Particularitățile școlarului mic

Vârsta școlară mică, se desfășoară între șase și șapte ani și zece și unsprezece ani. În ansamblul dezvoltării, această vârstă apare ca o etapă cu relativă stabilitate și cu posibilități de adaptare ușor de realizat. Progresele obținute sunt destul de constante și se manifestă în toate comportamentele fizice și psihice.

Dezvoltarea bio-fiziologică - Din punct de vedere fizic, trebuie menționat faptul că, la începutul acestei perioade, creșterea ponderală și staturală este relativ lentă, dar spre sfârșitul acestei perioade, aceasta se intensifică. Pe ansamblul vârstei școlare mici, creșterea ponderală se situează între 20- 29 kg, pentru băieți, iar pentru fete, între 19-28 kg. Creșterea staturală se situează între 113-132 cm, pentru băieți, iar pentru fete între 11 și 131 cm.

În ceea ce privește dentiția, intensificarea metabolismului calciului duce la apariția primilor molari, iar dentiția provizorie tinde să fie înlocuita de cea permanentă. Acest fapt poate provoca și apariția unor probleme, pasagere sau permanente, în ceea ce privește procesul de vorbire și de hrănire. Tot ca o urmare a intensificării metabolismului calciului, este și intensificarea procesului de osificare și de întărire a articulațiilor. La aceasta vârstă, școlarul mic dispune de o forță musculară în continuă creștere, acesta aleargă mult și obosește repede, dar activitatea fizică, sportul și mișcarea au un rol foarte important în clădirea organismului. Poziția incorectă în bancă și supraîncărcarea ghiozdanului pot duce la deplasări de coloana, de aceea este recomandat ca greutatea ghiozdanului să nu depășească 10% din greutatea corporală a elevului. Poziția în care copilul stă în bancă are anumite reguli, acestea sunt: scaunul trebuie să fie tras sub bancă, spatele sprijinit de spătarul scaunului, șezutul apropiat de spatele scaunului, soldurile, gleznele și genunchii trebuie să formeze un unghi de 90˚, coatele trebuie să fie pe masă, picioarele trebuie să stea pe podea, iar în timpul scrisului, este permisă o aplecare de aproximativ 30˚.

În această perioadă, școlarul mic, manifestă o poftă de mâncare activă , cu înclinații spre dulciuri. Aparatul gustativ, dar și cel olfactiv se dezvoltă sub influența stimulilor alimentari și odorifici cu care copilul intră în contact în această perioadă. Imunizarea organismului se realizează pe baza îmbolnăvirilor anterioare și a vaccinurilor.

 

Dezvoltarea proceselor și a capacităților cognitive

Senzațiile - La vârsta de 6-7 ani se lărgește câmpul vizual, crește precizia diferențierii nuanțelor cromatice, progresează capacitatea de recepționare a sunetelor înalte și de emitere a sunetelor proprii, cu alte cuvinte, se dezvoltă auzul fonematic.

 

Percepțiile - Îmbogățirea experienței proprii, de viață, a copilului duce la creșterea acuității perceptive, a distanțelor și a direcțiilor spațiale. Datorită experienței școlare, se dezvoltă precizia diferențierii formelor geometrice.

 

Reprezentările - La intrarea în școală, elevul posedă o serie de reprezentări, acestea, sub influența învățării, suferă modificări esențiale, lărgindu-se, îmbogățindu-se și diversificându-se. Copilul reușește să descompună reprezentarea în parți componente, elemente și caracteristici. De fapt, reprezentarea folosește la realizarea proceselor imaginației, gândirii și a activității creatoare. Combinând diverse elemente, el creează noi forme și imagini.

 

Gândirea - Conform teoriei piagetiene, în această perioadă se dezvoltă operațiile gândirii: analiza și sinteza, comparația, abstractizarea și generalizarea, inducția și deducția.

