Una dintre problematicile pe care trebuie să le avem în vedere cu referire la calitatea procesului educațional vizează efectele acestuia, mai precis, constatarea deprinderilor, competențelor subiectului educației în urma dobândirii informațiilor pe care le-a parcurs și pe care și le-a însușit de-a lungul anilor de studiu.
De altfel, cu excepția pragurilor educaționale obligatorii, individul ar trebui să urmărească stabilirea unor răspunsuri concrete, la întrebări fundamentele, anterior deciziei de a lua parte la orice alte forme de învățământ, mai precis: Care anume este utilitatea a ceea ce urmează să învăț? Cum anume pot folosi informațiile pe care le voi primi? Care sunt deprinderile pe care le voi câștiga? Cât de mult îmi doresc să activez în acel domeniu?
Odată cu evoluția societăților în care ne desfășurăm activitatea, dorințele de afirmare și dezvoltare profesională a indivizilor cresc, motiv pentru care cererea pentru urmarea cursurilor universitare, postuniversitare și chiar de formare profesională este într-o continuă creștere, însă care este modalitatea potrivită în care ar trebui ca cei doi subiecți ai raportului educațional să se comporte?
Din experiență, în special cu referire la cursurile de formare profesională, am înțeles nevoia de adaptabilitate a profesorului la personalitatea și temperamentul cursantului spre asigurarea atingerii obiectivelor comune. Astfel, reiterez faptul că pentru cel ce susține și își asumă actul educațional, obiectivul cursantului/elevului său trebuie să devină nemărginit și propriul obiectiv, doar astfel asigurându-se depunerea tuturor actelor necesare spre atingerea pragului superior.
Prin adaptabilitatea profesorului ori formatorului la personalitatea elevului ori cursantului este necesar să facem trimitere la importanța unui element cheie constitutiv al educației și formării profesionale, mai precis, pasiunea. Multitudinea metodelor de predare-învățare existente și însușirea acestora nu este suficientă atâta timp cât pierdem din vedere rolul profesorului de mentor și sprijin motivațional care, de cele mai multe ori, face diferența în rândul celor care doresc într-adevăr atingerea obiectivului propus.
De altfel, prin adaptabilitate înțelegem capacitatea conducătorului actului educațional nu doar de a se mula pe cerințele și nevoile cursantului/elevului său, ci de a identifica punctele tari și slabe ale acestuia, modalitățile sale de lucru individual și, nu în ultimul rând, exersarea spre corectare a tututor aspectelor ce dezavantajează și întărirea tuturor celor ce servesc un beneficiu.
Într-o altă ordine de idei, inovația educației nu reprezintă simpla identificare a unor noi metode, mijloace de susținere a actului educațional, ci mai presus de toate, a înțelege faptul că adevărata valoare, calitate a acestuia se măsoară prin identificarea practică a capacităților individului în urma parcurgerii stagiilor educaționale alese, ci nu prin intermediul măsurării performanțelor acestuia înfățișate de calificativele obținute în cadrul testărilor pur teoretice.
Desigur, rolul notelor, calificativelor și a oricăror asemenea este important în vederea probării însușirii informațiilor teoretice asupra cărora, de cele mai multe ori, alegem să ne aplecăm într-un mod acaparator, adaptabilitatea și inovația însemnând în realitate introducerea treptată, dar sigură a verificării competențelor practice ale persoanei spre asigurarea ulterioară a unor standarde de muncă definite de calitate, ci nu de simpla cantitate a certificărilor obținute.
Rolul profesorului/formatorului nu se rezumă așadar la simpla transmitere a informațiilor parcurgând cele corespunzătoare activității sale și activităților corespunzătoare intereselor elevului/cursantului pentru care acesta se înscrie, ci în prelucrarea informațiilor câștigate prin cunoașterea celui din urmă realizând chiar un soi de anamneză precisă a metodelor de lucru cunoscute și constatate ca fiind funcționale spre însușirea corectă a informațiilor și construirea solidă a abilităților.
Mai mult, rolul profesorului ori formatorului trebuie să fie definit de pasiunea pentru livrarea societății a unor oameni utili acesteia, a unor indivizi integri pentru care urmărirea obiectivelor reprezintă certitudinea unui drum, atingerea acestora fiind definită întotdeauna de obținerea reală, veridică a obiectivului setat.
Prin urmare, adaptabilitatea conducătorului actului educațional contribuie fără de tăgadă la susținerea îmbunătățirii performanțelor educaționale, individualitatea personalității umane fiind tocmai ceea ce face acest fapt necesar spre sporirea calității educației și obținerea unor rezultate indubitabil avantajoase subiectului educațional și, ulterior, societății.
Publicat de:
Zorcă Ștefania
Profesor formator la Centrul de formare profesională Zorkas Corps SRL, București.