Era o zi friguroasă de iarnă. Zăpada acoperise totul în jur ca o mantie albă și strălucitoare.
Viorel se afla la bunici. Venise să își petreacă vacanța la ei. Aceștia locuiau într-o cabană, lângă pădurea cu brazi care acum păreau de zahăr.
Băiatul iubea anotimpul iarna deoarece putea să se dea cu sania, să construiască oameni de zăpadă, să se joace cu bulgări cu prietenii săi sau să se dea cu patinele pe lacul înghețat din spatele casei.
În acea dimineață, băiatul nu se putea dezlipi de fereastră. Parcă peisajul de afară îl vrăjise și nu își putea lua ochii de la acesta.
– Zâna Iarnă a creat cel mai frumos tabloul al ei dintre toate celelalte de până atunci! gândi copilul.
La un moment dat, Viorel zări o blăniță roșcată printre copacii de zahăr. Nu își putea da seama dacă era o veveriță sau o vulpe. Creatura se apropie tot mai mult de cabană, iar băiatul își dădu seama că e o vulpe. Aceasta se uită fix în ochii copilului. Parcă îl îndemna să o urmeze. Viorel, curios, se îmbrăcă repede și porni pe urmele vulpii care se vedeau foarte bine pe zăpada albă ca spuma laptelui.
Fără să-și dea seama, băiatul se adâncea tot mai tare în pădure. Vulpea îl duse la o peșteră. Acolo se afla un cadou frumos împachetat.
– Haide! Ce mai aștepți? Deschide cutia!
Copilul speriat se lipi de pereții reci ai peșterii. Vulpea tocmai îi vorbise!
– Liniștește-te! șopti roșcata. Te rog, deschide cutia!
Fără să mai stea pe gânduri, băiatul deschise cutia. Din aceasta ieși o lumină atât de puternică încât Viorel nu putea vedea ce e în interior. Vulpea îi dărui o pereche de ochelari de protecție.
– E pentru mine? întrebă uimit băiatul, privind obiectul din cutie.
– Acest lucru depinde de tine! Trebuie să știi că dacă accepți acest cadou vei avea și anumite responsabilități.
– Despre ce este vorba?
– Trebuie să știi că nu e întâmplător faptul că ai primit acest cadou. Puteam să aleg orice alt copil, însă tu ai ceva special. Ești special!
– Cum adică?
– Tu, copile drag, spuse vulpea, ai în tine cea mai mare putere cu ajutorul căreia poți face lumea un loc mai bun. Ești plin de IUBIRE! Dacă alegi să păstrezi cadoul, vei deveni gardianul acestei comori.
– Da! Vreau să păstrez cadoul! Vreau să devin protectorul iubirii!
– Prea bine! zise vulpea. Misiunea mea a luat sfârșit. Ține minte: calea cea bună este mereu și cea mai grea, dar cu siguranță te va duce doar în locuri pline de bucurie. De multă vreme caut un copil așa cum ești tu: bun, respectuos, silitor, prietenos, harnic, altruist și atât de iubitor. Nu a fost ușor să te găsesc! De ar fi toți copiii așa ca tine, lumea ar fi un loc MINUNAT!
Lui Viorel i se părea firesc să fie așa cum îl descrisese vulpea. Tot ce trebuia să facă e să rămână la fel. Știa că are o misiune grea, dar nu imposibilă. Cei doi prieteni își luară rămas-bun și fiecare se întoarse la casa lui.
Viorel așeză cu grijă, în buzunarul jachetei, diamantul pe care îl primise în dar. Acesta este simbolul iubirii. Piatra prețioasă avea să-l protejeze de energiile negative.
Întors acasă, copilul le povestește bunicilor ceea ce i se întâmplase. Cei doi erau tare mândri de nepoțelul lor.
De atunci, băiatul are grijă să facă totul cu iubire, dar pentru ca lucrurile să se schimbe, Viorel caută și alți copii care să i se alăture....
– Vreți și voi să deveniți gardieni ai iubirii și să faceți lumea un loc mai bun?
Publicat de:
Borșan Denisa Bianca
Profesor înv. primar, la Liceul Tehnologic „Ion Creangă”, Curtici, Arad.