Aventura

Pe la începutul lunii mai, când toate viețuitoarele-mame au început să scoată la lumină minunățiile de pui din ouăle clocite aproape o lună, de după stufărișul verde de la marginea unei râu apăru o mamă-rață urmată de șapte puișori, care își împleticeau picioarele abia ieșite din carapacea ouălor. Era pentru prima dată când mama-rață a hotărât să-și scoată puișorii la apă, socotind că a venit momentul să-i pregătească pentru prima zi de înot.

Ajunsă în fața apei, rața, ca o mamă grijulie ce era, vârî cu mare atenție vârful lăbuței în apă.

– Mmmm..., murmură rața, scoțând în grabă lăbuța din apă. Parcă nu e prea potrivită apa pentru prima zi de înot a celor mici, zise ea cu îngrijorare, privindu-și cu drag cele șapte gingașe ghemotoace de păpădie.

Însă îngrijorarea ei îi neliniști pe cei mai mari dintre puii de rață, care începură să riposteze și să o implore pe mamă să-i lase măcar un minut să înoate la marginea bălții.

– Te ru-rugăm, mamă-ra-rață, lasă-ne măcar pe noi doi să î-înotăm! Eu și Roro suntem cei mai ma-mari dintre toți fra-frații și am așteptat mai mult de-decât ceilalți să ve-venim la baltă, căci am ie-ieșit din ouă cu do-două zile înaintea celorlalți, de aceea ar tre-trebui să ne lași mă-măcar puțin să intrăm în apă, spuse bâlbâindu-se Rică.

Rața nu se așteptase ca vreun puișor al ei să-i facă o asemenea rugăminte, iar din această cauză își găsi cu greu cuvintele, mai ales știind că hotărârea ei ar trebui respectată de către toți puișorii. Într-un final se hotărî să explice puilor de ce nu ar fi bine să-i lase acum să înoate în râu.

– Dragii mei puișori, deși v-am promis că astăzi este ziua cea mare în care fiecare dintre voi va intra pentru prima dată în apă, trebuie să vă spun, cu părere de rău, că nu ar fi tocmai potrivit să începem lecția de înot pentru că apa râului este prea rece pentru voi, zise mama-rață încercând să fie cât se poate de convingătoare.

– Dar...mamă! se tângui Roro cu un glas plin de jale. Eu și Rică suntem mai mari, te rog lasă-ne măcar un minut.

– Îmi pare foarte rău, am luat o decizie și voi trebuie să o respectați pentru că eu știu ce este mai bine pentru voi și n-aș vrea să pățească niciunul ceva rău! spuse mama-rață cu un glas autoritar. Am spus că astăzi nu vom înota și așa va fi. Nu vă faceți griji, veți avea toată viața înainte să v-o petreceți pe baltă. Sănătatea voastră este mult mai importantă decât prima lecție de înot, care, de altfel, poate fi începută și mâine...

Privind cerul, rața continuă scărpinându-se în cap în semn de îngrijorare:

– Și după cum se mișcă norii de repede pe cer, presimt că va avea loc o furtună cât de curând....

– Dar...ma-mamă, lasă-ne mă-măcar puțin! Pro-promit că nu vom sta mult, spuse Rică văicărindu-se.

– Destul! Am încheiat discuția. Ne întoarcem cu toții la cuibul nostru, fiindcă nu aș vrea să înceapă furtuna până să ajungem la adăpost.

Cu lacrimi în ochi, Roro și Rică se aliniară alături de ceilalți cinci pui și cu capul plecat porniră în spatele mamei lor, care grăbea pasul ca nu cumva să fie prinși de furtună.

La un moment dat, pe când dădeau colțul spre cuibul lor, Rică îl trase cu putere pe Roro de aripioară, punându-i mâna pe gură ca să nu zbiere, și-i șopti la ureche:

– Roro, o-oprește-te și vi-vino după mine a-acum!

Cei doi puișori de rață se desprinseră de grupul familiei lor, fără ca măcar cineva să le fi simțit lipsa și porniră în fugă spre râu cu gândul să încerce măcar pentru câteva minute luciul apei.

– Rică, mama se va supăra așa de tare pe noi! Nu e bine ce facem, n-ar trebui să încălcăm porunca mamei, spuse Roro către fratele lui. Eu am să mă întorc chiar acum...și dădu să facă drum întors.

– Treaba ta, Roro! Eu nu-nu mă întorc pâ-până nu simt a-apa sub picioare! Cred că tre-trebuie să fie așa de plă-plăcut acolo! spuse Rică plin de emoție.

– Te rog, Rică, haide să ne întoarcem! Mama își va face griji pentru noi...și uite am simțit ca au căzut câțiva stropi de ploaie, imediat va începe și furtuna și nu avem unde să ne adăpostim.

– Știi ce-ceva, Roro! Tu-tu e-ești un la-laș!

Spunând acest lucru, Rică lăsă de înțeles că nimic nu-i va sta în cale să-și îndeplinească dorința de a înota, iar Roro, văzând că nu are pe cine să convingă să se întoarcă, hotărî să-l urmeze pe fratele lui până la râu.

– Te voi urma, Rică! Doar pentru a nu te lăsa singur, dar eu n am să intru în apă pentru că eu o iubesc pe mama și de aceea trebuie să-i respect cuvântul...așa cum ar trebui să faci și tu..., spuse Roro arătând cu degetul spre Rică în semn de dojană.

