Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Dintotdeauna școala a fost preocupată de asigurarea unei pregătiri temeinice a elevilor. Rezultatele muncii școlare au condiționat și au determinat pregătirea pentru viață a tinerei generații. Reușita școlară a însemnat și înseamnă o cale deschisă către viață, un debut cât mai izbutit, o treaptă însemnată pe drumul formării personalității spre înfăptuirea idealurilor și aspirațiilor de împlinire umană.
Analizând faptele din jurul nostru, constatăm că de cele mai multe ori suferim de neputința de a colabora, de a coopera, de a comunica. De câte ori nu ni s-a întâmplat să avem rețineri, ori să simțim un fel de teamă atunci când dorim să exprimăm opinii proprii, aflate în dezacord cu opinia generală. Se explică această atitudine dacă se are în vedere principiul „cine nu este cu noi este împotriva noastră”, valorile democrației rezumându-se adesea la exprimarea acordului și la dezbateri pentru evidențierea corectitudinii sau incorectitudinii unei idei, avantajele sau dezavantajele respectării ei. De aici se naște autocenzura excesivă, care poate duce la lipsa de comunicare.
Pentru a trece cu ușurință peste acest lucru este necesară o regândire a strategiilor didactice și o reconsiderare a relației învățător–elev. Studiind profilul de formare pentru învățământul obligatoriu, constatăm că sunt vizate atitudini și capacități legate de comunicare, colaborare și cooperare.
Recurgerea la organizarea colectivului de elevi pe grupe generează o serie de schimbări. Este momentul în care ne debarasăm de obișnuit, de ceea ce ne este cunoscut și firesc, presupune o altă așezare a mobilierului clasei, o libertate de mișcare a elevilor; mai multă rumoare în sală. De aceea, se impune să regândim strategiile didactice pornind de la ideea că învățarea este un produs dinamic și complex, acordându-i prioritate în raport cu predarea.
Totodată, grupele dau posibilitatea încurajării și participării în mai mare măsură la activitatea de învățare a elevilor timizi și slabi la învățătură. Sunt, în același timp, mediul propice de afirmare pentru toți elevii care, în singurătate și izolare, nu ar face niciun gest de a se mobiliza. Munca în grup angajează în aceeași măsură și elevii curajoși, siguri pe cunoștințele lor. Prin ea se sudează colectivul de elevi, se conturează sentimente pozitive: respect, sacrificiu, ajutor, dăruire, împlinire.
Prin competențele generale și specifice, curriculum-ul pentru clasele primare permite și chiar impune conceperea de sarcini de lucru ce pot fi rezolvate în grup. Fiecare disciplină oferă posibilitatea rezolvării unor sarcini în grup. Această muncă presupune existența unor sarcini comune, care trebuie să fie rezolvate prin colaborare.
Copiii sunt creativi în mod natural și doar așteaptă atmosfera propice pentru a-și manifesta creativitatea. (J.G.Gowan, G.D.Demos)
Creativitatea reprezintă atât receptarea și consumul de nou, cât și crearea noului. Adaptarea creativă naturală pare a fi singura posibilitate prin care omul poate ține pasul cu schimbarea caleidoscopică a lumii sale. În condițiile ratei actuale a progresului științei, tehnicii și culturii, un popor cu un nivel scăzut al creativității, cu o cultură limitată nu va putea rezolva eficient problemele cu care se confruntă.
Se poate spune că dezvoltarea creativității înseamnă dezvoltarea personalității. Prin dezvoltarea creativității, personalitatea se realizează social la un nivel superior. O realizare cât mai reușită presupune, în același timp și educarea trăsăturilor de caracter, o îmbinare armonioasă a încrederii în sine, în puterile proprii, cu modestia și exigența față de sine.
Avem nevoie de copii care gândesc și au capacitatea de a îmbunătăți informația primită nu doar de simpli receptori, ci se solicită trecerea de la înmagazinarea informației la prelucrarea logică, astfel încât aceasta să-și găsească aplicabilitatea. Este necesară stimularea creativității, a imaginației și a gândirii flexibile pentru o clasificare temeinică, organizată a informației, a aptitudinilor, a capacităților; se impune formarea capacității elevilor de a transfera logic, de la o arie curriculară la alta, conținuturile și de a le structura, eventual de a le ierarhiza, în funcție de necesități și de împrejurări. Pentru stimularea creativității, trebuie să fim conștienți, și să combatem anumite piedici în calea manifestării imaginației, creativității.
Evaluarea este o parte integrantă a curriculum-ului nostru, între care există o relație ierarhică. Pentru a demonstra funcționalitatea relevantă a planului nostru, trebuie să îl evaluăm. Prin evaluare, primim acel feedback cu privire la măsura în care ne-am atins obiectivele din programa școlară. Dacă cumva, nu am reușit să ne atingem obiectivele în mod condiționat, vom învăța din rezultatele obținute și ne vom ajusta metodele și strategiile în mod corespunzător.
