Principiile educației preșcolare

Educația este o activitate socială complexă care se realizează printr-un lanț nesfârșit de acțiuni exercitate în mod conștient, sistematic și organizat, în fiecare moment un subiect individual sau colectiv, acționând asupra unui obiect individual sau colectiv, în vederea transformării acestuia din urmă într-o personalitate activă și creatoare, corespunzătoare atât condițiilor prezente și de perspectivă, cât și potențialului său bio-psihic individual.

Educația durează pe tot parcursul vieții și are ca scop să dezvolte responsabilități și independențe. Prin educație, indivizii pot să se valorifice, să se ridice la nivelul așteptărilor societății.

Principiile didactice sunt norme orientative, teze generale pe care se întemeiază organizarea și desfășurarea procesului de învățământ în vederea atingerii obiectivelor propuse.

Principiile procesului de învățământ: ansamblu de norme, reguli ce stau la baza procesului de învățământ și-i conferă acestuia eficiență maximă. Esența procesului de învățământ este reprezentată de triada: predare-învățare-evaluare. De aici derivă triada planurilor de acțiune a principiilor: în predare-principii didactice; în învățare-principii ale învățării; în evaluare-principii ale evaluării.

Educația preșcolară urmărește niște obiective principale care stau la baza formării ca adult al copilului:

• Formarea și educarea personalității prin identificarea cu modele valoroase, dezvoltarea sinelui, dezvoltarea conștiinței morale și dezvoltarea conduitei civilizate;
• Cunoașterea și înțelegerea lumii, mai întâi prin formarea primelor reprezentări despre mediul familial, apoi lărgirea sferei de reprezentări la oraș și țară;
• Dezvoltarea aptitudinilor de comunicare prin discuții libere;
• Dezvoltarea psihologică-jocul, ca activitate de bază și dezvoltarea relațiilor interpersonale;
• Dezvoltarea creativității și a simțului estetic;
• Pregătirea pentru școală, probabil cel mai important scop al învățământului preșcolar.

Se știe că educația constituie în cea mai mare parte, un demers intenționat, orientat în chip conștient către concretizarea unor finalități bine precizate. Normativitatea educației se poate situa la mai multe niveluri:

a) Normativitatea instituțională, asigurată prin cadrul legislativ existent la un moment dat; aceasta ține mai mult de factorul politic și este mai puțin controlată de manageri sau profesori;

b) Normativitatea funcțională, de ordin didactic, deontologic, praxiologic, care ține de competența cadrelor didactice care dispun de largi posibilități de accentuare sau de combinare a unor norme în acord cu activitățile pe care le creează și le realizează.

În spiritul reformei învățământului românesc, noile reglementări legislative privind organizarea și funcționarea învățământului pre-primar, descriu câteva principii generale ce trebuie avute permanent în vedere în procesul de educare a copiilor preșcolari și care reprezintă esențializări ale normativității pedagogice pentru nivelul de învățământ pre-primar: principiul educației globale și individualizate, principiul asigurării integrale a drepturilor copilului, principiul asigurării serviciilor sociale pentru copiii aflați în situații speciale, principiul cooperării cu familia și cu comunitatea locală, principiul asigurării respectului față de copil. Aceste principii pot fi împărțite în:

1. Principii referitoare la specificul predării în învățământul primar și preșcolar:

• principiul diferențierii și individualizării,
• principiul medierii învățării,
• principiul predării interdisciplinare a conținuturilor educației preșcolare.

2. Principii privind perspective de abordare a copilului cuprins în programe de educație timpurie și în programul învățământului primar, cum ar fi:

• principiul considerării copilului ca întreg,
• principiul respectării depline a drepturilor copilului.

Aceste principii din urmă, sunt determinate de orientările și politicile educaționale la nivel internațional.

Preșcolaritatea aduce schimbări importante atât în planul dezvoltării somatice, a celei psihice, cât și în planul vieții relaționale.

Dacă ante-preșcolaritatea a fost perioada expansiunii subiective, preșcolaritatea este vârsta descoperirii realității fizice, umane și mai ales a auto descoperirii.

Desfășurarea înalt calitativă a activităților dintr-un domeniu este direct condiționată, printre altele și de sistemul principiilor, normelor și regulilor acelui domeniu, cu alte cuvinte de normativitatea domeniului respectiv. Cu cât aceste aspecte normative sunt mai bine închegate, cunoscute și respectate de către actorii decidenți și practicieni ai domeniului în cauză, cu atât aceștia pot realiza activități și acțiuni mai eficiente și mai eficace.

Astăzi educația a devenit mai importantă ca oricând. Teoria educației formulează o serie de norme, menite să orienteze și să ghideze activitățile de predare, învățare și evaluare desfășurate în cadrul procesului de învățământ. Toate aceste propoziții de sinteză poartă numele de principii pedagogice.

 

Bibliografie:
Adina Glava, „Curs de pedagogia învățământului primar și preșcolar”
Constantin Cucoș, „Pedagogie”, Ed. Polirom, Iași 2006
Nicola I., „Tratat de pedagogie școlară”, Ed. Aramis, București 2003
Stan C., ,,Teoria educației. Actualitate și perspective”, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 2001.