Caracterul operatoriu al gândirii presupune posibilitatea de a manipula obiectele și fenomenele pe plan mental, fără a le deforma, păstrându-le permanența. Copilul devine capabil să explice, să argumenteze, să dovedească adevărul acțiunilor făcute de el. O parte din cunoștințe le dobândește pe calea gândirii, apelând la operațiile acesteia. A gândi înainte de a acționa devine un exercițiu care intră în activitatea copilului.

 

Memoria - În această perioadă are loc o creștere considerabilă a volumului memoriei, datorat volumului mare de informații cu care elevul intră în contact la această vârstă. În același timp, apar modificări atât la nivelul păstrării informațiilor, cât și la al rapidității cu care se memorează.

La vârsta școlară mică, învățarea mecanică este o activitate de sine stătătoare, o sarcină specifică școlarului mic. Dar, concomitent cu aceasta, se dezvoltă și memoria logică. Treptat, școlarii au tendința de a începe să-și însușească numai înțelesul fundamental al cuvintelor. Memoria de scurtă durată devine foarte activă după vârsta de opt ani, iar cea de lungă durată devine mai consistentă.

În perioada școlară mică, fixarea se deplasează de pe condițiile și situațiile nemijlocit apropiate, concrete spre conținuturile care se transmit în procesul învățării căpătând o pondere din ce în ce mai mare în viața copilului. Înțelegerea devine o condiție de bază a fixării și se realizează prin accesibilizarea mijloacelor de învățământ.

Păstrarea depinde mai mult de factorii extra perceptivi ce țin de personalitate. Într-o mare măsură, de păstrare depinde recunoașterea și reproducerea. Se poate spune că păstrarea este expresia acumulării psihice.

Recunoașterea poate fi clară sau neclară, în funcție de păstrare, dar și de starea generala de vigilitate și de dispoziție a personalității. Recunoașterea este mai neclară, atunci când are loc întru-un moment de indispoziție, într-unul încărcat. Recunoașterea devine, la școlarul mic, permanent solicitată, fapt ce are efecte pozitive privind dezvoltarea ei .

Reproducerea este, în toate situațiile, comunicarea a ceea ce s-a fixat, păstrat și recunoscut.

 

Imaginația - În perioada micii școlarități, imaginația se află în plin progres, atât sub raportul conținutului cât și al formei. Ea se definește ca fiind un proces cognitiv complex, de elaborare a unor imagini noi, pe baza combinării și transformării experienței anterioare.

Imaginația interacționează cu toate procesele și funcțiile psihice , în special cu memoria, gândirea și limbajul.

Gândirea și inteligența, ghidează și dirijează producția imaginativă, iar imaginația, la rândul ei, ajuta la rezolvarea de problemelor. Ascultând o povestire, școlarul mic este capabil să și-o reprezinte, introducând modificări în desfășurarea evenimentelor, comprimând aspectul imaginilor, ceea ce se explică prin influența proceselor gândirii și memoriei logice asupra imaginației.

Pot fi distinse două stadii ale dezvoltării imaginației de-a lungul micii școlarități: unul inițial, definitoriu pentru primele două- trei clase, caracterizat prin aspectul imperfect, sărac în detalii, ale imaginațiilor create, datorat experienței de viață limitată, iar un-altul, către începutul clasei a III-a, un stadiu în care imaginile capătă mai multă coerență și dinamism.

Formele creative ale imaginației școlarului mic sunt stimulate de joc și fabulație, de povestire și compunere, de activitățile practice și muzicale.

Produsul imaginației creatoare este caracterizat prin noutate, originalitate și ingeniozitate. Imaginația creatoare este stimulată și susținută de motive și atitudini creatoare: interesul pentru nou, curiozitate, încrederea în forțele proprii.

 

Limbajul - Limbajul îndeplinește tot mai activ funcția de organizare a activității psihice. Prin formarea vorbirii contextuale și creșterea volumului vocabularului, elevul se exprimă mai bine, ideile sunt logice și coerente.

Odată cu intrarea în școală, copilul își dezvoltă vorbirea literară și capacitatea de a discuta în contradictoriu. Un rol deosebit îl are învățarea scris-cititului care contribuie la organizarea intereselor intelectuale și la stimularea proceselor psihice.

