Dezvoltarea inteligenței emoționale

Sistemul de învățământ românesc se bazează pe dezvoltarea inteligenței cognitive a elevilor și mult mai puțin pe dezvoltarea inteligenței emoționale. Emoțiile sunt abordate succint în câteva capitole la disciplina Dezvoltare personală, fără a se avea în vedere, cu adevărat, importanța acestora.

Un copil care resimte emoții pozitive în mediul școlar va fi atras permanent spre învățare, spre deosebire de un copil cu afecte negative, care va dezvolta repulsie față de școală, comportamente neadecvată în colective, o socializare și o comunicare deficitară cu profesorii și ceilalți colegi.

Ca profesor debutant, la începutul carierei didactice, am observat că, în bibliografia examenelor de titularizare, de definitivare în învățământ sau pentru obținerea gradelor didactice, nu se regăsesc cărți, studii, ghiduri privind inteligența emoțională, un factor foarte important în dezvoltarea copilului ca viitor adult.

Nu este de ajuns ca un copil "să știe" ci trebuie să aibă dezvoltată și acea inteligență emoțională prin care să exprime și să arate ceea ce știe și de ceea ce este capabil. Astfel, un copil cu o capacitate intelectuală ridicată, cu un bagaj ridicat de cunoștințe va fi catalogat, în mod greșit, dacă acesta este timid, rușinos, nu are încredere în sine, deoarece nu are capacitatea emoțională de a se exprima: curajul, stima de sine, încrederea, voința, entuziasmul, starea de bine îi lipsesc cu desăvârșire. De aceea, consider că, dezvoltarea inteligenței emoționale este foarte importantă încă de la clasele mici iar noi, ca profesori, avem datoria și obligația, nu doar de a transmite cunoștințe ci și de a crea un mediu emoțional favorabil copiilor pentru dezvoltarea lor personală. Un om care nu simte este un om deja pierdut. Fără emoții, oamenii nu pot supraviețui. Tocmai, din această cauză, elevii trebuie învățați să își cunoască și să își gestioneze emoțiile pentru a face față provocărilor de zi cu zi dar și pentru a avea succes în viața personală, socială și profesională întrucât baza emoțională din copilărie se răsfrânge în viața de adult.

Procesul de învățare pentru copii, este un proces complex începând încă de la clasele primare. Pentru copiii din învățământul primar, achizițiile cognitive devin din ce în ce mai importante, conținuturile din ce în ce mai vaste și mai complexe, fenomenele din ce în ce mai greu de înțeles. Fără un mediu afectiv pozitiv, prielnic, fără motivație, acești copii nu reușesc să dobândească competențele necesare, să asimileze cunoștințe, să își dezvolte abilitățile și capacitățile intelectuale. Deci, inteligența emoțională influențează puternic dezvoltarea copiilor în plan cognitiv.

Este foarte important ca, înainte de actul de predare cât și pe tot parcursul acestuia, profesorul să acorde elevului mediul favorabil învățării, să ofere o stare de bine, afecte pozitive pentru ca elevul să dezvolte comportamente adecvate și să aibă o atitudine pozitivă față de școală.

Profesorul este un ”sculptor”, un modelator al personalității și caracterului elevului, practic, îl pregătește pentru viață. Așadar, profesorul trebuie să aleagă cele mai bune strategii didactice care să aibă în vedere și dezvoltarea inteligenței emoționale pentru performanțe școlare deosebite ale elevilor cât și pentru calitatea actului didactic.

Starea psihică a copilului în sala de clasă, în timpul procesului de învățare cât și în relațiile sociale pe care le stabilește cu ceilalți colegi, îi afectează, pe viitor, parcursul educațional, profesional cât și social, în dezvoltarea relațiilor cu ceilalți indivizi din viața sa.

Elevii trebuie să fie pregătiți să facă față universului realității înconjurătoare și nu se poate altfel decât prin stimularea, în mod activ și benefic, din punct de vedere intelectual, emoțional, social și psihomotoriu.