Mama Iepurică trebăluia pe lângă vizuina ei din pădure. Poienița unde avea vizuina era plină de iarbă deasă, flori colorate de parcă curcubeul coborâse printre ele. Și pentru că tocmai trecuse o furtună puternică, mica ogradă a iepurașilor era plină de frunze și crengi aduse de vântul mofturos.
— Mamă, mamă! Haide că te ajutăm și noi! Se auziră într-un cor glasurile micilor iepurași.
— Ooooo! Mulțumesc micii mei urechiați! Dar fratele vostru mai mic unde este?
— Ei, mamă! Nupot este acolo, sub copacul cel bătrân! Se odihnește!
— ,,Nupot”? Ce nume e ăsta? Nu e frumos să vă puneți porecle, îl certă mama, cu un zâmbet în colțul gurii, pe iepurașul cel hazliu.
— Păi dacă el nu poate face nimic, niciodată...mormăi ușor iepurașul printre dințișorii lui mici. Hei! Tu de colo! Hai să o ajuți și tu pe mama la curățenie! strigă iepurașul hazliu pe fratele lui mai mic ce stătea tolănit la soare să-și încălzească blănița lui albă și moale!
— Nu pot! se auzi un glas din depărtare. Eu sunt mic, cel mai mic dintre voi, iar eu nu sunt atât de puternic ca voi, mânuțele mele sunt mici și, una peste alta, tocmai m-am așezat aici să-mi usuc blănița mea cea pufoasă!
— Vezi, mamă! Ți-am zis eu! spuse iepurașul hazliu. Mereu găsește scuze. Nici măcar nu încearcă să facă ceva!
Mama îl mângâie ușor pe urechiușe pe iepurașul hazliu, încercând să-l liniștească. Apoi se uită în direcția celui mic și văzu cum acesta stătea nepăsător la soare, fără ca măcar să se uite la frații lui. Așa că se hotărî să îi dea o lecție.
— Mulțumesc pentru ajutor, copilașii mei! Haideți să terminăm repede curățenia și să ne așezăm la masă!
Iar iepurașii cei mici au început să alerge de zor prin mica ogradă și să o curețe. Heeee! Ce harnici și veseli erau iepurașii! Nici chiar și mătura uriașă nu le-a rezistat, fiind mânuită de doi iepurași zglobii, ce se urcaseră unul pe umerii celuilalt. Alți doi iepurași au prins repede un sac pentru a aduna în el frunzele și crengile din curte. Mama lor se uita plină de mândrie la ei în timp ce pregătea mâncarea pentru toată familia.
Când iepurașii au terminat de trebăluit prin curte, mama lor i-a strigat la masă rugându-i ca fiecare să-și așeze farfuria și tacâmurile la masă și să se spele pe lăbuțe înainte de a mânca. Iepurașii s-au adunat repede în jurul mesei, fiecare aducându-și farfuria și tacâmurile. Într-un târziu apare și iepurașul cel mic.
— Bine, dar farfuria mea unde este? spuse acesta supărat când a vrut să se așeze la masă.
— Mai întâi te speli pe lăbuțe și apoi îți aduci farfurie și tacâmuri! spuse mama supărată.
— Dar nu pot, spuse iepurașul! Eu sunt mic, farfuria e grea!
— Atunci nu mănânci! spuse mama.
Iepurașul cel mic, se făcu roșu până în vârful urechiușelor, de furie și fugi de la masă, sări repede peste gardul curții și alergă rapid în pădure, fără ca mama să mai poată să-i spună ceva.
În timp ce alerga, lacrimile îi curgeau șiroaie pe obraz, iar în minte îi dădeau năvală tot felul de gânduri: „de ce nu înțeleg ei că eu sunt mic și nu am putere? Frații mei sunt mari! Deși nu este o diferență mare de vârstă între noi, eu sunt mic-mic, nu am crescut suficient. De ce eu nu cresc? De ce eu nu sunt atât de puternic precum frații mei?”. Și, pentru că lacrimile îi făceau privirea încețoșată, iepurașul cel mic căzu într-o groapă pe care nu o văzu la timp.
— Au! Au! Au1 țipă el de durere, în timp ce se rostogolea în groapă. Ajutoooor! E cineva aici să mă ajute? Ajutoooor! strigă el deznădăjduit, căci locul nu părea să găzduiască vreo vietate.
— Cip-cirip! Hei! Dar tu ce cauți acolo? De ce nu ieși din groapă? De-a ce te joci? Spuse o vrăbiuță, care întâmplător trecea pe acolo.
— Nu joc nimic! Am căzut din greșeală! Nu pot ieși, groapa e adâncă, iar pământul alunecă și eu sunt prea mic pentru un astfel de efort! Spuse iepurașul plângând.
— Cip-cirip! Cum de ești singur aici? Unde sunt ai tăi?
Iepurașul a început să îi povestească pățaniile din acea zi și de ce a plecat supărat. În acest timp, vrăbiuța aduse cu ciocul ei mic capătul unei crengi dintr-un tufiș de lângă groapă, și, sub ochii mirai ai iepurașului, aruncă capătul în groapă.
— Uite, agață-te de această ramură! Te va ajuta să ieși de acolo!
— Bine, dar cum de ai reușit să tragi creanga? Ești atât de mică!!!
— Trebuie doar să vrei! Așa cum și tu vei reuși să ieși de acolo ținându-te de creangă și punând un pas înaintea celuilalt. Fiecare pas pe care-l vei face te va conduce mai aproape de margine și de evadarea din acea capcană în care te afli.
— Dar eu... pot? Pot! Pot! Spuse repede Nupot. Un pas! Iar un pas! Gataaa! Mulțumeeeeesc!
— Vezi, ți-am spus eu! Oricât de mic ai fi, tot poți face lucruri uimitoare. Trebuie doar să-ți dorești! La revedere micul meu prieten blănos!
— La revedeeereeeeee! Striga iepurașul în timp ce alerga la mama și la frații lui să-și ceară iertare.
Publicat de:
Agache Ionela
Profesor-educator, la Școala Profesională Specială „Emil Gârleanu”, Galați.