Vocabularul pe care îl deține copilul are un rol major și în formarea personalității acestuia. Bogăția vocabularului și experiența verbală facilitează utilizarea propozițiilor cu o structură mai complexă și cu semnificații diverse. În această etapă, copilul are posibilitatea să transfere cuvintele întâlnite până acum și situațiilor în care nu au mai fost folosite sau chiar să creeze noi cuvinte.

În ceea ce privește comunicarea din cadrul școlii, trebuie urmărite anumite aspecte: învățătorul trebuie să stabilească o relație de prietenie cu elevii săi, relație ce nu trebuie să ducă însă la slăbirea disciplinei sau la nerespectarea regimului școlar, ci trebuie să îl consolideze, învățătorul trebuie să folosească exerciții de expunere și compunere.

Pe baza vorbirii orale se dezvoltă scrierea și citirea. Vorbitul, scrisul și cititul evoluează împreună și sunt o exprimare a particularităților psiho-individuale.

 

Dezvoltarea instrumental-operațională - La vârsta școlară mică, se continuă întărirea deprinderilor de autoservire și începe formarea unui nou tip de deprinderi, legate de nevoile școlarului, în ceea ce privește activitățile pe care acesta le desfășoară și relațiile pe care el se stabilește.

Pe parcursul perioadei de însușirea a citit-scrisului, se formează o serie de deprinderi, cum ar fi, deprinderi de a folosi corect componentele grafice și sonore ale cuvintelor, deprinderi de măsurat, de calcul numeric, deprinderi de mânuire a unor instrumente (linie, echer, glob, hartă etc.). Toate acestea, duc la formarea deprinderilor și priceperilor intelectuale (de memorare, analiză, sinteză și rezolvare de probleme).

Prin studierea disciplinelor Muzică și mișcare, Arte vizuale și a abilități practice și a Compunerilor literare, se dezvoltă deprinderile tehnice și artistice, cum ar fi, utilizarea corectă și expresivă a culorilor, a pensulei și a cuvintelor.

În cadrul activităților sportive și de Educație fizică, se formează niște automatizări, precum alergarea, săritura, viteza, rezistența, lovirea mingii .

Aptitudinile școlarului mic se dezvoltă concomitent cu activitățile pe care acesta le desfășoară. Treptat, învățarea devine sursa principală dătătoare de bucurii și satisfacții, la început prin stimulente precum, încurajări, aplauze, aprecieri din partea cadrelor didactice și a părinților etc. Apoi, în anumite condiții, de satisfacția pe care această activitate o degajă. Una dintre aptitudinile generale care se dezvoltă la această vârstă, este tocmai, aptitudinea de a învăța.

Nu trebuie uitat faptul că, la această vârstă, imitația joacă un rol foarte important. Cadrul didactic reprezintă un model pentru elev, este un exemplu care poate să-i declanșeze dragostea și interesul pentru învățare.

 

Particularitățile socio-afective și de motivație - Asupra afectivității școlarului mic, își pun amprenta atât sarcinile de învățare, cat și relațiile interpersonale stabilite la nivelul grupului de elevi. Se dezvoltă atât sentimentele și emoțiile intelectuale, cât și sentimentele și emoțiile morale și estetice. Învățarea organizată îi dă elevului perspectiva reușitei, acțiunea devenind plăcuta, atrăgătoare, contribuind astfel la atașamentul lui față de munca intelectuală și față de școală. Apare curiozitatea intelectuală, manifestându-se prin dorința de a afla, de a cunoaște cât mai multe. Contactul nemijlocit cu cadrul didactic, dezvoltă la școlarul mic sentimentul încrederii, stimei și al atașamentului față de persoana care îl educă.

Motivația învățării are ca bază sensul general al conceptului de motivație și se referă la totalitatea factorilor care îl mobilizează pe elev la o activitate menită să conducă la asimilarea unor cunoștințe, la formarea unor priceperi și deprinderi.

