Societatea contemporană este o lume care funcționează ca un proces dinamic și care obligă toate categoriile sociale să țină pasul cu evoluția societății și acest lucru, uneori, poate părea complicat. Acest fapt se datorează trăirii unor valori relative, tendințelor retorice și diferitelor tipuri de ideologii conflictuale, dar și stresului provenit din globalizare, din bombardamentul informațional și din ritmul prea alert al schimbărilor tehnologice.
Lumea în care trăim se caracterizează printr-o nouă revoluție științifică și tehnică, dată de o gigantică mișcare de idei, invenții și descoperiri care au drept consecință informatizarea societății, mobilitatea profesiilor, apariția unor discipline de graniță și de sinteză.
Învățământul românesc trece printr-o perioadă de profunde transformări care afectează toate compartimentele sale atât în plan orizontal cât și în plan vertical. Reforma învățământului s-a dovedit absolut necesară în contextul reformelor ce au loc în toate domeniile socio-politice și economice. Dată fiind sarcina învățământului de a pregăti resursele umane pentru societatea de mâine, aceasta trebuie să se adapteze cerințelor pe care societatea le formulează, prin pregătirea unor oameni capabili să se adapteze schimbărilor.
Transformări trebuie atât în planul stabilirii obiectivelor la nivel de percepție asupra învățământului, dar și la esența acestuia, dar mai mult de atât se simte nevoia abordării unei strategii rapide, care pornind de la crearea mediului de învățare, poate eficientiza procesul de învățare, cerând din partea dascălilor o schimbare radicală a modului de abordare a activității didactice.
În acest sens, dezvoltarea fără precedent a științei și explozia informațională actuală impun o noua abordare în predarea cunoștințelor atât în ceea ce privește conținutul lecțiilor, cât și a metodelor și strategiilor de lucru, dar și a idealului ca finalitate pe care îl așteptam din generație în generație.
Potrivit reorganizării educației, activitățile pentru copii trebuie să aibă un caracter spontan, să contribuie la dezvoltarea independenței în gândire și acțiune, cu accent pe schimbarea relației cu copiii și între copii, prin promovarea sprijinul reciproc și dialogul constructiv prin folosirea noilor strategii activ-participative.
Formarea profilului moral al personalității este un proces îndelungat care își are originea în familie, se continuă în întreaga școlaritate și se consolidează pe tot parcursul devenirii umane.
Cunoașterea procesului formării conștiinței și conduitei morale, a relației dintre latura morală și celelalte aspecte ale educației, a rolului diferiților factori în formarea convingerilor, sentimentelor și obișnuințelor morale trebuie să stea în atenția specialiștilor, dar și a cadrelor didactice.
La intrarea în școală, copilul dispune de o oarecare experiență de viață care poate fi valorificată, dar acest lucru nu este suficient. Cadrul didactic trebuie să-l introducă pe acesta în universul valorilor reale, să-l facă să înțeleagă semnificația acestora, să dobândească capacitatea de a distinge ceea ce este frumos, bun, adevărat.
Pentru ca aceste cunoștințe să se transforme în conduite, se impune cu necesitate ca acestea să fie însoțite de anumite trăiri afective, ca suport energetic, componenta cognitivă și cea afectivă fiind indispensabile în formarea conștiinței morale, dar nu și suficiente. Formarea conștiinței morale este un proces lung și anevoios, iar transformarea acestuia în conduită presupune corelarea tuturor componentelor sale fundamentale: obiective, conținut, metode, mijloace, forme de organizare, metode de evaluare. Îmbinarea tuturor acestora într-un sistem, desprinderea elementelor de bază, unitatea aspectului teoretic cu cel practic și fundamentarea actului educațional pe principii științifice reprezintă baza unei educații morale corespunzătoare.
Orice dascăl care-și respectă profesia, dar mai presus de aceasta respectă COPILUL își pune un set de întrebări: Ce pot face ca lecția să decurgă interesant, captivant? În ce mod îl pot implica activ pe educabil /copil în procesul de cunoaștere, de dezvoltare? Cum ar trebui stimulată gândirea și cum se poate realiza un schimb sănătos de idei? Putem desfășura demersul didactic astfel încât toți copii pot să atingă rezultate înalte? Se adaptează rațiunea umană la lumea plină de schimbări în care trăim ? În ce fel trebuie să ne educăm rațiunea pentru a ne putea adapta la viața de zi cu zi ?
Cu siguranță fiecare dascăl și-a pus măcar o dată asemenea întrebări, iar accentuarea folosirii de strategii și tehnici de dezvoltare a gândirii în general și a gândirii critice în special, pentru dezvoltarea unor valori democratice , utilizând metodele interactive ce conferă activității didactice farmec și mister, ce se constituie ca o aventură a cunoașterii în care copilul e actorul principal, cel care întâlnește situații complexe, chiar problematice, dar prin analize, dezbateri, situații problematice create în scop didactic descoperă răspunsurile la toate întrebările, rezolvă toate sarcinile de învățare, se simte responsabil și mulțumit în finalul activității.
