Publicare GRATUITĂ articole educaționale !

Se acordă adeverință ISSN

Să nu-i educăm pe copiii noștri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari și nimic nu ne permite să știm cum va fi lumea lor. Atunci să-i învățăm să se adapteze. (Maria Montessori)

Învățământul a evoluat foarte mult în ultimii ani. Exigențele cărora trebuie să facem față ne descoperă noi realități. Trebuie să înțelegem că educația copiilor preșcolari implică mai multe provocări. Aceasta implică de asemeni dificultăți pe care va trebui să le depășim în anumite contexte. Ne confruntăm cu copii care au caractere diferite, care provin din medii sociale diferite, copii care au nevoie de sprijin în momentul integrării în grădiniță.

Abordarea educațională în momentul integrării preșcolarilor la grădiniță reprezintă un factor care trebuie tratat cu o foarte mare responsabilitate din partea tuturor celor implicați în actul educativ. Este important ca în momentul integrării copiilor în mediul educațional să deținem un minimum de informații atât medicale cât și cele legate de comportamentul acestuia în mediul familial.

Educația , de la nașterea copilului până devine adult, este un amestec de factori și influențe. Părinții au fost și vor rămâne primii educatori ai copiilor. Au dreptul și datoria de a stabili bazele intelectuale și emoționale, și de a dezvolta sistemul de valori și atitudini, mai ales că viitorul unui copil este condiționat în timpul preșcolarității. (Denis Kallen, 1997)

La grădiniță copilul dobândește nu numai cunoștințe noi, dar învață să aibă și un comportament adecvat față de cei din jurul său și-și formează noi aptitudini. Abilitățile relaționale, inter și intrapersonale ne permit să prevedem dezvoltarea preșcolarilor în timpul activităților dintr-o perspectivă longitudinală. Este necesar să știm să educăm și să dezvoltăm cunoștințele și aptitudinile disciplinare astfel încât cei mici să ajungă elevi responsabili care să știe să relaționeze și să socializeze cu cei din jur. Toate acestea se raportează la viitoarele abilități sociale care sunt atât de necesare la intrarea în școală.

Integrarea preșcolarilor la grădiniță este strâns legată de sănătatea emoțională a acestora. Ne confruntăm, din păcate, cu copii care au deficiențe de atenție, copii hiperactivi, copii cu probleme de anxietate, copii autiști și copii cu deficiențe psihice. Este necesar ca aceste probleme să fie depistate de timpuriu, să fie discutate cu părinții preșcolarilor, părinții să fie susținuți în acest demers, pentru a înțelege factorii de risc și de protecție și pentru a oferi cât mai multă afecțiune celor mici.

Știm, dintr-o perspectivă sistemică, că trebuie să dezvoltăm un climat relațional care să ofere siguranță copilului, un climat în care acesta să se simtă cât mai protejat și iubit, un climat căruia să-i aparțină.

Copiii care au probleme de adaptare suferă foarte mult și adesea manifestă probleme de comportament. Atâta timp cât oferim siguranță acestora, blândețe și răbdare, rezultatele vor apărea și aceștia își vor modifica comportamentul. Copiii se simt bine când le este apreciat efortul, când sunt lăudați și când sunt implicați în diferite activități care îi solicită. Cu cât li se acordă o mai mare atenție cu atât încep să prindă curaj și să fie mai stabili emoțional.

 

Bibliografie:
Kallen, D. 1997, L'enseignement secondaire en Europe: problèmes et perspectives". Editions du Conseil de l'Europe.
Montessori, M. 1977, Descoperirea copilului. Editura didactică și pedagogică, București.
Rondeau, M. 2015, Revue prescolaire vol.53.

  • avatarPublicat de:
    Rujoiu Dana Alice

    Profesor înv. preșcolar, la Grădinița P.N. și P.P., Nr.1, Azuga.