Se prea bine știe că cei mici sunt plini de creativitate și de idei noi. Copiii se află într-o continuă descoperire a lumii ce îi înconjoară și pentru că nu știu cum funcționează multe lucruri cu care intră în contact, aceștia găsesc noi modalități de utilizare a obiectelor, noi sensuri pentru cuvintele necunoscute etc. Deseori descoperirile copiilor sunt originale sau unice, mult diferite față de gândirea adultului fixată doar pe utilitatea pentru care a fost creat acel obiect. Crescând, ne limităm și utilizăm obiectele strict pentru ce au fost create, însă copiii fac exact opusul: găsesc noi modalități de întrebuințare a acestora, ceea ce demonstrează capacitatea lor creativă.
Realitatea actuală arată o semnificativă diminuare a creativității odată cu înaintarea în vârstă datorată unor factori inhibitori prezenți încă din grădiniță sau școală, atunci când copiii sunt la o vârstă destul de fragedă.
1). Un prim factor care inhibă creativitatea este conformismul. Deși nu este delimitat clar ci este mai mult ca o regulă nescrisă, în școli există un tipar în care elevii încearcă să intre, să se conformeze lui. Acest tipar este de cele mai multe ori indus de adult, care răsplătește sau validează un anumit tip de comportament, astfel fiecare elev va încerca să-l satisfacă. Există cazuri în care elevii mai influenți sunt cei care stabilesc norma. În ambele cazuri există presiuni pe care unii elevi le resimt mai mult deoarece ei gândesc diferit, nu greșit, ci diferit. Acel diferit este perceput și văzut drept greșit, eronat, care trebuie îndreptat sau înlăturat. Copiilor, care își doresc să fie parte dintr-un grup, dintr-o comunitate, le este frică de respingere și de privirile pline de suspiciune ale celorlalți. Din dorința de a le fi pe plac, ei pur și simplu renunță la posibilitatea de a descoperi lumea sau pe ei înșiși și acceptă lumea deja conturată de alții. Conformându-se la nivelul celorlalți, unii copii își pot sabota procesul creativ și ajung să stagneze, fără a se mai putea dezvolta. Presiunea grupului și teama de a fi altfel decât cei din grup inhibă dorința de a descoperi lucruri noi.
Pentru a diminua puterea conformismului cadrele didactice ar trebui să încurajeze ideea de nou, diferit, unic, creativ. În primul rând prin propriul exemplu (vestimentația să fie diferită, să găsească metode creative și practice de a utiliza obiecte obișnuite), iar apoi valorificând elevii care se remarcă prin gândirea lor unică, creativă, fără să stabilească un alt tipar, să fie valorizată doar ideea.
2). Un alt factor poate fi neîncrederea în sine și în imaginație. Acesta poate semăna cu primul factor inhibitor menționat mai sus, însă este puțin diferit. În esență este vorba încă de a nu acționa exact cum și-ar dori, fiind presați de un factor. În primul caz factorul era extern, dar acum este intern și ține de propria persoană și de percepția asupra eului. Copilul care are potențial creativ se demontează singur și se descurajează pentru că nu se consideră destul de bun. Atunci când găsește o soluție utilizându-și imaginația, acesta nu are încredere să o folosească ci se schimbă și recurge la raționament, la reguli, la modelul dat, la cum face toată lumea.
Un astfel de copil are nevoie de validare, de mult suport și încurajare. Cadrul didactic ar trebui să acorde o atenție deosebită copiilor în aceste cazuri pentru a nu distruge potențialul creativ sau dezvoltarea lor.
3). Un ultim factor inhibitor ar putea fi teama de a nu greși. Copilul preferă să rămână în zona de confort unde se simte în siguranță și știe că mereu va reuși să iasă învingător. Atunci când greșește, acest copil începe să-și pună întrebări asupra ființei lui și caută motivul pentru care a eșuat în sine. Se învinuiește singur, astfel în următoarea situație când va fi pus să-și treacă limita, granița auto-impusă, el va rămâne pe loc și va lucra cu ce a achiziționat până acum refuzând explorarea unei noi variante. Însă creativitatea stă în faptul că lumea poate fi privită din mai multe perspective iar unele nu sunt foarte sigure sau confortabile.
Când un elev se confruntă cu teama de a nu greși, cadrul didactic trebuie să aprecieze și să susțină fiecare pas făcut oricât de mic și aparent nesemnificativ ar părea. Nu va putea niciodată să sară sau să facă pași uriași dincolo de limitele de siguranță pe care și le-a pus, dar orice pas mic înseamnă mișcare și orice mișcare înseamnă că creativitatea nu stagnează ci se dezvoltă, prinde noi fațete.
Publicat de:
Boingeanu Patricia
Profesor înv. preșcolar, la Grădinița P.N. „Iosif”, Galați.