Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Pe la începutul lunii mai, când toate viețuitoarele-mame au început să scoată la lumină minunățiile de pui din ouăle clocite aproape o lună, de după stufărișul verde de la marginea unei râu apăru o mamă-rață urmată de șapte puișori, care își împleticeau picioarele abia ieșite din carapacea ouălor. Era pentru prima dată când mama-rață a hotărât să-și scoată puișorii la apă, socotind că a venit momentul să-i pregătească pentru prima zi de înot.
Ajunsă în fața apei, rața, ca o mamă grijulie ce era, vârî cu mare atenție vârful lăbuței în apă.
– Mmmm..., murmură rața, scoțând în grabă lăbuța din apă. Parcă nu e prea potrivită apa pentru prima zi de înot a celor mici, zise ea cu îngrijorare, privindu-și cu drag cele șapte gingașe ghemotoace de păpădie.
Însă îngrijorarea ei îi neliniști pe cei mai mari dintre puii de rață, care începură să riposteze și să o implore pe mamă să-i lase măcar un minut să înoate la marginea bălții.
– Te ru-rugăm, mamă-ra-rață, lasă-ne măcar pe noi doi să î-înotăm! Eu și Roro suntem cei mai ma-mari dintre toți fra-frații și am așteptat mai mult de-decât ceilalți să ve-venim la baltă, căci am ie-ieșit din ouă cu do-două zile înaintea celorlalți, de aceea ar tre-trebui să ne lași mă-măcar puțin să intrăm în apă, spuse bâlbâindu-se Rică.
Era odată un băiat care locuia împreună cu părinții într-o căsuță de la câmpie. El nu iubea natura. De aceea, deseori, rupea crengile copacilor, plantele și speria ori chinuia viețuitoarele mici.
Într-una din zile, pe când se plimba, ajunse lângă un râu. Apa lui era tare poluată. Ca prin minune, o voce răsună brusc:
– Dragul meu copil, dacă ai suflet bun, curăță-mă! Aceste gunoaie mă sufocă! – cel ce se auzi nu era nimeni altul decât râul.
– Ce vorbești? Eu nu te îngrijesc! Așa-ți trebuie!
– Dar de ce? Nu ai și tu nevoie de apa mea?
– Poate! Să nu-mi spui că voi ajunge să beau apa ta!
– Acum nici nu poți! Sunt murdar! Dacă mă cureți, vei vedea că în verile fierbinți ai să vii să te scalzi împreună cu alți copii iar viețuitoarele din zonă vor putea bea apa mea.
– Nu mai încerca! Tot nu mă păcălești! Se împotrivi băiatul.
– Nu vreau să te conving ci îmi doresc să înțelegi cât este de importantă apa curată. Uite, îți propun un test! Încearcă să reziști fără a bea apă mai mult timp. Să mă anunți cum a fost, a continuat râul, după care a tăcut liniștit și chinuit de gunoaiele care-l stăpâneau.
Era o dimineață frumoasă de sfârșit de iarnă. În grădina cu flori a unei case trăiau în armonie niște ființe mici, drăgălașe, ascunse în pământ, numite gnomi. Comunitatea lor este mare. Sunt niște ființe foarte harnice și bine organizate. Când soarele și-a trimis primele raze să încălzească pământul, gnomii s-au adunat la sfat.
Fiecare gnom trebuia să ajute plantele să- și formeze rădăcini pentru a putea să crească și să rodească. Cu ajutorul puterilor magice pe care le au, gnomii trimit către rădăcină un praf magic care hrănește planta. Printre aceste ființe trăia un gnom mic, simpatic, foarte inteligent și gânditor pe nume Pixi. Îi plăcea să admire și să asculte natura. El trebuia să ajute florile numite ghiocei. Știa de la prietenii lui că trebuia să-și folosească magia pentru a da viață ghioceilor.
A început să zburde, să urzească în jurul plantelor, însă a constatat că între rădăcini și sol nu se realiza nici o legătură, căci rădăcinile nu prindeau viață. Pixi s-a întristat. Puterile sale magice erau mici , slabe, spiritul lui nu putea să ajute planta. Nu era timp de pierdut, căci primăvara se apropia, iar ghioceii trebuiau să vestească sosirea ei. Ce era de făcut ?
A fost odată ca niciodată într-o țară frumoasă, bogată și înconjurată de munți, un prinț pe nume Timpul, care cutreiera în lung și în lat ținutul cât era ziua de lungă.
Băiatul, slujea țara alături de tatăl său, fiecare zi era o sărbătoare și bine mai mergeau toate, iar, dacă totuși apărea un necaz sau vreo supărare, regele știa întotdeauna să aștearnă dreptatea și să conducă țara cu dragoste și credință.
Cât de bun și blând era regele, unii săteni nu îl mulțumeau întotdeauna.
De ce? Păi să vă povestesc!
Era pe acolo prin tărâm, un tânăr fără viitor, care doar mânca, dormea și se plimba prin munți, nu se gândea la ziua de mâine, nu putea promite nimic, nu-și ajuta părinții la treburile din curte și nici planuri de viitor nu-și făcea.
Feciorul într-o zi, cum se plimba el așa printr-o poiană, se întâlnește cu regele ținutului, care-l întreabă cum se numește:
Într-o zi, pe frunza unui copac, dintr-un oușor a ieșit o omidă mică, verde și pufoasă. Imediat și-a întins piciorușele la soare și a început să mănânce frunze verzi din copacul unde se născuse. Era înconjurată de familia ei: mama, tatăl și o mulțime de frățiori și surioare.
Toate zilele erau la fel pentru mica omidă și familia ei: mâncau frunze verzi și se odihneau pe crengile copacului ce le era casă.
De la o vreme, mica omidă verde a început să observe mai bine lucrurile care se întâmplau în jurul ei. Vedea păsările zburând pe deasupra copacilor și se gândea ce minunat este să poți pluti așa prin aer. Observa, jos în iarbă, la baza trunchiului copacului o mulțime de vietăți care mișunau în toate direcțiile și se întreba unde ar putea merge acestea.
Într-o zi s-a dus la părinții ei și le-a spus:
A fost odată ca niciodată, o mică prințesă educatoare...Această prințesă era blândă, frumoasă, răbdătoare și foarte implicată în treburile regale. Aceasta își petrecea majoritatea timpului în Regatul învățatului și al prieteniei. Copiii erau comorile sale cele mai de preț. Scopul ei principal era acela de a le oferi iubire, încredere și multe informații utile pentru dezvoltarea acestora.
Totul părea minunat în acest regat... Veselia era prezentă peste tot în jur, culorile vii țineau totul într-o armonie, jucăriile erau pline de viață, muzica răsuna de zor alături de râsetele zglobii de copii, până când, brusc totul s-a schimbat... Micii copilași au fost obligați de un monstru Coronat să-și petreacă timpul acasă și să stea departe de mica prințesă.
Întregul regat a fost cuprins de culori întunecate, o liniște adâncă și o tristețe de nedescris.