Șoricelul Chiți

Într-o zi toridă de vară șoricelul Chiți se simțea epuizat. Căutase toată dimineața o fărâmă de mâncare și nu găsise nimic, decât praf, un soare dogorâtor și multă căldură. Nu băuse nici măcar un strop de apă.

Se opri un pic să răsufle la umbra unei flori înalte.

 – Hei! Cine este acolo?

Se auzi o voce țâfnoasă.

 – De ce te sprijini de mine? Chiar tulpina mea ți-ai găsit-o să îți fie sprijin?

Șoricelul se feri încetișor căci nu voia să deranjeze.

 – Te rog frumos să mă scuzi! Zise el cu vocea stinsă. Sunt foarte obosit, toată dimineața am căutat ceva de mâncare, dar în zadar... și căldura asta....of!.... plec îndată.

 – Ar fi bine, dacă nu îți voi face un vânt....

Șoricelul timid se feri îndată să nu înfurie și mai mult floarea cea supărăcioasă.

 – Hei, șoricelule, strigă floare în urma lui. Dacă ești așa flămând, îți pot da un sfat. Dacă mergi drept pe cărarea din fața ta, vei ajunge la o magazie unde Ana și Todd țin proviziile de iarnă. Dar ai grijă că prin jurul magaziei sunt multe pericole!

 – Mulțumesc mult, doamnă floare! Răspunde Chiți plin de încântare și pornește grăbit pe cărare.

 – Hm, foarte bine! Am mai scăpat de unul... cu siguranță nu va reuși să intre în magazie și va fi sfâșiat de pisicile sălbatice.....hahahaha! râde floare țâfnoasă cu o voce diabolică.

Ajuns aproape de magazie, Chiți aude un strigăt deznădăjduit. Când se uită mai bine, ce să vadă? Trei pisoi urâți și nespălați erau cât pe ce să înghită un biet șoricel.

 – Ajutoooooor! Ajutoooor! Striga acesta ținându-și mâinile peste micii ochișori să nu vadă dihăniile ce se pregăteau să-l înfulece.

 – Hei, strigă odată Chiți! De ce vă puneți cu unul mai mic decât voi?

Atunci, o dată se întorc cele trei pisici flămânde către el și pornesc hotărâte să-i facă felul.

 – Miauuuu, ce masă delicioasă, doi dintr-o lovitură....

Dar nu apucă să facă mulți pași spre Chiți și dintr-o dată se aude un zgomot de mașină și cele trei o zbughesc la fugă. Era Todd care venise să aducă niște saci cu cereale în magazie. Atunci Chiți fuge repede la șoricelul cel speriat.

 – Ești bine? Întreabă Chiți.

 – Da, mulțumesc pentru ajutor! Eu sunt Țoc. Iar tu ești...?

 – Eu sunt Chiți. Caut de mâncare. Și o floare tare supărăcioasă m-a îndrumat aici.

 – Ce ciudat, și pe mine la fel. Era înaltă și avea o culoare cam....urâtă. Mi-a spus că aici voi găsi mâncare. Hai să vedem, o fi așa?

Când să deschidă Todd ușa, cei doi șoricei au țâșnit înăuntru fără să fie văzuți de nimeni.

 – Oaaaaauuuu.... am ajuns în rai? Întreabă Chiți uimit.

 – Cred că da.

 – Frate, fiecare pe cont propriu. Eu am mult de recuperat, spune Țoc.

 – Bine, răspunde Chiți, dar eu credeam că putem fi prieteni, spune el încetișor.

 – Eu nu am prieteni și nu am avut niciodată, și dacă crezi că dacă m-ai scăpat de pisicile acelea flămânde, te voi face prietenul meu, te înșeli. Eu mereu am fost un tip solitar. Nu mă voi schimba acum, pentru binefacerea ta.

 – Eu, eu....

 – Bine, să ai poftă bună! Pe niciodată!

Țoc plecă frecându-și mâinile neștiind de unde să înceapă și ce să aleagă. Chiți rămase pe loc uimit de vorbele confratelui său. El se uită în jur să găsească ceva să îmbuce căci se prăpădea de foame. Găsi repede un vas cu niște boabe de grâu și începu a se înfrupta din ele.

După ce își potoli foamea, începu a inspecta întreaga magazie pentru a-și găsi un locușor al lui. Găsi. Era o mică crăpătură pe marginea podelei și intră acolo. Era un loc numai potrivit pentru unul ca el, singurel.

