Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Era dimineață, soarele strălucea, pescărușii zburau, iar Maria și cu Robert, îmbrăcați ca niște marinari, leneveau pe catarg. Maria îl întrebă pe Robert:
– Robert, ce minunat ar fi să putem naviga în jurul pământului, nu?
– Da, ar fi o aventură pe cinste, răspunse el.
Cei doi se uitau spre cerul albastru și numărau pescărușii, dar deodată ...Ce credeți că s-a întâmplat copii? Vine un om în vârstă și îi cheamă pe puntea corabiei. Maria și Robert îl priveau nedumeriți și se întrebau cine e.
Bătrânul se întoarce spre ei și râzând le spune:
– Vaaai, dar nu mă recunoașteți, copii? Permiteți-mi să mă prezint, eu sunt căpitanul Nemo.
Într-o seară, după ce toată familia a servit cina, Andrei stătea undeva în camera lui, căzut pe gânduri. Liniștea din cameră a fost tulburată de intrarea tatălui.
– Andrei, ce faci?
Tată știi, stau și mă tot gândesc și nu pot să înțeleg, care meserie este mai de preț pe lume. Atunci când voi crește mare, vreau să o aleg pe cea mai importantă.
– Știi dragul meu, abia când vei crește vei înțelege, i-a răspuns tatăl, mângâindu-l bând pe creștet.
– Dar tată, tu ai putea să mă ajuți! Spune-mi care este meseria cea mai folositoare?
– Ajunge să ai răbdare și vei descoperi singur, dragul tatei.
Ora de culcare a sosit și Andrei era pregătit de somn. Dar parcă nu își putea lua gândul de la discuția purtată cu tatăl său și de la care nu a primit niciun răspuns. Se tot întreba:
Într-o mare nu prea îndepărtată, chiar aici, în Marea Neagră locuia un delfin foarte jucăuș, Flipper se numea și alături de familia lui trăia. Din păcate, Flipper se îmbolnăvea foarte repede, strănuta, tușea....bine nu prea îi era. Toate acestea se întâmplau din cauza apei care era foarte murdară, adică era poluată. Oamenii care locuiau în apropierea Mării Negre aruncau în apă tot felul de deșeuri, chiar nu le păsa de viețuitoare marine care aveau casa în această mare.
Mama lui Flipper s-a hotărât să îl ducă pe micul delfin la Doctorul Mării. Acesta îl consultă pe Flipper și îi spune că el se îmbolnăvește, des, din cauza apei poluate. Singura soluție e ca Flipper să părăsească marea și să caute o apă curată în care să trăiască sănătos.
Familia delfinului Flipper decide să îl trimită pe acesta la delfinariu, acolo îi va fi bine deoarece apa e curată și va fi hrănit așa cum se cuvine de către cei care lucrează acolo.
Era o zi frumoasă de primăvară. Vântul adia lin printre frunzele abia desfăcute din muguri, iar cerul senin era din loc în loc presărat de norișori albi și pufoși. Câteva vrăbii gălăgioase și-au făcut apariția. Era o zi perfectă pentru o excursie. Dar unde?
Era prima dată când Bianca vizita o fabrică de parfumuri și, chiar de la intrare, își simțea inima zvâcnind în piept. Era atât de nerăbdătoare să vadă interiorul clădirii, oamenii care munceau acolo dar, mai ales, să simtă miresmele îmbietoare ale zecilor de tipuri de esențe.
Împreună cu colegii și cu doamna dirigintă, a pășit înăuntrul fabricii. Era exact așa cum se aștepta... Un om îmbrăcat la costum ce purta la gât o cravată albastră i-a întâmpinat pentru a le face turul acelei minunate clădiri pe care o deținea. Era chiar proprietarul fabricii, domnul Yang, un chinez venit în România la vârsta de 12 ani împreună cu familia sa întrucât tatăl său și-a deschis un modest magazin de ceaiuri în centrul unui orășel din sudul țării. Domnul Yang părea a fi un om simplu, care înțelegea greutățile vieții și care trăise ajutându-și familia, după cum aveau să afle pe parcursul turului. Înființase această fabrică din pasiunea sa pentru flori, respectiv pentru mireasma dulce, aromată și îmbietoare a acestora, care-l impresionase încă de când era mic și trăia în China. Această pasiune a lui nu a făcut decât să crească o dată cu mutarea familiei sale, regăsind o mulțime de flori noi, necunoscute lui în această țară pe care o numește acuma a sa.
