Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Pentru cei mai mulți dintre copii, poveștile sunt o parte semnificativă din copilăria lor. Pe lângă partea formativă și ludică, personajele poveștilor reprezintă modele de urmat în viață, astfel fetele se imaginează o Cenușăreasa sau Albă-ca-Zăpada, băieții un Făt-Frumos, fie modele de evitat, precum zmei sau vrăjitoare.
Copilul preia modele din poveștile care i se citesc sau din cărțile pe care le lecturează. El este deschis spre frumos, însă acesta trebuie să se prezinte potrivit puterii sale de înțelegere. El este guvernat de curiozitate, dorind să afle tot și toate, fiind atras mai puțin de conflictele psihologice.
Basmele stimulează procesele cognitive și afective ale copiilor, având astfel o mare valoare formativă, și contribuie la crearea trăsăturilor de caracter. Evoluția succesivă și imprevizibilă a pățaniilor le dezvoltă atenția și memoria, imaginația dar și spiritul de observație. Ascultându-le sau citindu-le, cei mici își exersează atenție urmărind situația tensionată și peripețiile narate.
Problematica majoră a existenței este dată de însăși conținutul lor, prezentat totuși sub o formă accesibilă celor mici: nașterea și moartea, bogăția și sărăcia, timpul și spațiul ș.a. Cu ajutorul basmelor și înțelegând conflictul dintre cele două puteri care sunt prezentate în basm, copiii își construiesc reprezentări despre dreptate, curaj, cinste, vitejie, hărnicie, bunătate etc.
Motivația este un proces psihic, un factor prin care determină organismul să acționeze și să urmărească anumite scopuri. Totodată, ea este și o sursă de activitate având un rol important în activitatea de învățare a elevului și oferă mai multă energie necesară pentru a duce sarcinile la îndeplinire.
Este una dintre cauzele pentru care elevul învață sau nu învață iar formarea acestuia fiind una dintre problemele fundamentale ale școlii, una dintre cele mai dificile sarcini cu care se confruntă un profesor. Teoreticieni au relatat faptul ca motivația este fundamentul pe care se construiește succesul educațional.
Multe idei despre rolul și importanța motivației în educație tind să o portretizeze ca o formă a calității personale. În fiecare clasă, motivația elevilor este primordială pentru un profesor pentru ca acesta să poată menține o constantă ordine în comportamentul acestora. Fiecare clasă și elev are o alcătuire diferită iar nevoile și atitudinile lor sunt diferite. Un elev poate fi motivat intrinsec, ceea ce înseamnă că motivația provine din interesul propriu dar și extrinsec, aceasta însemnând că dorința elevului de a reuși este alimentată din dorința de a atinge un anumit scop, ca de exemplu promovarea clasei sau a unor examene.
Stimularea și dezvoltarea gândirii creatoare a elevilor prin rezolvarea problemelor de matematică
„Intrarea în țara cunoașterii se face pe podul matematicii”, spune prof. univ. Ștefan Bârsănescu. De aceea, cultura științifică matematică a devenit un element de bază al culturii omului modern, cultura generală a oricărui cetățean trebuind să cuprindă cunoștințe matematice de un nivel tot mai înalt.
Așadar, matematica nu este numai o știință, o simplă știință. Matematica este mai mult decât atât, este un act de cultură deoarece cu matematica se ocupă și micii matematicieni, nenumărații matematicieni mici, care nu creează obligatoriu opere fundamentale, dar prin rezolvarea unei probleme elementare, ei trăiesc un act de creație propriu-zisă.
Existența umană, experiența, viața presupun elaborarea unor multiple și complexe relații, aprecieri de diferite niveluri, presupun activitatea gândirii, care este stimulată și ajutată în mare măsură de matematică. Ritmul crescând al competiției în toate domeniile: tehnico-industrial, științific, cultural, economic ne obligă să gândim repede și mai ales să gândim corect. Tot efortul omenesc, de-a lungul secolelor a fost îndreptat spre prelungirea posibilităților de acțiune în toate direcțiile indicate și în multe altele. Automobilul pe uscat, vaporul pe apă și avionul în aer se deplasează în locul omului și pentru om, din ce în ce mai repede, ne fac să economisim timp și energie. Telefonul și apoi radioul ne permit să auzim de la orice distanță. Televizorul ne permite să vedem oricât de departe. Ce ne ajută să gândim mai repede decât o facem deja și mai ales fără să facem erori în decizii? Răspunsul este cunoscut de multă vreme. Este vorba de ansamblul de metode, de reguli de calcul ale gândirii, de concepte, de fapte, care se numește matematică.