În zilele ce urmă, Chiți își amenajă noua căsuță și își aranjă și o mică cămară cu de toate: boabe de grâu, porumb și secară, bucăți de cașcaval mai vechi lăsat de Ana și Todd când au venit la vânturatul grâului, niște fructe uscate. Și cămara fu umplută.

Într-o zi, pe când Chiți ieși la plimbare prin magazie, văzu un raft acoperit pe care nu îl explorase încă.

„Să vedem ce o fi acolo.” Își zise Chiți hotărât. Începu a se cățăra pe marginea raftului și rapid fu pe polița cea mai de sus. Când ce să vadă...? raftul era plin cu borcane cu semințe de dovleac și floarea-soarelui. „Doamne, Doamne!” Își spune Chiți încântat. „Ce de bogăție aici! Dar ce se aude?”

Din spatele borcanelor se auzea un zgomot înăbușit. Era Țoc. El găsise borcanele cu semințe și se puse pe mâncat, rămânând blocat într-un borcan. Când îl văzu pe Chiți, strigă bucuros:

 – Chiți, Chiți, ajută-mă, te rog! Am rămas blocat în borcanul ăsta. Dacă mă vor găsi cei doi oameni, mă vor ucide.... te rog!!!!

Chiți nu vru să se lase înduplecat.

 – Chiți, te rog, ajută-mă! Nu vreau să mor!

 – Ei, dar eu te-am mai ajutat o dată și tu mi-ai întors spatele când eu voiam să fim doar prieteni. De ce te-aș mai ajuta?

 – Așa este, dar acum am nevoie de tine, te rog, frate!

 – Și dacă te voi ajuta, nu-mi vei mai întoarce spatele? Eu doar vreau să am un prieten. Tare singur mă simt....

 – Da, da, vom fi prieteni, dar ajută-mă acum!

 – Bine, te voi ajuta.

Chiți căută în jurul său ceva ce l-ar putea ajuta să îl scoată pe Țoc afară din borcan. Văzu o bucată de ață. „ Aha, asta e perfectă.” Spune Chiți.

 – Vino, Țoc, prinde-te de capătul aței! Spune Chiți.

Dar în acest timp, se auzi mașina lui Todd. El coborî grăbit și se îndreptă tocmai înspre raftul cu borcanele cu semințe.

 – Hai, repede, spune Chiți, vom fi prinși!

Atunci Țoc trase cu putere de funie și reuși să iasă afară, dar din nefericire Chiți nu lăsase de capătul celălalt al funiei și se trezi el pe fundul borcanului.

 – Doamne, ce s-a întâmplat? Întreabă el speriat. Țoc, ajută-mă!

Dar Țoc o luă la fugă și nu mai privi înapoi.

Todd ajunse în fața raftului și mare îi fu mirarea când văzu în locul semințelor, în borcan un șoarece.

 – Hei, micuțule, dar cum ai ajuns tu aici? Ia, vino aici!

Todd luă borcanul cu șoarecele, încă două borcane cu semințe și plecă grăbit uitând să închidă ușa magaziei. În timpul acesta, Țoc, bucuros că a reușit să scape fugi înspre ușă, dar în față îl așteptau cei trei motani la fel de flămânzi. Aceștia tăbărâră pe el și nu mai fu nimeni în jur să îl scape.

 

... Într-un fotoliu mititel, mititel, lângă o măsuță la fel de mititică un bătrânel șoricel îi citea nepoțelului său dintr-o carte. „Povestea celor doi șoricei singuri”.

 – Chiți, lasă poveștile! Se aude un glas vesel. Avem musafiri. Vio și Cris au venit să ne vadă.

Chiți își luă ochelarii de la ochi și privi în jur. Todd își îmbrățișă băieții. Ei se apropiară de căsuța șoriceilor.

 – Ce mai faci, vechiul meu prieten? Ai îmbătrânit. Tot cu nepoțeii?

 – Da, dragii mei! Cât mă bucur să vă revăd! Ia veniți să vă chițăie pe năsuc bunicul Chiți!

Ziua trecu foarte repede. Au ieșit cu toții la plimbare prin grădină. S-au plimbat până la vechea magazie. Floarea țâfnoasă nu mai era de mult, în locul ei erau zeci de toporași și ghiocei veseli și zâmbitori. Puțin mai încolo era magazia. Cu toții erau fericiți. Doar Chiți rămase pe gânduri. Își aminti de o zi...