Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
– A sosit primăvara! a spus plin de încântare grădinarul Moș Firicel. Soarele de primăvară își plimba razele printre crengile somnoroase ale copacilor, pe pământul amorțit și pe la geamurile aburite ale caselor. Grădina aștepta tăcută și nerăbdătoare să devină din nou frumoasă și bogată în legume, ca în fiecare an.
– Gata! De azi, dragele mele semințe veți avea o nouă căsuță, o căsuță pe straturile din grădină, a zis Moș Firicel. Și s-a pus pe treabă. Toată ziua a muncit, iar la finalul zilei avea o grădină cu multe straturi în care și-au găsit căsuța micile semințe de legume. Obosite, semințele au adormit, rând pe rând. Noaptea, pe cer s-au îngrămădit mulți nori, vântul a început să sufle cu putere, iar picăturile de ploaie au ajuns cu repeziciune pe pământ. Doar o sămânță de ridiche, Ri-Ri, nu putea să doarmă. Curioasă, a scos capul de sub plapuma de pământ să vadă ce se întâmplă afară. O pală de vânt a luat-o pe sus și a dus-o departe, departe drept în fundul grădinii. Acolo, amețită și obosită a căzut într-un somn adânc. În timpul somnului, picăturile de ploaie i-au făcut un culcuș și au acoperit-o cu câteva firicele de pământ. După mai multe zile de somn, sămânța Ri-Ri s-a trezit. Dar, ce să vezi? Deja era alta! Bulbul ei roșu stătea sub pământul pufos, iar frunzele de un verde-crud inspirau parfumul plăcut al primăverii și se unduiau în vântul călduț.
Era o zi minunată de primăvară. Razele jucăușe ale soarelui străluceau pe cerul fără nici un nor. În poienița de la marginea pădurii era mare veselie. Iepurașul Țup, Martinel si Rita-Veverița s-au întâlnit, foarte bucurosi că era o nouă zi însorită, în care se vor putea juca împreună. Cunoșteau multe jocuri pe care le îndrăgeau. Haideți să ne jucăm v-ați ascunselea, spuse Țup, puiul iepuraș.
– O, Țup! Ieri toată ziua ne-am jucat asta si am hotărât să ne jucăm ceva nou. Ne pare rău, dar ne-am plictisit de același joc, spuse Rița-Veverița.
– Și eu sunt de părere că ar trebui să ne jucăm altceva, adaugă Martinel. Ce ziceți, vreți să ne jucăm cu mingea?
Copilul poate transmite diverse emoții în funcție de culorile și poveștile pe care le preferă. Poveștile pot avea un efect terapeutic, vindecând de cele mai multe ori temerile copilului de vârstă mică. Prin prisma poveștilor, el poate asocia o emoție cu o anumită culoare. Cel mic nu reușește întotdeauna să se exprime suficient de bine prin cuvinte dar dacă îi punem la dispoziție câteva creioane colorate și o coală albă, lucrurile se vor schimba.
Culorile pe care copilul le utilizează în desen arată gradul de dezvoltare intelectuală a acestuia. De cele mai multe ori, culorile pe care cel mic le alege nu sunt întâmplătoare, ba mai mult de atât ne oferă date importante despre personalitatea copilului, despre emoțiile sale.
Copiii sunt foarte atrași de culorile curcubeului. Ei asociază fiecare culoare a curcubeului cu o emoție. De exemplu, albastru este o culoare care pe mulți copii îi liniștește, îi calmează iar altor copii le transmite o stare de tristețe. Referitor la culorile curcubeului, în mare parte preșcolarii sunt atrași de culorile calde ale acestuia deoarece reflectă emoții pozitive, de bucurie.
Copiii adoră poveștile. Acestea reprezintă pârghia către o bună dezvoltare a copilului de vârstă mică din toate punctele de vedere.
Rolul poveștilor este unul inedit, ele contribuind la dezvoltarea vorbirii copiilor formându-le deprinderi intelectuale de a asculta și înțelege. Totodată, prin intermediul poveștilor,li se îmbogățește vocabularul celor mici, le satisface nevoia de afectivitate, dar și de cunoaștere. De cele mai multe ori, poveștile îi liniștesc pe copii deoarece le stimulează fantezia și imaginația.
Vă prezint în continuare povestea „Prietenii Ceainicului”.
Prin ascultarea acestei povești preșcolarul va învăța de la Matei, băiețelul din poveste că nu este atât de important felul în care arată un obiect (Ceainicul) ci mai degrabă ce poate acesta să ne ofere, cu ce poate el să ne servească.
A fost odată un ceainic vechi, cu ochii triști, extrem de triști și care avea câteva fisuri în locul sprâncenelor. Era uitat de multă vreme în bucătăria unor bătrâni, rătăcit pe un raft prăfuit. Nimeni nu mai venea să îi spună o vorbă bună, restul vaselor din bucătărie nici nu-și aruncau privirea spre el.
(poveste incluzivă)
Șoricelul Gelu este singur la părinți. Și tare și-ar dori să aibă și el frați și surori, sau măcar un prieten! Ce frumos s-ar mai juca împreună și câte ar avea să-și povestească!
Șoricelul Gelu a crescut mare. E timpul să meargă la grădiniță. Abia așteaptă! Este un șoricel cuminte și deștept și tare curios. S-ar potrivi de minune la grădiniță! Și, în plus, își dorește tare mult să își facă prieteni acolo!
Cu siguranță că la grădiniță voi întâlni mulți șoricei și, poate, câțiva dintre ei vor dori să-mi fie prieteni!... se gândea el, în timp ce își pregătea ghiozdănelul. Sper din toată inima!
– Ești ciudat! Au spus ceilalți șoricei de la grădiniță. Ai două cozi, nu vrem să ne jucăm cu tine!
Sub razele călduroase ale soarelui de primăvară, la marginea unui pârâiaș leneș, o rață mamă se bucură de primele măcăituri ale bobocilor ce ies din ou. Rând pe rând, își scot ciocurile drăgălașe din căsuța ou în care au prins viață printre stuful ce se înalță falnic zi de zi. Mama rață îi îngrijește, ocrotește și încălzește așa cum numai o mamă o poate face. Cinci bobocei drăgălași, pudrați cu aur și chihlimbar, stau lângă mama lor și se bucură de tot ce îi înconjoară. Rața îi strigă: Mac! Mac! Iar boboceii, ca niște soldăței cu pene, răspund îndată, folosind aceeași limbă măcănească: Mac! Mac!
Micii înaripați, curioși din fire, au prins repede de la mama lor cum să se bălăcească prin apa minunată, cum să mănânce elegant câte o musculiță sau o râmă năstrușnică și cum să se tachineze sub penele magice ale celei care nu îi scapă din ochi.
Zilele treceau, iar boboceii raței frumos creșteau. Dar așa cum degetele de la mână sunt diferite, așa și boboceii erau diferiți și fiecare era special în felul său. Mama rață îi îndrăgea și iubea pe toți la fel și se străduia să le aducă mâncare bună pentru a prinde toți putere.