Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
A venit iarna. Afară e din ce în ce mai frig, soarele rotund și palid nu zărește deloc azi, fiindcă cerul este acoperit de nori plumburii.
Nu după mult timp cerul a început să cearnă mii de fulgi din înălțimi. La început ningea mai rar și cu fulgi mai mici, apoi din ce în ce veneau tot mai multe steluțe argintii. Animalele dorm legănate de crivățul care cântă printre crengi. E ca în basme! Gheața lucește ca oglinda, iar brazii par uriași albi ce străjuiesc drumul. Pe jos s-a așternut ca un covor neaua moale și strălucitoare. Strada noastră arată ca un drum din povești. Bucuria, veselia, glasul copiilor se aud în depărtare, toții copii ies la joacă ninși de-atâta feerie.
Copii ieșeau din case bucuroși și-și făceau planuri de joacă. După o zi lungă și plină de joacă, toții copii au fugit spre case, au mâncat, s-au spălat și s-au pregătit de somn pentru a-l aștepta pe Moș Crăciun plin de daruri minunate.
Era o zi proaspătă de toamnă. Soarele încerca să pătrunde cu ultimile sale raze fierbinți frunzișul cafeniu al toamnei. Deodată, prin crenguțele ascunse ale vechiului stejar se auzi un zgomot:
– Fășșșș! Fâșșșșș! Fâșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșș!
Ce să fie oare? Iată, este veverița Măluța, cea mai distractivă veveriță din pădurea „Înaltului Munte”.
– Oare ce aș putea să mai fac? se întrebă Măluța. Prietenii mei stau acasă, nu au ieșit la plimbare. Ursul Genică și castorul Castun au treabă și nu au putut să mă însoțească într-o nouă aventură prin lumea minunată a pădurii. Doamne, ce miros! Frunzele ușor plouate scot un miros plăcut. Ce m-aș mai fi tăvălit în covorul de frunze uscate de pe lângă vechiul stejar, dar nimic nu are haz fără prietenii mei. (Fășșșșș! Fâșșșșșșșșș!) Ce se aude? Zise Măluța speriată. Se aude ceva din tufișul acela încă verde.
― Au! Ce s-a întâmplat?
Încearcă să se ridice, dar simte o durere puternică în spate.
― Oare unde sunt?
Deschide ochii cât de mult poate. Încearcă să își dea seama unde se află. Nimic, doar întuneric.
― Poate mi s-au lipit ochii.
Clipește din ce în ce mai des pentru a se convinge că are ochii deschiși. Își apropie mâna de față atât de mult încât simte căldura pe care o emană.
― Dacă am murit… Poate așa arată moartea.
Își duce instinctiv mâna către inimă și simte bătăile puternice.
A fost odată ca niciodată… undeva, departe, în țara prieteniei o locomotivă pe nume Thomas. Harnică și mereu pusă pe glume, locomotiva Thomas avea mulți prieteni: pe Spiridușul Puf-Puf, cel care punea praf magic pe șinele trenului și astfel călătoreau acolo unde își doreau, în țări de poveste nemaivăzute și nemaiîntâlnite. Păpușa Bubulina și ursulețul Martinel sunt prietenii lui Thomas și pasageri în trenul de poveste, mereu călători alături de Thomas în aventurile lui minunate.
Într-o dimineață Păpușa Bubulina se trezi cu un zâmbet larg pa față și spuse cu o voce caldă:
– Astăzi vreau să călătorim În Țara de ciocolată, unde curg râuri de ciocolată, unde sunt flori de ciocolată, unde cerul și iarba sunt toate de ciocolată.
Ursulețul Marinel spuse râzând:
– Eu cred că ar fi bine și frumos să călătorim în Țara brioșelor de mure, de zmeură, de frăguțe, de miere… Și Martinel începu să-și lingă boticul pofticios.
A fost odată ca niciodată un împărat care avea trei fiice. Toate cele trei erau îndrăgite de tatăl lor și niciodată nu făcea diferența între ele; împăratul le făcea toate poftele și avea grijă să le fie și tată, dar și mamă după moartea mamei lor. Dintre cele trei, cea mai mică dintre ele era cea mai frumoasă, cea mai isteață, harnică și iubitoare. Ea nu se comporta ca și cum ar avea sânge regal care îi curge prin vine, ba chiar era cea mai săritoare, lucra alături de slujitori, gătea, spăla veșmintele surorilor ei, curăța palatul. Tatăl său o mustra mereu, spunându-i că acest comportament al ei este unul nedemn de o prințesă sau viitoare regină.
Într-o zi, împăratul o cheamă pe fiica cea mică la el și îi spune:
– Surorile tale și-au găsit alesul, se vor așeza la casele lor, iar tu pierzi timpul cu lucruri care nu sunt pentru tine. Când o să-ți iei statura de viitoare regină în serios?
Fiica cea mică aproape că ezită să răspundă:
– Iubesc să ajut oamenii, tată! Noi toți suntem egali, nu ne costă nimic să-i ajutăm pe cei din jurul nostru.
– Draga mea, e vremea ca și tu să-ți găsești alesul. Nu e timp de amânat! I-am promis mamei tale că până îmi vor trece cele 70 de primăveri, fiecare dintre voi va fi căsătorită și demnă de a conduce regatul.
Fata plecă capul și ascultă sfioasă vorbele tatălui său.
Într-o zi obișnuită de vară, Regele Cerului nu vruse să iasă deloc din cameră . I se părea lui că orice ar face ziua lui e compromisă și nu își va putea exercita funcția așa cum ar fi normal : să alerge hai hui pe cer, să zâmbească, să strălucească și să lumineze chipurile și sufletele oamenilor.
Dar vă veți întreba desigur de ce să fi fost ziua compromisă?! E secret! Dar bănuiesc că voi sunteți copii cumințit și nu veți spune nimănui nimic!
Să vă spun ce s-a întâmplat: Regele nostru a fost invitat la o petrecere în pijamale la care au luat parte invitați de seamă ai cerului. Știți despre cine vorbesc, nu? Cum? Nu vă vine nimic în minte? Hai încercați!
Ei, vedeți că ați reușit să vă imaginați câte ceva. Da, exact! Era și Luna pe acolo, era faimosul Luceafăr și erau și câteva stele mai de preț, dar…cel mai important pe care nu l-ați intuit era Voiosul Curcubeu.