Era o zi frumoasă de toamnă târzie. Frunzele de pe ramuri căzuseră, păsările călătoare își luaseră zborul spre țările calde, oamenii adunaseră roadele de pe ogoare, și, parcă toată natura și viețuitoarele se pregăteau de venirea iernii. O ploaie măruntă bătea în geam, acompaniată de un vântișor ușor. În sobă , mocnea un foc domol, învăluind încăperea într-o căldură plăcută.
Câteva fructe se aflau de ceva timp în coșulețul din bucătărie și, pentru că se plictiseau, au început să se laude care este mai gustoasă sau mai frumoasă sau mai colorată.
Un măr roșu , rotofei , a început să vorbească primul:
– Eu sunt Mărul și sunt cel mai important fruct. Sunt atât de rotund, de parcă aș fi o minge, și pot să îmbrac mai multe culori, galben, roșu, verde…Eu sunt fructul preferat al copiilor! Compotul meu este cel mai gustos, ca să nu mai zic de plăcinta aromată pe care o adoră atât de mult toți copiii..
Imediat ce a auzit cuvintele mărului, para se supără și îi vorbi răstit:
– Auzi la tine ...cel mai iubit fruct…nici să nu te gândești. Copiii mă iubesc pe mine! Eu sunt zemoasă, am multe vitamine și fac un compot delicios.
Din mijlocul coșulețului, gutuia începu să radă zgomotos…
– Nu vă mai certați între voi, pentru că eu sunt cel mai frumos și gustos fruct de toamnă! Sunt galbenă și mult mai dolofană decât voi, iar aroma mea îi încântă pe copii.
Două prune ce stăteau mai izolate pe marginea coșulețului, au început și ele să se laude…ba că au cea mai frumoasă culoare, ba că fac cea mai delicioasă dulceață și cel mai bun compot…
Un strugure morocănos , asculta cearta suratelor lui pană se hotărî să intervină:
– Ha!Ha!Ha! Degeaba vă certați suratelor. Nu este oare evident că eu sunt cel mai important și iubit fruct? Nu le ofer eu copiilor cel mai dulce must? Nu am eu cea mai minunată culoare și cea mai parfumată aromă
Cearta se înteții îndată, fiecare fructișor susținând că este cel mai apreciat ...Mărul își lăuda plăcinta, para își lăuda compotul, gutuia aroma, prunele dulceața , strugurele straiele minunate, nucile coaja deosebită...seara s-a lăsat pe nesimțite și le găsi pe fructișoare tot certându-se între ele, care și cum sunt mai importante și iubite. Astfel, nici nu observară când un băiețel pofticios se apropie de ele. Prinse în palma mică cele două prune, le privi, dar le puse la loc în coș. Prinse rapid mărul, dar parcă nici măr nu voia…urmă para și gutuia, însă rând pe rând băiețelul le așeză la loc în coș. Nehotărât ce fruct să aleagă, pentru că îi plăceau toate, băiețelul se îndepărtă de fructe , căutând ceva în dulapul din bucătărie. Zâmbind fericit pentru că găsise o soluție să guste din toate, se întoarse cu un castron colorat și îl puse pe masă, lângă coșuleț. Le-a spălat pe rând toate și a preparat o delicioasă salată de fructe.
Morala: Fiecare dintre noi suntem unici și avem propriile calități și niciodată nu trebuie să ne comparăm cu altcineva
Publicat de:
Neagoe Elena
Profesor înv. preșcolar, la Grădinița P.P. Udrești, Dănicei.