A fost odată ca niciodată un Făt-Frumos tare obosit, acesta trăia într-un regat îndepărtat, numit regatul “Paturi mici”. Făt-Frumos avea un castel imens, cu un tron mare, un dormitor și mai mare însă patul era mic. Și astfel prințul nostru era mereu obosit, deoarece seara nu putea să se întindă și trebuia să doarmă ca un covrig.
Făt-Frumos se săturase să vadă în jurul lui numai oameni odihniți (oamenii aceia erau mici de statură și încăpeau în paturile lor mici), în timp ce el (trebuie să vă zic că prințul nostru era un prinț lung în picioare), dormea ba când se afla pe tron, ba când era la masa, ajutat mereu de slugile lui credincioase care îi țineau capul să nu-i cadă în farfurie. Și astfel într-o zi, Făt-Frumos cel obosit, s-a hotărât să plece într-o aventură, să se ducă să-și cumpere un pat mare demn de un prinț.
A doua zi s-a trezit dis-de-dimineață, s-a dus la grajduri să-și ia calul, pe care l-a găsit dormind în patul lui cel mare și cu căciula pe cap ca să nu-i înghețe urechile. Prințul nostru fiind un prinț bun la inimă, nu a trezit calul și l-a lăsat să doarmă până s-a făcut ziuă. Apoi prințul și-a luat traista cu cele necesare, printre care și 5 bani de aur pentru a putea să-și cumpere patul.
Dedic această poveste celui mai iubit Arici Țepos, Anastasia!
Demult, tare demult, așa cam pe vremea când frunzele copacilor erau verzi tot timpul, iar păsările nu auziseră încă de călătorii peste mări și țări, trăiau la mijlocul unei păduri de brad mai multe familii de urși, alături de bursuci, arici și vulpi. Fiecare familie era formată din părinți, bunici și copilași, care mai de care mai dornici de a face cât mai multe năzdrăvănii și a învăța cât mai repede deprinderile necesare traiului în pădure.
Toate animalele acestei păduri trăiau într-o armonie perfectă...sau cel puțin așa își doreau să fie.
Glasul micilor animăluțe străbătea ca un ecou întreaga pădure de brad, astfel că acestui grup i se duse numele peste multe văi și munți că ar fi cel mai unit și că regulile sunt respectate de către toți.
Nu departe de acest loc magic, puțin mai ferită de ochii celorlalți, se afla o vizuină frumos construită, cu ramuri așezate perfect, astfel încât, dacă nu știai că acolo locuiește cineva, ai fi putut trece nepăsător pe lângă ea. Ce era inedit la acest loc? Oare ce îl făcea atât de special? De ce se afla vizuina afară din grupul organizat de la mijlocul pădurii? Această vizuină adăpostea la loc sigur o familie de bursuci, mama-bursuc, tata-bursuc și fiul-bursuc...stați puțin...
– Știți ce e ciudat la această familie? Fiica-bursuc nu era deloc bursuc, ci era o frumusețe de arici țepos...Vă puteți voi imagina, dragi copii, o familie atât de ciudată? Oare cum își îmbrățișau bursucii fiica-arici țepos? Trebuie să fie o ciudățenie mare, de aceea trăiau izolați de restul grupului... poate ar fi prea rușinos ca într-un loc în care domnește perfecțiunea să viețuiască această familie ciudată? Sunteți de acord? Oare care este povestea acestei familii?
Am să-ți spun eu, copilaș drag, povestea celui mai îndrăgit pui de arici, ariciul țepos și dragostea fără margini a familiei de bursuci.