„Educația trebuie să se facă gradat”, recomanda Aristotel, înțelegând prin aceasta adecvarea ei la particularitățile de vârstă ale celor educați.
„Începeți, dar, prin a va studia mai bine elevii, căci , desigur, nu-i cunoașteți deloc” îndemna J.J Rousseau pe educatori în prefață romanului psiho-pedagogic „Emil” iar Usinski consideră că „pedagogia fără psihologie este o simplă culegere de reguli și rețete”.
Metodele cu ajutorul cărora realizează învățătorul cunoașterea elevilor sunt cele tratate în manualele și cursurile de psihologie și pedagogie: observația, experimentul, testele, convorbirea, chestionarele, studiul produselor, activitatea elevilor, studiul documentelor școlare, anamneza și metodelor statistice. Nu voi stărui asupra lor, ci doresc să precizez că pentru a realiza o cunoaștere a vieții psihice a elevilor, cât mai temeinică, învățătorul va trebui să utilizeze întreagă gama de metode sau cât mai multe, deoarece fiecare este adecvată pentru un anumit aspect al vieții psihice și numai toate vor furniza o imagine cât mai completă și cât mai corectă.
Printre activitățile cele mai atractive, care sunt primite cu interes , încântare și entuziasm de către școlarii din ciclul primar se numără jocul didactic. Acesta îi atrage atenția și îl determină să participe în mod activ la activitate, făcându-i în același timp învățarea mai ușoară. Jocul didactic exercită valențe formative în însușirea și dezvoltarea competențelor de comunicare ale elevilor încă din primele clase ale ciclului primar.
Personalitatea școlarilor aflați la începutul unui drum, cu varietatea temperamentelor și caracterelor lor, încă în formare, problemele specifice de adaptare la noua formă de activitate, determină cadrul didactic la abordarea procesului didactic dintr-o altă perspectivă, astfel încât să facă elevii să vină la școală și să învețe cu plăcere, să le scoată în evidență potențialul creativ și să le formeze gândirea critică.
Jocurile didactice îi permit elevului să-și manifeste personalitatea, le dezvoltă spontaneitatea, imaginația și originalitatea prin diversitatea sarcinilor propuse, le dezvoltă spiritul critic și perseverența, angajându-i în activitate până și pe cei timizi sau domolindu-le comportamentul prin reguli pe cei mai agitați sau cu un comportament expansiv. De aceea, are o contribuție semnificativă și o valoare educativă incontestabilă și în ceea ce privește dezvoltarea competențelor de comunicare în cadrul disciplinei Comunicare în limba română.
Însușirea corectă a scrierii este un proces complex și de lungă durată ale cărui baze se pune în clasa pregătitoare, dar procesul formării și perfecționării acestei deprinderi continuă și în clasele următoare. Succesul în formarea deprinderii de scriere este condiționat de efortul intelectual depus de fiecare elev în actul învățării. Învățarea propriu-zisă a scrisului poate avea loc atunci când copilul posedă anumite reprezentări spațiale de formă, mărime, direcție, vecinătate, dar dispune și de maturitatea motrică care să-i permită coordonarea oculo-motorie necesară reprezentării semnelor grafice.
Învățarea scrierii se realizează în strânsă legătură cu cititul. Față de citit, scrisul implică pe lângă un efort intelectual intens și un efort fizic deosebit de solicitant pentru școlarul mic.
Scrisul este inclus în categoria deprinderilor motrice care se formează prin stabilirea unor relații automatizate între datele perceptive și actele motrice corespunzătoare. Dar deprinderea de scriere este, în primul rând, o deprindere intelectuală pentru că presupune automatizarea unor aspecte ale proceselor de observație, de memorie și de imaginație, incluzând în faza inițială acea verigă motrice, care se reduce pe măsură ce acțiunea de scriere se interiorizează.