Era o zi frumoasă de primăvară. Vântul adia lin printre frunzele abia desfăcute din muguri, iar cerul senin era din loc în loc presărat de norișori albi și pufoși. Câteva vrăbii gălăgioase și-au făcut apariția. Era o zi perfectă pentru o excursie. Dar unde?
Era prima dată când Bianca vizita o fabrică de parfumuri și, chiar de la intrare, își simțea inima zvâcnind în piept. Era atât de nerăbdătoare să vadă interiorul clădirii, oamenii care munceau acolo dar, mai ales, să simtă miresmele îmbietoare ale zecilor de tipuri de esențe.
Împreună cu colegii și cu doamna dirigintă, a pășit înăuntrul fabricii. Era exact așa cum se aștepta... Un om îmbrăcat la costum ce purta la gât o cravată albastră i-a întâmpinat pentru a le face turul acelei minunate clădiri pe care o deținea. Era chiar proprietarul fabricii, domnul Yang, un chinez venit în România la vârsta de 12 ani împreună cu familia sa întrucât tatăl său și-a deschis un modest magazin de ceaiuri în centrul unui orășel din sudul țării. Domnul Yang părea a fi un om simplu, care înțelegea greutățile vieții și care trăise ajutându-și familia, după cum aveau să afle pe parcursul turului. Înființase această fabrică din pasiunea sa pentru flori, respectiv pentru mireasma dulce, aromată și îmbietoare a acestora, care-l impresionase încă de când era mic și trăia în China. Această pasiune a lui nu a făcut decât să crească o dată cu mutarea familiei sale, regăsind o mulțime de flori noi, necunoscute lui în această țară pe care o numește acuma a sa.
La un moment dat, au trecut pe lângă o ușă pe care scria: ACCES INTERZIS. Curios să vadă ce se ascundea în spatele acelei uși misterioase, Alex, un băiat înalt și slăbuț, mai neastâmpărat de felul său, a așteptat ca grupul să se îndepărteze și a deschis-o grijuliu, intrând în încăpere. Surprinsă de acest act de rebeliune al colegului ei, Bianca rămâne pentru un moment pe gânduri, iar mai apoi face ce nu și-ar fi imaginat vreodată că era capabilă să facă: pornește după el. Urmărindu-l, aceasta s-a strecurat și ea înăuntru, fără să-i fie observată absența de către restul grupului.
Pătrunzând dincolo de ușa misterioasă, Bianca se trezește singură la capătul unui coridor lung, luminat de un bec solitar ce pâlpâia alert atârnat de tavanul înalt. La celălalt capăt al culoarului, ușa s-a trântit zgomotos, creând pentru câteva momente un ecou straniu, conferind atmosferei un iz bizar, care-i dădu fiori Biancăi. Fără a sta pe gânduri, fata a început să alerge într-acolo, pătrunsă fiind de o curiozitate crescândă. O parte din ea spera să aibă parte de un mister, de ceva interesant care să o uimească profund, precum în filme, dar în adâncul ei știa că cel mai probabil era doar Alex cel ce trântise ușa, fiind singurul ce intrase recent pe coridorul misterios. Deschizând cu grijă cea de-a doua ușă, Bianca l-a văzut pe colegul ei stând în fața unei mese pe care era așezată o servietă neagră mată, acestea două fiind unicele obiecte din încăpere.
– Oare ce-o fi în ea? a întrebat Bianca, simțindu-și pulsul accelerând din ce în ce mai repede.
Băiatul a tresărit, speriindu-se de prezența fetei, care-l urmărise fără ca acesta să realizeze.
– Există o singură cale să aflăm, se avântă Alex dregându-si vocea și apropiindu-se totodată de centrul camerei.
Servieta avea un design modern și era foarte elegantă. Când Alex a tras de mâner, aceasta s-a deschis fără prea multe probleme. Privind în interiorul ei, ochii băiatului au început să lucească precum stelele într-o noapte senină de vară. Bianca s-a apropiat de el și abia și-a înăbușit un țipăt. În fața lor, în toată splendoarea, s-au ivit câte sute, poate mii de bancnote nou-nouțe de 500 de euro.
– Ar trebui să mergem, a spus Bianca încă șocată de imensa sumă pe care o văzuse. Nu-și imagina vreodată să vadă cu ochii ei atâția bani! Văzuse doar în filme și ... atât.
Încercă să închidă servieta, însă Alex o opri numaidecât, sugerând că ar putea lua doar câteva bancnote întrucât nimeni n-ar sesiza și nu le-ar simți lipsa.
Bianca s-a încruntat la el făcându-l să înțeleagă că ar fi o alegere nechibzuită așa că, până la urmă au ieșit amândoi din încăpere. S-au îndreptat pre colegii lor pe care i-au zărit la capătul holului și le-au povestit cum s-au rătăcit. Niciunui coleg nu i s-a părut ciudată dispariția misterioasă acelor doi colegi, întrucât era o fabrică destul de mare, și, prin urmare, și-au continuat turul.
Proprietarul fabricii a început că le povestească istoria bogată a parfumului, acesta fiind inventat de către locuitorii Egiptului Antic și al Mesopotamiei, folosind ca sursă de mireasmă florile. Au mai aflat că orice lucru frumos are nevoie de timp și de inventivitate pentru a putea fi creat. Parfumul este unul dintre aceste minunate lucruri, pentru care ai nevoie de multă imaginație, de un simț olfactiv foarte bine dezvoltat, dar mai ales de multă, multă răbdare.
Deși au aflat lucruri nemaipomenit de interesante despre parfumuri, totuși Bianca se tot gândea la banii din acea servietă, la cameră, la faptul că nu era încuiată și că nu s-a declanșat nicio alarmă, ceea ce a făcut să se gândească: A fost oare un test de încredere sau doar neglijență?
Și totuși ... a procedat corect!
Publicat de:
Budai Antoanela Camelia
Profesor înv. primar, la Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza”, Ciumbrud.