Popa, ura și sătenii

(poveste realizată după nuvela „Popa Tanda” de Ioan Slavici)

„După poamă se cunoaște pomul și după faptă omul”…așa l-au cunoscut sătenii pe Părintele Ghica, om la casa lui, cu nevastă, cu copil, harnic și cinstit. Cum mărul face mere, băiatul lu` nea Ghica, cum îi spuneau sătenii, a ajuns după ce s-a prăpădit tatăl sau („Dumnezeu să-l ierte!”), tot popă aici în inima munților.

„Rea poamă mai e și părintele Toma!”, așa se auzea pe la toate colțurile satului. Oamenii nu-l înghițeau pe părintele Toma, era prea just, prea aspru la vorbă, dar cu toate acestea își iubea soția și copii și era harnic. Avea casă mare, grădină, făcute doar de mâna lui.

În satul acesta părăsit de Dumnezeu, așa era căci peste tot domnea ura și ranchiuna oamenilor, mai ales pentru părinte, aici , locuia acest părinte Toma, fiul bătrânului Ghica.

 Într-o zi, părintele, sătul de atâta ură, era hotărât să plece și să-și găsească enoriași și casă liniștită departe de aici, să scape de ura oamenilor. Însă inima sa ce bună parcă vorbind cu el, nu-l lăsa: „Aici am copilărit și aici am să mor la fel ca tatăl meu.”.

Și la el în familie era ură. Mama sa sărmana, părăsită într-o cocioabă la poalele munților nu văzuse vorbă de la fiul său de când murise popa Ghica și nici nu avea să vadă prea curând. O ura, pusese pe seama dânsei moartea bătrânului, care sleit de puteri, a murit reparând cine știe ce în ograda sa, pus fiind de nevasta cu gură mare (căci așa o știau sătenii), dornică de fală și ce-i drept harnică și gospodară.

„S-a săturat nevasta de laudele lumii când l-a văzut lat!”, își spunea Toma. Dar femeia nu avea nicio vină, se auzeau vorbe că ar fi stăruit asupra bietului om să facă, să dreagă, dar până nu auzi din gura omului, nu trebuie să crezi, așa cum făcea părintele Toma.

De fapt în ziua aceea femeia se rugase de el, văzându-l fără putere și de-a dreptul îmbătrânit să lase că or strânge bani și or cumpăra altele de trebuință ce nu mai aveau leac. Însă părintele Ghica, semn de bătrânețe, s-a încăpățânat și a ajuns să-și dea duhul cu uneltele în mână.

Văzând ura nesfârșită din jurul său, părintele Toma se gândi , într-o zi, să o întrebe pe nevasta sa care acum aștepta al treilea copil:

— Nevastă, tu mă crezi om rău? 

— Om rău nu ești, dar tare încăpățânat, tare!

Femeia știa că soțul regreta că nu ascultase ce avea mama sa să-i spună, nu-i vorbea deoarece nu știa adevărul adevărat, pe care preoteasa îl aflase de soacră-sa și de la o vecină și oricât încercase să i-l spună soțului, el nu asculta! Dar acum îi îndesă preoteasa pe gât toată istoria și nu avu încotro decât să asculte. Apoi zise:

— Auzi, nevastă, vezi lumea s-a urât tare împotriva mea și între ei. Se mănâncă din vorbe. Sătul sunt, m-auzi, sătul! De răutatea asta nedreaptă am suferit și eu până acum….Mă duc să-mi ceu iertare de la maica mea, sărmana!

— Du-te , bărbate! Dumnezeu să-ți ajute și te aibă în pază!

În ziua următoare, hotărât, bărbatul, își luă inima-n dinți și merse la mama lui. Săraca era tare tristă și singură, sta închisă între pereții aia mici, în întuneric și doar când scârțâia portița se uita pe geam să vadă cine vine. Azi, privirea îi râmase uimită când îi văzu chipul fiului și trupul lui pășind în ogradă. Sătenii îl urmăriseră pe popa cu privirea de când plecă de acasă și până ajunse la baba Maria. Se prea mirară să-l vadă intrând în ograda copilăriei.

— Baba Maria ieși din casă și atunci fiul o îmbrățișă și-i spuse cu inima aproape sărită din piept „ Iartă-mă, mamă!”. Femeia îl mângâie și-l sărută pe obraz.

Părintele o luă pe măicuță la el acasă, să vadă de copii și să-i țină de urât nevestii care văzându-i se bucură atât de tare că nu se putu abține și-l sărută cu mare drag pe popă după mulți ani de când se luaseră.

În sat se auzise că popa s-a-mpăcat cu mamă-sa și oameni începeau să se întrebe de ce, ba chiar acum nu mai vorbeau, nu mai bârfeau ca înainte. Îi îmbunase armonia din familia preotului și fericirea de pe chipul lui atunci când venea la slujbă alături de copii, de nevastă și de bătrâna lui mamă. 

Părintele trăia acum cu pace în suflet. își creștea cei trei flăcăi, își iubea soția, își veghea mama bătrână și povățuia fiecare tânăr care se năștea în sat după pilda trăită de el.