă și imprevizibilă a pățaniilor le dezvoltă atenția și memoria, imaginația dar și spiritul de observație. Ascultându-le sau citindu-le, cei mici își exersează atenție urmărind situația tensionată și peripețiile narate.
Problematica majoră a existenței este dată de însăși conținutul lor, prezentat totuși sub o formă accesibilă celor mici: nașterea și moartea, bogăția și sărăcia, timpul și spațiul ș.a. Cu ajutorul basmelor și înțelegând conflictul dintre cele două puteri care sunt prezentate în basm, copiii își construiesc reprezentări despre dreptate, curaj, cinste, vitejie, hărnicie, bunătate etc.
Motivația este un proces psihic, un factor prin care determină organismul să acționeze și să urmărească anumite scopuri. Totodată, ea este și o sursă de activitate având un rol important în activitatea de învățare a elevului și oferă mai multă energie necesară pentru a duce sarcinile la îndeplinire.
Este una dintre cauzele pentru care elevul învață sau nu învață iar formarea acestuia fiind una dintre problemele fundamentale ale școlii, una dintre cele mai dificile sarcini cu care se confruntă un profesor. Teoreticieni au relatat faptul ca motivația este fundamentul pe care se construiește succesul educațional.
Multe idei despre rolul și importanța motivației în educație tind să o portretizeze ca o formă a calității personale. În fiecare clasă, motivația elevilor este primordială pentru un profesor pentru ca acesta să poată menține o constantă ordine în comportamentul acestora. Fiecare clasă și elev are o alcătuire diferită iar nevoile și atitudinile lor sunt diferite. Un elev poate fi motivat intrinsec, ceea ce înseamnă că motivația provine din interesul propriu dar și extrinsec, aceasta însemnând că dorința elevului de a reuși este alimentată din dorința de a atinge un anumit scop, ca de exemplu promovarea clasei sau a unor examene.
Stimularea și dezvoltarea gândirii creatoare a elevilor prin rezolvarea problemelor de matematică
„Intrarea în țara cunoașterii se face pe podul matematicii”, spune prof. univ. Ștefan Bârsănescu. De aceea, cultura științifică matematică a devenit un element de bază al culturii omului modern, cultura generală a oricărui cetățean trebuind să cuprindă cunoștințe matematice de un nivel tot mai înalt.
Așadar, matematica nu este numai o știință, o simplă știință. Matematica este mai mult decât atât, este un act de cultură deoarece cu matematica se ocupă și micii matematicieni, nenumărații matematicieni mici, care nu creează obligatoriu opere fundamentale, dar prin rezolvarea unei probleme elementare, ei trăiesc un act de creație propriu-zisă.
Existența umană, experiența, viața presupun elaborarea unor multiple și complexe relații, aprecieri de diferite niveluri, presupun activitatea gândirii, care este stimulată și ajutată în mare măsură de matematică. Ritmul crescând al competiției în toate domeniile: tehnico-industrial, științific, cultural, economic ne obligă să gândim repede și mai ales să gândim corect. Tot efortul omenesc, de-a lungul secolelor a fost îndreptat spre prelungirea posibilităților de acțiune în toate direcțiile indicate și în multe altele. Automobilul pe uscat, vaporul pe apă și avionul în aer se deplasează în locul omului și pentru om, din ce în ce mai repede, ne fac să economisim timp și energie. Telefonul și apoi radioul ne permit să auzim de la orice distanță. Televizorul ne permite să vedem oricât de departe. Ce ne ajută să gândim mai repede decât o facem deja și mai ales fără să facem erori în decizii? Răspunsul este cunoscut de multă vreme. Este vorba de ansamblul de metode, de reguli de calcul ale gândirii, de concepte, de fapte, care se numește matematică.
„Educația trebuie să se facă gradat”, recomanda Aristotel, înțelegând prin aceasta adecvarea ei la particularitățile de vârstă ale celor educați.
„Începeți, dar, prin a va studia mai bine elevii, căci , desigur, nu-i cunoașteți deloc” îndemna J.J Rousseau pe educatori în prefață romanului psiho-pedagogic „Emil” iar Usinski consideră că „pedagogia fără psihologie este o simplă culegere de reguli și rețete”.
Metodele cu ajutorul cărora realizează învățătorul cunoașterea elevilor sunt cele tratate în manualele și cursurile de psihologie și pedagogie: observația, experimentul, testele, convorbirea, chestionarele, studiul produselor, activitatea elevilor, studiul documentelor școlare, anamneza și metodelor statistice. Nu voi stărui asupra lor, ci doresc să precizez că pentru a realiza o cunoaștere a vieții psihice a elevilor, cât mai temeinică, învățătorul va trebui să utilizeze întreagă gama de metode sau cât mai multe, deoarece fiecare este adecvată pentru un anumit aspect al vieții psihice și numai toate vor furniza o imagine cât mai completă și cât mai corectă.