– La-lasă-mă cu predicile tale! De-destul am a-ascultat-o pe mama! Haide re-repede să alergăm...yupiiiiiii...mai avem pu-puțin și vom trăi cea mai ma-mare a-aventură din viața noastră, zise Rică încercând să-și stăpânească emoția în timp ce se apropia de râu.

Nici nu știa câtă dreptate avea Rică la acea vreme, că vorbele spuse urmau să se transforme în realitate, iar neascultarea lui să-i fie învățătură de minte pentru toată viața.

Cei doi pui de rață ajunseră în mare grabă lângă râu. Deși vântul începu să se întețească, Rică nu se dădu bătut și se aruncă în apa râului și începu să înoate, fără să se gândească măcar o clipă la riscul la care se expunea.

– E mi-minunat, Roro! Haide și tu în a-apă să vezi că nu e re-rece deloc! Sa-sari în apă, Roro, fii curajos că nu-nu ți se va întâmpla ni-nimic rău! striga Rică plin de fericire, îndemnându-l pe fratele lui să intre în râu.

– Nu intru în apă, Rică! spuse Roro hotărât. N-am să încalc porunca mamei. Voi avea și alte ocazii să înot alături de toată familia. Așa că, te rog să ieși din apă cât mai repede ca să pornim spre casă. Mama va fi îngrijorată de lipsa noastră! Haide, Rică, ieși acum...ai zis că înoți doar un minut....

Roro nu mai apucă să sfârșească ce voia să spună, căci deodată un vânt puternic începu să bată ridicând valuri înalte pe râu și o ploaie torențială se revărsă furioasă peste pământ. Rică, care până acum înota cu viteză dintr-o parte în alta a râului, se sperie atât de tare când un val îl lovi direct în față și-l răsturnă cu capul în jos.

– Ricăăăăăăăă! Ricăăăăăă! strigă cu putere Roro de pe marginea râului! Ține-te bine...am să vin în ajutorul tău...și se repezi în apa învolburată înotând cu toată puterea ca să-l ajungă din urmă pe fratele său.

Rică reuși să-și scoată capul la suprafața apei și începu să strige ca din gură de șarpe:

– Ajutorrrrr! A-ajută-mă, Roro, că mă î-înec...

În momentul în care Roro se apropie de Rică și era gata să-l prindă, un val uriaș se înălță deasupra lor și-i despărți din nou. Agonia puișorilor era așa de mare că au simțit cum sfârșitul lor este atât de aproape. Degeaba Rică realiză acum greșeala pe care a făcut-o, neascultând-o pe mama, căci în fața valurilor apei era neputincios.

Chiar în momentul în care o creangă uriașă se îndrepta repede spre ei, gata, gata să-i zdrobească, o mână îi prinse pe cei doi pui de rață și-i trase afară cu putere pe marginea râului. Cei doi puișori abia mai puteau respira. Uitându-se la cel care le-a salvat viața, rușinea lor deveni așa de mare când realizară că este chiar mama lor, care venise în mare grabă la râu când descoperi că îi lipsesc doi puișori.

Lacrimi mari curgeau șiroaie din ochii mamei. Era cât pe ce să-și piardă doi puișori. Inima i –a fost cât un purice când a realizat că cei doi puișori ar putea fi la râu și că sunt în pericol. Ce durere a fost în sufletul mamei! Nu doar pentru că puii ei nu au ascultat-o, ci și pentru faptul că puteau să moară amândoi datorită nesăbuinței lor.

Mama-rață îi trase pe Rică și pe Roro sub aripile ei, protejându-i de furtuna care se dezlănțui și stătu cu ei până când și ultima picătură de ploaie se opri. În tot acest timp, cei doi puișori au rămas în tăcere, în timp ce șiroaie mari, ca stropii de ploaie curgeau din ochișorii lor. Abia acum au realizat ce suferință i-au provocat mamei, neascultând de sfaturile ei.

Când ploaia se sfârși, Rică ieși de sub aripa mamei, și, cu ochii în pământ își ceru iertare pentru greșeala pe care a făcut-o.

– Mamă, te-te rog să mă ierți! Eu su-sunt singurul vi-vinovat! Ar fi trebuit să-ți da-dau ascultare! Îmi pare așa de ră-rău că am nesocotit sfatul tău! A-acum știu că tu ne vrei doar bi-binele!... zise Rică cu privirea în jos și udând pământul cu lacrimile care nu mai conteneau să se oprească.

Mama-rață îi îmbrățișă pe cei doi pui ai ei și le spuse:

– Cum aș putea eu să vă doresc răul? De data aceasta am să vă iert, însă pentru sperietura pe care am tras-o din cauza voastră am să vă pedepsesc, ca altă dată să nu mai îmi încălcați poruncile. Mâine voi doi veți sta pe marginea râului, în timp ce eu și ceilalți puișori vom începe prima lecție de înot, zise rața ștergându-și lacrimile din ochi.

Cei doi aventurieri porniră spre casă, de data aceasta mama îi puse în fața ei, ca să nu le mai treacă vreo idee năstrușnică prin cap.

De atunci, Rică și Roro au hotărât să urmeze întotdeauna sfatul mamei lor și să nu mai ia decizii înainte de a-i consulta părerea.