Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Într-o societate bazată pe open minds, mediatorul pare un personaj împrumutat din filmele americane. Depășind ipoteza de lucru, pledoaria devine certitudine prin conștientizarea necesității mediatorului într-un mediu educațional precar, la nivelul comunicării.
Ne place să credem că suntem buni profesori, dar la nivel empatic, încă, ne ascundem după catalog, dosare întregi de hârtii care, nici măcar, la reciclare nu mai ajung. Elevii, colegii-profesori, personalul didactic auxiliar s-au săturat să vadă fețe rigide și schimonosite de griji financiare, ridicări de sprânceană când se întâmplă câte un eveniment nefericit în școală, rictusuri de zâmbete amorțite pentru așa-zisele discuții protocolare. Ar aștepta de un posibil mediator, o persoană cu o mimică senină, deschisă la comunicare, care să inspire încredere și să găsească tehnicile și strategiile necesare împăcării, sau mai bine zis, să le activeze la cei implicați în conflict.
Majoritatea s-a saturat de tevatură, spectacol mediatic, inchiziție pe holurile școlii (sună cam dur, dar exemplele mediatice o certifică). Se simte nevoie de un om, în primul rând, care să respire a umanitate, sentimente, cerebralitate și profesionalism, totodată. Profilul mediatorului, încă, se amestecă cu cel al consilierului educativ sau, al directorului, nu că asta ar fi ceva de nedorit. Precum bine știm, alergăm după tot felul de birocrații, proiecte, planuri financiare, rapoarte, încât niciunul, de fapt, nu are timpul să respire a mediere, ameliorare în relațiile interșcolare.
Profesorul este fără excepție una dintre pietrele de temelie ale fiecărui individ, astfel încât indiferent de materia pe care o predă acesta își lasă amprenta asupra elevului nu doar prin actul efectiv educațional, ci și prin oportunitatea oferită spre identificarea sau neidentificarea asocierii elevului cu materia studiată și domeniul de care aceasta aparține.
Formarea profesorului nu se rezumă nici pe departe la studiile pe care acesta le parcurge în vederea absolvirii ce îi permite ulterior realizarea exercițiului profesional, ea constând mai degrabă într-un cumul de aspecte ce se cunună rezultând produsul finit al unui mentor reprezentativ al ariei pentru care se dedică.
În acest sens, profesorul se formează și se definește în mod excepțional abia la începutul practicilor celor pe care le-a studiat, în interacțiunea cu clasa, cu mediul de învățământ, cu simțul conducerii frâielor actului didactic, el simțind cu adevărat care anume sunt direcțiile pe care trebuie să le aprofundeze și să le dezvolte și care sunt cele pe care le stăpânește într-atât încât să dezvolte competențele celor cărora se adresează.
Având în vedere că societatea este într-o continuă schimbare, noi, cadrele didactice, trebuie să ne formăm continuu pentru a face față acestor schimbări. Elevii de azi sunt inteligenți și pragmatici, cu o personalitate puternică, creativi, dezinhibați, dar își pierd foarte repede interesul, de aceea trebuie să creăm contexte de învățare moderne, adaptate noului curriculum, dar și foarte atractive pentru elevi. Acest lucru va duce, pe termen mediu și lung, la creșterea motivației lor pentru procesul de învățare.
Vremurile s-au schimbat radical, totul este tehnologizat, de aceea este obligatorie introducerea tehnologiei în cadrul actului educațional. Consider că, integrarea elevului în spațiul virtual al tehnologiei moderne de la o vârstă cât mai fragedă, în concordanță cu societatea în care trăim, este vitală, aceasta oferindu-i posibilitatea să beneficieze de accesul la informație, fapt care, pe termen lung, va conta enorm la dezvoltarea acestuia ca individ al societății și la formarea sa profesională.
Educația în carantină devine astfel o oportunitate neașteptată de conectare a trio-ului profesor-părinte-elev, de reflecție asupra a ce este învățarea, de experimentare a unor noi moduri de a inspiră învățarea și de regândire a sistemul educațional din perspectiva realităților secolului 21.