Exista o strânsă relație între motivație și învățare. Motivația este una din cauzele pentru care elevul învață sau nu, dar poate fi și efectul activității de învățare, datorită faptului ca rezultatele activității de învățare susțin eforturile ulterioare ale copilului.

Din punct de vedere psihologic, importantă este sursa de tensiune motivațională în învățare. Această sursă poate fi: externă ( motivația extrinseca) sau internă (motivația intrinsecă).

Motivația extrinsecă vizează: lauda, notarea, recompensa materială, dorința de afiliere (elevul învață pentru a face pe plac familiei care îl laudă, îl recompensează; elevul nutrește dorința de a corespunde așteptărilor profesorului); tendințele normative (obișnuința de a se supune la norme, la obligații); teama de consecințe neplăcute (teama de eșec, de pedeapsă); ambiția.

Motivația intrinsecă cuprinde: curiozitatea; atitudine epistemică stabilă prin informațiile furnizate de procesul învățării; interesele cognitive; aspirația spre competență ș.a.

Pentru crearea motivației este necesar să se prezinte elevilor scopul învățării, să fie apreciați pozitiv și încurajați să-și realizeze scopurile vieții, să li se arate progresele făcute, să li se trezească curiozitatea pentru ceea ce trebuie să învețe.

 

Voința și atenția la vârsta școlară mică - Voința școlarilor mici prezintă noi progrese. Școlarul mic își fixează scopuri și se mobilizează pentru a le atinge fără a fi nevoie de ajutor din afară. Această nouă capacitate voluntară se realizează, mai ales, în planul învățării și în cel al activităților de timp liber. Dezvoltarea numeroaselor deprinderi sprijină finalizarea acțiunilor propuse și contribuie la creșterea independenței și autonomiei.

Pe la 6-7 ani copilul este capabil de o atenție suficient de stabilă pentru a se putea integra în activitatea școlară. Din cauza noutății situațiilor cărora trebuie să se adapteze, elevii în primul an de scoală se caracterizează printr-un volum deosebit de redus al atenției și prin dificultatea distribuirii ei asupra mai multor activități sau obiecte. Datorită acestui volum redus și a incapacității de distribuire a atenției, elevii dau adeseori impresia că nu sunt atenți. În același timp, datorită faptului că întreagă ambianță este nouă și neobișnuită, atenția elevilor se distrage ușor de la sarcina principală.

Volumul și intensitatea atenției sunt relativ reduse la școlar. El urmărește excesiv persoana învățătoarei, dar nu e la fel de atent la ceea ce face sau ce spune aceasta. Distribuirea atenției este dificilă, deoarece elevul nu poate să cuprindă și să rezolve în același timp mai multe activități.

Flexibilitatea atenției, ca proprietate de a trece rapid de la o activitate la alta este slabă. Atenția involuntară are o pondere mai mare fată de atenția voluntară. Atenția este adesea, greu de păstrat și de evidențiat. Este mult mai ușor să apreciezi reușite concrete, precum un răspuns corect sau o notă mare.

 Când îl apreciem (răsplătim, lăudăm) pe elev, este important să fim clari. Ei trebuie să știe pentru ce calitate anume sunt evidențiați.

 

Caracteristicile personalității - Bazele personalității copilului se pun încă de la vârsta preșcolară, personalitatea școlarului mic progresează în sensul consolidării și formarii de noi însușiri caracteriale și a cristalizării mai clare a imaginii de sine.

Intrarea în scoală, trecerea la o noua forma de activitate și la un nou mod de viață influențează în mod determinant formarea personalității. Fizic, prin ținuta vestimentației, școlarul mic se diferențiază de preșcolar, el capătă un alt profil, acest fapt influențând dezvoltarea personalității. Statutul de școlar, cu noile solicitări, sarcini, reguli și obligații, sporește importanța socială a copilului la aceasta vârstă și lasă o amprentă puternică asupra personalității acestuia.

În plan intern, datorită dezvoltării gândirii logice, capacității de judecată și raționament, se bun bazele concepției despre lume și viață.

