Era odată ca niciodată, în vremuri îndepărtate, o căpriță pe nume Nela. Ea își dorea mult să facă balet. Dar...de la familie și prieteni, aflase că nu este așa ușor...
Într-o zi, merse la studioul de balet. Acolo o întâlni pe girafa Zuzi, care era o antrenoare renumită. Aceasta oferea lecții unui grup de berze și egrete. Girafa luă o scurtă pauză, o observă pe Nela care stătea emoționată pe margine și spuse:
– Îmi pare rău, dar nu poți să faci balet, trebuie să ai picioare lungi și subțiri! Uită-te la domnișoara barză cât de grațioasă este!
Căprița puse capul în pământ și plecă dezamăgită. Întrucât baletul nu era pentru ea, hotărî încântată că va face baschet. Avea și jucători preferați, cunoștea regulile acestui sport, credea că este potrivit. Ajunse într-o sală înaltă, coșurile de baschet îi păreau așa de sus! De data aceasta nu era așa de sigură pe ea. Nici nu apucă să se uite prea mult în jur, când auzi o voce groasă de după un paravan:
– Nu poți fi un jucător de baschet, nu ești suficient de înaltă! spuse antrenorul Luis. Nici de data aceasta Nela nu puse întrebări, cum de altfel se întâmplase și atunci când dorise să fie primită la balet.
Zilele trecură, iar Nela aproape că încercase toate sporturile. La handbal nu avea stabilitate pe picioarele din spate pentru a le putea folosi pe cele din față la aruncatul la poartă, la atletism, i-ar fi plăcut foarte mult, dar obosea după primul tur de alergat, la gimnastică reușea la sol, dar la bârnă și paralele nu avea forță și precizie, la patinaj îi ieșeau câteva piruete, dar salturile erau destul de dificile și cădea de cele mai multe ori, iar la tenis nu putea să-și mențină echilibrul pe picioarele din spate și atunci nu era cu putință să lanseze mingea. Trebuia să existe un sport potrivit și pentru ea, dar odată ce zilele treceau, Nela își pierdea speranța, toate experiențele prin care trecuse o făceau să creadă că nu este suficient de bună pentru a avea reușite în domeniul sportului.
Până când, într-o zi, pe când prietenii ei se jucau fotbal, mingea ieși în afara terenului și îi ajunse fix lângă piciorul stâng din față. Nela lovi cu putere mingea, cu gândul de a o înapoia în terenul de joc. Toți jucătorii rămaseră uimiți. Căprița avea un șut puternic, precis și mai șuta și cu stângul. De îndată, prietenii Nelei o rugară să intre în teren. Nu doar că Nela șuta foarte bine, dar reușea să conducă mingea cu multă pricepere, ba chiar înscria gol după gol. Toți strigară în cor:
– Ura, ura! Nela este cel mai bun jucător! Te rugăm să faci parte din echipa noastră! Te vrem lângă noi!
Anii au trecut, Nela a avut parte de multe experiențe și momente de neuitat, iar atunci când vremea a sosit și nu a mai putut fi un jucător de fotbal, a deschis un club pentru noi jucători. De fiecare dată când venea un nou învățăcel, încerca să-l ajute să-și depășească limitele, iar dacă fotbalul nu i se potrivea unuia dintre ei, încerca să-l direcționeze către alt sport sau o altă activitate care să-i pună în valoare calitățile.
Astfel, căprița înțelese că este bine să nu renunți, să încerci să depășești obstacole, căci odată și odată va sosi și vremea ta, vei găsi ceva ce ți se potrivește și atunci vei fi fericit și mulțumit.
Publicat de:
Florescu Maria
Profesor înv. primar, la Liceul de Arte „Plugor Sándor”, Sfântu Gheorghe, Covasna.