Persoanele care activează în cadrul școlii, care gândesc sau administrează școala, cele care iau în considerare problemele sociale ale educației ar trebui să ia în considerare inițiativele privind reușita școlară sprijinită pe valori cum ar fii: valorile democratice, gândirea critică, întrajutorarea, cooperarea între educabili, iar cei lucrează cu copiii, începând cu educatoarea care trebuie să fie entuziasmată după fiecare reușită, după fiecare progres înregistrat de copil sau de grupul pe care îl conduce, pregătindu-și motivația intrinsecă și extrinsecă pentru sarcinile următoare, până la adulții cu care copilul /educabilul intră în contact trebuie să accentueze problematica valorilor democrației active, a gândirii critice și cea a învățării prin cooperare, ceea ce evidențiază funcționalitatea individului în cadrul grupului, și faptul că, acest demers de formare și dezvoltare a în sens democratic se realizează printr-un antrenament sistematic al strategiilor de învățare interactivă. Se știe că aceia dintre copii care au parte de dascăli creativi vor fi și ei la rândul lor creativi, urmând-și modelul.
Inteligența și creativitatea reprezintă darul cel mai de preț al omului, bogăția inepuizabilă pe care societatea se poate baza în progresul său. Creația este un proces complex la care participă întreaga personalitate a individului pe baza acțiunii factorilor cognitivi, de personalitate, motivaționali, volitivi și sociali. Astfel, cerința primordială a școlii contemporane (centrată pe elev) este ca fiecare să-și dezvolte la maximum capacitățile și aptitudinile creatoare prin procesul de învățământ asigurând pentru fiecare educabil „condițiile pentru cea mai completă dezvoltare” (S. Iosifescu).
De multe ori observăm în joaca copiilor o lume care aduce comportamente, teme, idei, probleme absolut noi. Vedem că lumea în care trăim se schimbă și o dată cu ea se schimbă și educația și în același timp și sursele de informare pentru copii și adulți se multiplică. Știm cu toții că oricine poate învăța de oriunde. Copiii primesc prin diferite canale prea multe informații pe care nu le rețin și nici nu au capacitatea de selecție asupra acestora. Strategii activ-participative de grup se folosesc pentru a dezvolta și exersa copiilor capacitatea de a selecta, combina, învăța lucruri de care vor avea nevoie în viața de școlar și de adult.
Strategia dezvoltării învățământului preuniversitar în perioada elaborată de M.E. se înscrie pe linia politicii educaționale promovată în țara noastră în ultimii ani și stabilește necesitatea asigurării, pe lângă citit, scris și calcul matematic, a unor noi competențe: alfabetizarea digitală și informațională, cultura tehnologică, comunicarea în limbi de largă circulație, cultura și conduita civică, cetățenia democratică, gândirea critică, capacitatea de adaptare la situații noi, lucrul în echipă, interesul pentru dezvoltarea personală și învățarea continuă.
Se poate spune că, în condițiile de profunde transformări prin care trece societatea românească în această perioadă, învățământul își focalizează atenția spre COPIL, spre nevoile educative ale acestuia de dezvoltare personală și profesională și pe șansa sa de a progresa în viață și carieră, canalizând demersurile proiective, acționale și evaluative ale actului educațional în direcția „dezvoltării libere, integrale și armonioase a individualității umane, în formarea personalității autonome și creative.” Profilul psihologic al vârstei școlarității cuprinde multiple premise pentru cultivarea aspectului creativ. Avem în vedere dinamismul, impetuozitatea și expresivitatea proprii acestei vârste, acel freamăt permanent sau acea efervescență lăuntrică ce conferă copiilor note specifice de dinamism creativ, disponibilități de exteriorizare spontană. În acest sens, putem aminti că trebuința de independență, mobilitatea și spiritul de inițiativă, tendința afirmării de sine și de realizare sunt considerate ca fiind unele din trăsăturile proeminente ale copilăriei .Toate aceste relatări vin să întărească proverbul care spune că: „Ceea ce semeni, aceea culegi”.
Pentru a progresa este nevoie să selectezi informația utilă, de aceea noi, dascălii, trebuie să-i pregătim pe copii pentru un viitor pe care nu-l putem prevedea, în care prin gândire critică îi învățăm să înțeleagă și să elaboreze argumente cu scopul organizării și structurării comunicării științifice pentru anumite discipline sau pentru mai buna exprimare în dezbateri publice, sau pentru scopurile practice ale vieții de zi cu zi. Gândirea critică își demonstrează utilitatea atunci când avem nevoie de idei noi, de soluții în rezolvarea problemelor ivite, pentru a obține ceva, a scăpa de ceva sau pentru a ne da seama care ne sunt adevăratele scopuri în viață.
Educația de și pentru calitate este sintagma pe care o auzim din ce în ce mai des în ultimii ani. Calitatea în educație are drept finalitate realizarea paradigmei participative, adică trecerea de la „modelul fabricii” – în care se obține un produs standardizat, implică obediență, conformitate, control slab din partea lucrătorilor, sarcini elementare, măsurare, eliminarea defectelor și supraveghere pentru supunere – la „modelul familiei care oferă sprijin” – în care se manifestă așteptări față de toți cei implicați, afecțiune și grijă, sprijin reciproc, încredere, deschidere, respect pentru individualitate, evaluare pentru dezvoltare.
Pentru a ajunge un om liber, responsabil, care să poată să gândească, să reflecteze, copilul, de mic, trebuie educat în spiritul marilor valori ale civilizației umane, împotriva violenței și a intoleranței de toate felurile, inclusiv în gândire. Educația vârstelor mici este considerată temelia personalității fiecărui individ, de aceea educația trebuie să răspundă în primul rând nevoilor individuale și să realizeze echilibrul între acestea și dezvoltarea așa zis „democratică” a societății.
Publicat de:
Boncea Niculina Maria
Profesor înv. primar, la Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, Cluj-Napoca.