Publicare GRATUITĂ articole educaționale !

Se acordă adeverință ISSN

Educația nonformală reprezintă orice activitate educațională, care se realizează în afara instituțiilor de învățământ și are ca scop maximizarea învățării și cunoașterii. Dacă în sistemul românesc de învățământ educația formală se află pe primul loc, este de reținut că educația nonformală asigură anumite avantaje pentru elevi. Abilitățile practice sunt foarte importante pentru asigurarea dezvoltării copiilor, deoarece acestea îi pregătesc pentru o mai bună și eficientă orientare în ceea ce privește viitorul lor. Avantajele educației nonformale: creativitatea, munca în echipă, valoarea cooperării în anumite domenii, maturizarea gândirii.

În grădiniță serbarea creează un cadru optim, dezirabil, de realizare a sarcinilor educației nonformale, al cărei conținut este adaptat nevoilor copilului, în scopul de a eficientiza învățarea. Prin specificul său, educația nonformală în grădiniță, pune în lumină și alte aspecte ale demersului formativ, cum ar fi: varietate, flexibilitate și posibilitatea de diferențiere a conținuturilor și tehnicilor de lucru. Se înregistrează însă și o mai mare implicare a copiilor în actul educativ, iar pe de altă parte, activitățile de educație nonformală se desfășoară în mare măsură prin colaborarea educatoarelor cu familia și cu diverse instituții din comunitate.

Ca mijloc al educației nonformale, serbarea prezintă marele avantaj de a favoriza valorificarea și dezvoltarea experiențelor copilului, într-un climat nou, stimulativ, în care are libertatea să-și manifeste interesele, să-și exprime impresiile și trăirile, pe baza căutărilor și eforturilor personale, accentul deplasându-se cu preponderență de pe informativ pe formativ. De asemenea, pentru a realiza spectacolul, educatoarea are nevoie și de cunoștințe specifice din domeniul scenografiei și al regiei. La toate acestea, bineînțeles, se mai adaugă așteptările copiilor și ale părinților.

Despre cât de importantă este serbarea în viața copilului și chiar pentru părinții acestuia și ce implicații are aceasta în dezvoltarea personalității copilului, voi preciza câteva idei în cele ce urmează: serbarea antrenează întregul potențial intelectual, moral, estetic, afectiv, volitiv și fizic al copiilor; serbările sunt dorite de copii pentru climatul ludic ce-l creează și atmosfera încărcată de emoții; înlesnește cunoașterea potențialului creativ al copilului dar și al educatoarei; oferă mijloace de cultivare consecventă a înclinațiilor, aptitudinilor și intereselor; contribuie la lărgirea orizontului cognitiv; face apel la toată gama trăirilor afective; răspunde nevoii copilului de nou și de frumos; îi ajută pe copii să-și disciplineze comportamentul; oferă posibilități multiple de a cunoaște mai bine copilul cu preocupările, interesele și aptitudinile sale.

Privind lucrurile din perspectiva calității, și, dacă doriți, din perspectiva unui dascăl de școală nouă, îndrăznesc să spun că nici serbarea nu poate fi lăsată în vechile-i tipare. Constituită ca mijloc al educației ce acționează pregnant în planul personalității și face apel la toată gama trăirilor afective, lăsând însemnate amprente în planul evoluției generale a copiilor, cred că merita toată atenția și strădania noastră.

 

Bibliografie:
Văideanu, G. (1988), Educația la frontiera dintre milenii, Editura Politică, București;
Ezechil, I., Păiși-Lăzărescu, M., (2001), Laborator preșcolar, Editura V&I Integral, Pitești.

  • avatarPublicat de:
    Tudose Virginia

    Profesor înv. preșcolar, la G.P.P. „O lume minunată”, Curtea de Argeș.