Cu siguranță toată lumea a avut vreodată un moment în care un educator l-a rugat să răspundă sau a avut loc un test scris și inima lui a început să bată mai violent și a simțit cel puțin un simptom de anxietate. Un elev se poate simți anxios atunci când este evaluat, mai ales dacă această evaluare se face într-un mod necorespunzător. Din ce în ce mai multe sunt necesare în școală, conform reglementărilor curriculare, copilul poate simți că, pe lângă prea multe cerințe, nu poate îndeplini toate cerințele și nu este capabil să îndeplinească toate sarcinile într-un interval de timp relativ mic. Aceasta este una dintre cele mai mari dificultăți din viața elevilor, pe care noi, învățătorii, trebuie să le ajutăm să le depășească. De fapt, copiii nu se tem de evaluarea în sine, ci de sentimentul de anxietate care o înconjoară, care are atât factori interni, cât și externi. Factorii externi includ teama de opiniile celorlalți, constrângerea bolnavă de a se conforma, temele acumulate etc., iar factorul intern este lipsa motivației, efectul nociv al perfecționismului, pentru care se teme în mod constant că nu va performa perfect și, prin urmare, va provoca dezordine, în special pentru el însuși etc.
Noțiunile de teorie literară sunt foarte importante pentru formarea competențelor de comunicare orală și scrisă, având valoare culturală și estetică. Cunoscându-le foarte bine, elevii le pot utiliza în diverse compuneri școlare, concursuri și activități extrașcolare. Familiarizarea cu aceste noțiuni începe de la clasele primare, fără a fi definite sau formate într-un proces conștient.
Formarea noțiunilor de teorie literară este un proces complex care trebuie să țină cont de schimbările produse, adaptându-se în funcție de vârstă, de nevoile sociale și personale ale elevilor. Așa cum lectura textelor este esențială, stăpânirea unui corpus de noțiuni nu poate fi neglijat în formarea competențelor specifice, alcătuind instrumentele lecturii autentice.
Elevii claselor primare intră în contact cu unele noțiuni, învățând să diferențieze textul narativ de cel descriptiv și să intuiască rolul expresiv al unor figuri de stil și imagini artistice. Noțiunile de teorie literară sunt folosite în lecții specifice și este important ca fiecare termen să fie explicat și definit pe baza genului proxim și a diferenței specifice.
Pentru cei mai mulți dintre copii, poveștile sunt o parte semnificativă din copilăria lor. Pe lângă partea formativă și ludică, personajele poveștilor reprezintă modele de urmat în viață, astfel fetele se imaginează o Cenușăreasa sau Albă-ca-Zăpada, băieții un Făt-Frumos, fie modele de evitat, precum zmei sau vrăjitoare.
Copilul preia modele din poveștile care i se citesc sau din cărțile pe care le lecturează. El este deschis spre frumos, însă acesta trebuie să se prezinte potrivit puterii sale de înțelegere. El este guvernat de curiozitate, dorind să afle tot și toate, fiind atras mai puțin de conflictele psihologice.
Basmele stimulează procesele cognitive și afective ale copiilor, având astfel o mare valoare formativă, și contribuie la crearea trăsăturilor de caracter. Evoluția succesivă și imprevizibilă a pățaniilor le dezvoltă atenția și memoria, imaginația dar și spiritul de observație. Ascultându-le sau citindu-le, cei mici își exersează atenție urmărind situația tensionată și peripețiile narate.
Problematica majoră a existenței este dată de însăși conținutul lor, prezentat totuși sub o formă accesibilă celor mici: nașterea și moartea, bogăția și sărăcia, timpul și spațiul ș.a. Cu ajutorul basmelor și înțelegând conflictul dintre cele două puteri care sunt prezentate în basm, copiii își construiesc reprezentări despre dreptate, curaj, cinste, vitejie, hărnicie, bunătate etc.
Motivația este un proces psihic, un factor prin care determină organismul să acționeze și să urmărească anumite scopuri. Totodată, ea este și o sursă de activitate având un rol important în activitatea de învățare a elevului și oferă mai multă energie necesară pentru a duce sarcinile la îndeplinire.
Este una dintre cauzele pentru care elevul învață sau nu învață iar formarea acestuia fiind una dintre problemele fundamentale ale școlii, una dintre cele mai dificile sarcini cu care se confruntă un profesor. Teoreticieni au relatat faptul ca motivația este fundamentul pe care se construiește succesul educațional.
Multe idei despre rolul și importanța motivației în educație tind să o portretizeze ca o formă a calității personale. În fiecare clasă, motivația elevilor este primordială pentru un profesor pentru ca acesta să poată menține o constantă ordine în comportamentul acestora. Fiecare clasă și elev are o alcătuire diferită iar nevoile și atitudinile lor sunt diferite. Un elev poate fi motivat intrinsec, ceea ce înseamnă că motivația provine din interesul propriu dar și extrinsec, aceasta însemnând că dorința elevului de a reuși este alimentată din dorința de a atinge un anumit scop, ca de exemplu promovarea clasei sau a unor examene.