La aceasta vârsta, personalitatea școlarului mic, înclină tot mai mult spre atitudini mature și manifestări controlate. Formarea atitudinii pozitive față de învățătura, face ca personalitatea elevului să fie mai ‚‚competentă’’.

O altă caracteristică a personalității este și creșterea gradului de coeziune a elementelor de personalitate, organizarea și integrarea lor superioara, într-un tot unitar.

Există copii vioi, comunicativi, energici, dar și copii lenți, retrași și introvertiți. Contactul cu influențele modelatoare ale procesului instructiv-educativ dă naștere anumitor trăsături temperamentale. Copiii agitați, colerici, încep să devina mai stăpâni pe conduita lor. Temperamentele flegmatice tind să-și reducă treptat din inerție și să adopte un ritm mai alert de lucru. Copiii cu trăsături melancolice, cunosc un proces de activizare a conduitei, încurajați de succesele pe care le obțin.

Aceste transformări care au loc la nivelul temperamentului copilului, se obțin prin intermediul acțiunilor cadrului didactic exercitate asupra elevilor. Acțiunea acestuia trebuie să fie maleabila, diferențiata în funcție de natura elevilor. El trebuie să cunoască diversitatea caracterelor copiilor, observând atent, meticulos, atât la clasă, cat și în afara acesteia, comportamentele copiilor.

Activitățile desfășurate în cadrul scolii trebuie să se desfășoare într-un cadru prielnic formarii unor calitatea precum sârguința, conștiinciozitatea, perseverenta, punctualitatea, organizarea. Contactul micilor școlari cu literatura, cu eroii din diverse povestiri, le oferă exemple și modele de viață.

În scoală, se dezvolta în continuare nevoia copilului de a se afla în colectivitate, de a socializa, de a stabili relații interpersonala cu cei de aceeași vârstă cu el. Crescând indicele de socializare, cresc și șansele copilului de integrare socială. În cadrul grupului se dezvoltă următoarele trăsături ale personalității: onoarea, dreptatea, demnitatea, onestitatea. La nivelul grupului se stabilesc relații atât de cooperare, cât și de competiție sau întrecere, la această vârstă se observă și nevoia copilului de a ieși în evidență, de a fi mai bun decât ceilalți.

 

Caracteristicile învățării - Începutul vieții școlare este, de fapt, începutul activității de învățare, care îl solicită pe copil, nu numai pentru un efort intelectual considerabil, ci și pentru o mare rezistență fizică. Activitatea de învățare desfășurata în școală sub conducerea cadrelor didactice, are ca obiectiv însușirea activă a cunoștințelor, formarea priceperilor și deprinderilor. Progresele cunoașterii sunt legate la școlar de dorința generală de a învăța.

Școala și mediul școlar, reprezintă pentru copil, o nouă colectivitate. El asimilează treptat reguli de conduită individuală și colectivă, în funcție de care își reglează atitudinile și relațiile cu alte persoane.

Învățarea organizată, oferă copilului perspectivele reușitei, aceasta devine atrăgătoare, contribuind la atașamentul față de școală. Apare curiozitatea intelectuala, dorința de a cunoaște mai mult. Învățătorul trebuie să acționeze în direcția cultivării capacitații de stăpânire a manifestărilor emoționale primare ale copiilor.

Învățarea la vârsta școlară mică, restructurează gândirea infantilă a copilului, lărgind sistemul structurilor ei cognitive. Cunoștințele, deprinderile și priceperile deja însușite se adâncesc, învățarea pune în mișcare traseele interne ale dezvoltării .

 

Bibliografie:
Crețu, T. (2001). Psihologia vârstelor. București: Credis
Osterrieth, P. A. (1976). Introducere în psihologia copilului. București: EDP
Piaget, J. și Barber, I. (1970). Psihologia copilului. București: EDP
Sălăvăstru, D. (2004). Psihologia educației. Iași: Polirom
Șchiopu, U. și Verza, E. (1995). Psihologia vârstelor. București: EDP
Zlate, M. (1999). Psihologia mecanismelor cognitive. Iași: Polirom