Una dintre problematicile pe care trebuie să le avem în vedere cu referire la calitatea procesului educațional vizează efectele acestuia, mai precis, constatarea deprinderilor, competențelor subiectului educației în urma dobândirii informațiilor pe care le-a parcurs și pe care și le-a însușit de-a lungul anilor de studiu.
De altfel, cu excepția pragurilor educaționale obligatorii, individul ar trebui să urmărească stabilirea unor răspunsuri concrete, la întrebări fundamentele, anterior deciziei de a lua parte la orice alte forme de învățământ, mai precis: Care anume este utilitatea a ceea ce urmează să învăț? Cum anume pot folosi informațiile pe care le voi primi? Care sunt deprinderile pe care le voi câștiga? Cât de mult îmi doresc să activez în acel domeniu?
Odată cu evoluția societăților în care ne desfășurăm activitatea, dorințele de afirmare și dezvoltare profesională a indivizilor cresc, motiv pentru care cererea pentru urmarea cursurilor universitare, postuniversitare și chiar de formare profesională este într-o continuă creștere, însă care este modalitatea potrivită în care ar trebui ca cei doi subiecți ai raportului educațional să se comporte?
Stima de sine este o adevărată baghetă magică prin care putem forma viitorul unui copil. Stima de sine a unui copil poate afecta fiecare domeniu din existența lui, de la prietenii pe care și-i alege și felul cum va învăța în școală, până la ce fel de slujbă își va alege… (Stephanie Martson).
Cea mai eficientă educație pentru un copil constă în joaca lui cu lucrurile frumoase. (Platon)
Copiii secolului XXI sunt înconjurați de mijloace electronice care le acaparează toată atenția și mai tot timpul. Era digitală a adus cu sine „nativii digitali”. Această realitate într-o permanentă dinamică, solicită copiilor adaptabilitate și flexibilitate.
Oportunitățile de învățare vor fi din ce în ce mai dezvoltate dar copiii au nevoie să fie asistați și dirijați pentru a dobândi aptitudini și atitudini potrivite.
Am străbătut, fără voia noastră, o perioadă foarte dificilă, în care ne-am confruntat, la nivel mondial, cu pandemia generată de Covid 19. Învățământul a cunoscut o etapă foarte dificilă din toate punctele de vedere. Nevoia impusă de a utiliza mijloacele IT și internetul pentru învățarea online, a bulversat întreg sistemul de învățământ. Luați prin surprindere, ne-am adaptat din mers la modelul de învățare- evaluare online. Pentru profesori, copii și părinți a urmat o perioadă dificilă de căutare, învățare, adaptare, etc a celor mai bune soluții pentru continuarea procesului de învățare. Ce nu s-a putut parcurge online, s-a recuperat prin ore suplimentare, când am revenit fizic la școală. Lipsa dispozitivelor IT și a internetului a ridicat bariere de netrecut pentru copiii în cauză.
Arta de a comunica nu este un proces natural o abilitate cu care să ne naștem. Noi învățăm să comunicam, de aceea trebuie să studiem ce învățăm, ca să putem folosi cunoștințele noastre mai eficient. Orice comunicare implică creație și schimb de înțelesuri. Aceste înțelesuri sunt reprezentate prin “semne” și “coduri”. Se pare că oamenii au o adevărată nevoie să “citească” înțelesul tuturor activităților umane. Observarea și înțelegerea acestui proces poate să ne facă să fim mai conștienți referitor la ce se întâmplă când comunicăm.
O comunicare didactică eficientă nu poate exista în absența feedback-ului. Termenul de ,,feedback” înseamnă informație de revenire, verbală sau nonverbală, care permite emițătorului să cunoască dacă mesajul său a fost primit și cum a fost receptat și înțeles și să ia măsuri de ameliorare a emisiei în cazul în care a constat obstacole în comunicare. Prin feedback, ca formă de conexiune inversă, se înțelege modalitatea prin care finalitatea redevine cauzalitate. Apelul la acest mecanism de reglare permite adaptarea din mers a procesului în curs - comunicare sau învățare - pe baza sesizării anticipate a posibilităților care apar și care prefigurează atingerea sau nu a finalității scontate.